Distanțarea fizică nu mai e obligatorie în școlile din Franța din septembrie, acolo unde împiedică revenirea tuturor elevilor în clase. Noi reguli pentru deschiderea școlilor, introduse discret

[jp_post_view]
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com
Autoritățile franceze au introdus săptămâna aceasta, păstrând discreția totală, un nou set de reguli care trebuie aplicate în școli, în context pandemic, din momentul în care începe noul an școlar, în septembrie, potrivit Le Figaro. Printre principalele măsuri: distanțarea între elevi „nu mai este obligatorie, atunci când nu este posibilă din punct de vedere fizic sau când nu permite găzduirea tuturor elevilor”.

Sursa citată notează, vineri, că noul protocol de sănătate pentru deschiderea școlilor a fost publicat cu maximă discreție de către Ministerul Educației, în condițiile în care mulți părinți se tem de impactul reluării școlii asupra infectărilor cu noul coronavirus. Protocolul autorităților franceze stabilește ca obiectiv principal relaxarea regulilor, așa încât să nu fie afectată revenirea elevilor la clasă, scrie publicația.

Printre regulile incluse în protocol, menționate de Le Figaro:

  • Distanțarea fizică nu va fi aplicată nici la locurile de joacă sau în alte spații exterioare.
  • Masca este obligatorie pentru elevii de peste 11 ani, în interior și în exterior, „atunci când distanța de 1 metru nu poate fi garantată”.
  • Educatoarele din grădiniță nu sunt obligate să poarte mască. Profesorii de școală primară, colegii și licee trebuie să o poarte, dacă nu se află la o distanță mai mare de un metru de elevi.
  • Este permisă și folosirea obiectelor educative/sportive/jucăriilor, băncilor și spațiilor colective exterioare, atât timp cât ele sunt utilizate de grupuri restrânse (elevii dintr-o singură clasă)
  • Este eliminată și interdicția ca diversele grupuri de elevi (clase, ani) să se amestece, dar trebuie limitată intersectarea acestora, pe cât posibil.

Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


3 comments
  1. La astia se poate, numai noi suntem mai catolici… Cazuri punctuale vor fi ..au fost in Germania, vor fi in Franta, pot fi si la noi, dar pe modelul Germaniei spre ex.s-a inchis clasa/ scoala respectiva pentru cateva zile, testeaza oamenii si gata. A avut un profesor cu covid ce nu a intrat cu elevii in contact, dar a intrat cu colegii. Pac, 800 de elevi acasa cateva zile cat sunt testati toti profii. Apoi triaj: care e poditiv concediu, care e ok, inapoi la predat la scoala cu elevii intorsi. Altora le merge mintea, noi dam concedij la parinti 10 ani si oprim scoala, economia, in loc sa testam. Ce sa-i faci, unde nu-i cap…

  2. Pun pariu ca si la noi se va renunta „discret” la orice masuri de siguranta si vom imcepe scoala in conditiile dinainte de pandemie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

BREAKING Semestrul I se va întinde până pe 14 ianuarie 2022, spune ministrul Educației / Nu voi mai propune un plus de vacanță suplimentară pe motiv că nu mai poate fi recuperată / Dacă situația o impune, rămâne doar varianta școală online

Semestrul I se va întinde până pe 14 ianuarie, spune ministrul Educației la Digi24. Sorin Cîmpeanu a spus că în ianuarie vom merge la școală cu prezență fizică pentru că…
Vezi articolul

Admiterea separată la liceu poate fi organizată pentru cel mult 60% din locuri, potrivit proiectului legii învățământului preuniversitar. Prima generație care ar da acest examen de admitere este cea care intră în clasa a V-a în anul școlar 2023-2024 – Ligia Deca

Admiterea la liceu poate fi organizată pentru cel mult 60% din locuri, dacă liceul optează pentru această posibilitate, potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar. Prima generație care ar urma să dea…
Vezi articolul