Distanțarea fizică nu mai e obligatorie în școlile din Franța din septembrie, acolo unde împiedică revenirea tuturor elevilor în clase. Noi reguli pentru deschiderea școlilor, introduse discret

20.477 de vizualizări
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Autoritățile franceze au introdus săptămâna aceasta, păstrând discreția totală, un nou set de reguli care trebuie aplicate în școli, în context pandemic, din momentul în care începe noul an școlar, în septembrie, potrivit Le Figaro. Printre principalele măsuri: distanțarea între elevi „nu mai este obligatorie, atunci când nu este posibilă din punct de vedere fizic sau când nu permite găzduirea tuturor elevilor”.

Sursa citată notează, vineri, că noul protocol de sănătate pentru deschiderea școlilor a fost publicat cu maximă discreție de către Ministerul Educației, în condițiile în care mulți părinți se tem de impactul reluării școlii asupra infectărilor cu noul coronavirus. Protocolul autorităților franceze stabilește ca obiectiv principal relaxarea regulilor, așa încât să nu fie afectată revenirea elevilor la clasă, scrie publicația.

Printre regulile incluse în protocol, menționate de Le Figaro:

  • Distanțarea fizică nu va fi aplicată nici la locurile de joacă sau în alte spații exterioare.
  • Masca este obligatorie pentru elevii de peste 11 ani, în interior și în exterior, „atunci când distanța de 1 metru nu poate fi garantată”.
  • Educatoarele din grădiniță nu sunt obligate să poarte mască. Profesorii de școală primară, colegii și licee trebuie să o poarte, dacă nu se află la o distanță mai mare de un metru de elevi.
  • Este permisă și folosirea obiectelor educative/sportive/jucăriilor, băncilor și spațiilor colective exterioare, atât timp cât ele sunt utilizate de grupuri restrânse (elevii dintr-o singură clasă)
  • Este eliminată și interdicția ca diversele grupuri de elevi (clase, ani) să se amestece, dar trebuie limitată intersectarea acestora, pe cât posibil.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. La astia se poate, numai noi suntem mai catolici… Cazuri punctuale vor fi ..au fost in Germania, vor fi in Franta, pot fi si la noi, dar pe modelul Germaniei spre ex.s-a inchis clasa/ scoala respectiva pentru cateva zile, testeaza oamenii si gata. A avut un profesor cu covid ce nu a intrat cu elevii in contact, dar a intrat cu colegii. Pac, 800 de elevi acasa cateva zile cat sunt testati toti profii. Apoi triaj: care e poditiv concediu, care e ok, inapoi la predat la scoala cu elevii intorsi. Altora le merge mintea, noi dam concedij la parinti 10 ani si oprim scoala, economia, in loc sa testam. Ce sa-i faci, unde nu-i cap…

  2. Pun pariu ca si la noi se va renunta „discret” la orice masuri de siguranta si vom imcepe scoala in conditiile dinainte de pandemie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Întârzieri la plata salariilor profesorilor, raportate în universități. Gigel Paraschiv, secretar de stat în Ministerul Educației: Astăzi 100% intră banii în conturile tuturor universităților / Întârzierea transferurilor de la Minister e cauzată de o schimbare metodologică aplicată de la 1 ianuarie

Întârzieri iminente la transferul salariilor către cadrele didactice din universități au fost semnalate Edupedu.ro, săptămâna aceasta, de angajați ai mai multor instituții de învățământ superior. Contactat de Edupedu.ro, Gigel Paraschiv,…
Vezi articolul

Experiment educațional eșuat al Ministerului Educației, în Delta Dunării. Școala Gimnazială Caraorman, desființată de Legea Bolojan, va fi reînființată, după ce un elev nu a putut învăța în sistemul online gândit din birourile ministerului și ale inspectoratului, din lipsă de semnal la internet / Ministrul Daniel David declara acum două luni, la televizor, cât de „bună” era soluția

Școala Gimnazială din satul Caraorman, structură a Școlii Gimnaziale Crișan din județul Tulcea va fi reînființată, după ce timp de două luni , singurul elev a fost nevoit să învețe…
Vezi articolul

Se discută introducerea gramaticii la liceu. Lingvist al Institutului „Iorgu Iordan”: „Sperăm să participăm la elaborarea programei”. Ministerul lucrează în prezent la curriculumul nou de liceu

În programele de liceu ar putea fi reintrodusă gramatica limbii române, au explicat pentru Edupedu.ro lingviștii Adina Dragomirescu, director al Institutului „Iorgu Iordan Al. Rosetti” al Academiei Române, și Alexandru…
Vezi articolul

Liderul sindical Simion Hăncescu, după întâlnirea de la Guvern: Am solicitat astăzi, foarte clar, să fie amânată creșterea normei didactice cu cel puțin un an. Potrivit simulărilor făcute, înseamnă dezastru. Și nu folosesc cuvinte mari

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, în legătură cu creșterea normei didactice pentru profesori, că „am solicitat astăzi, foarte clar, ca această măsură să fie amânată…
Vezi articolul

Marcel Ciolacu, mesaj politic de la PSD în prima zi de la Evaluarea Națională. Șeful social-democraților, proaspăt premier, lasă de înțeles că decizia sa de amânare a rotativei ar fi dus la suspendarea grevei generale a profesorilor și la susținerea examenelor la timp de către elevi

„Am luat decizia corectă atunci când am lăsat deoparte discuțiile politice pentru ca elevii să își poată da astăzi examenele la timp”, scrie premierul României, Marcel Ciolacu, pe pagina de…
Vezi articolul