Normele propuse de Ministerul Sănătății pentru cămine, cantine, transport: Distanțare fizică peste tot / În cămine să fie atribuite camere individuale, iar dacă nu e posibil, camerele să fie ocupate de elevi din aceeași grupă

3.260 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Normele de distanțare fizică trebuie respectate și în cămine (internate școlare), cantine și mijloacele de transport pentru elevi, unde masca este, de asemenea, obligatorie în cele mai multe cazuri, potrivit regulilor sanitare și de protecție propuse marți seară de Ministerul Sănătății. Ghidul include protocoale pentru toate aceste spații, distanțarea jucând un rol central în fiecare caz. Pentru cămine, ghidul prevede că „vor fi atribuite camere individuale sau, dacă acest lucru nu este posibil, camerele vor fi ocupate de elevi din aceeași grupă pentru a limita amestecarea elevilor din grupe diferite”.
Protocolul propus de Ministerul Sănătății pentru cantine:
  • În cazul în care este asigurată masa la cantină sau în sala de mese, organizarea intervalelor aferente meselor și a accesului va fi realizată astfel încât să se evite cozile și întâlnirile între grupe de elevi pe culoare;
  • Respectarea măsurilor de distanțare fizica de 1,5 m se aplică în orice context și în orice spațiu, atât la masă, cât și pentru intervalele de tranzit, circulație, distribuirea felurilor de mâncare etc;
  • Gestionarea echipamentelor colective (tăvi, tacâmuri, carafe pentru apă etc.) va fi adaptată, astfel încât contactele să fie limitate. Se recomandă folosirea de tacâmuri de unică folosință;
  • Înainte și după fiecare masă elevii se vor spăla pe mâini;
  • Masca va fi scoasă doar în momentul în care elevii se vor așeza la masă;
  • În cazul în care elevii sunt supravegheați în timpul mesei, membrii personalului vor purta măști și se vor spăla pe mâini după fiecare contact;
  • Sala de mese va fi aerisită înainte și după masă;
  • Se va realiza cu strictețe curățenia și dezinfecția sălilor de mese, conform Planului de curățenie și dezinfecție.
Protocolul propus pentru cămine (internate școlare):
  • Înainte de redeschiderea căminului se va efectua curățenia și dezinfecția aprofundată a tuturor spațiilor comune și de cazare;
  • Va fi organizată zilnic curățenia și dezinfecția spațiilor colective;

Măsuri de protecție:

o Vor fi stabilite modalitățile de ocupare a căminului în funcție de numărul de elevi cazați;

o Camerele vor fi repartizate în funcție de efectivele de elevi, cu respectarea distanțării fizice de cel puțin 1 m între paturi.

o Vor fi atribuite camere individuale sau, dacă acest lucru nu este posibil, camerele vor fi ocupate de elevi din aceeași grupă pentru a limita amestecarea elevilor din grupe diferite;

o Va fi asigurată o echipare optimă a grupurilor sanitare, în special cu săpun lichid; dacă este cazul, vor fi furnizate elevilor soluții lichide pe bază de alcool în cantități suficiente;

o Vor fi limitate deplasările în cadrul căminului și vor fi evitate aglomerările;

o Portul măștii este obligatoriu în spațiile comune;

o Elevii vor fi instruiți în permanență cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală;

o Spațiile comune vor fi curățate, dezinfectate și aerisite în mod regulat;

o Se va evita utilizarea de covoare / mochete;

o Elevilor care sunt cazați în cămin li se va recomanda să păstreze curățenia, să dezinfecteze și să aeriseasca în mod regulat camerele;

o Va fi organizat accesul prin rotație în spațiile comune (săli de baie, săli de mese sau săli destinate utilizării comune), astfel încât să fie posibilă dezinfectarea adaptată înainte și după fiecare utilizare;

o Elevilor li se va recomanda să evite pe cât posibil spațiile comune, iar activitățile să se desfășoare în camera proprie;

o Personalul care se ocupă de supraveghere va fi instruit cu privire la regulile specifice de funcționare a căminului în perioada respectivă;

o În situația apariției unui caz suspect sau confirmat cu SARS-Cov2 se va activa protocolul de izolare și se va anunța Direcția de Sănătate Publică sau se va apela serviciul de urgență 112.

Protocolul pentru transport are un singur paragraf:

Pe parcursul transportului la și de la unitatea de învățământ, elevii vor respecta măsurile generale de conduită prevăzute de normele aprobate pentru transportul în comun, în special: asigurarea distanței fizice de minimum 1m, purtarea măștii. Șoferul autobuzului școlar și personalul de însoțire vor respecta măsurile generale de protecție. Autobuzul va fi aerisit și dezinfectat temeinic după fiecare cursă.

Foto: Pexels.com


3 comments
  1. În mijlocul de transport distanțare de minimum 1 metru + mască. Între paturi tot 1metru, dar fără mască. Sau va fi obligatorie masca în cameră, tot timpul (inclusiv în somn…), dacă distanța minimă este tot atât de mică?! 😮 :-((

    1. „Va fi organizat accesul prin rotație în spațiile comune (săli de baie…). ‘ Fereasca Sfantu sa te taie ceva ca tre’ sa mergi cu randul, prin rotatie. Ha ha ha

  2. Tot nu spun nimic de elevii navetisti de la tara la oras(zeci de km si zeci sau sute de copii în fiecare zi, câteodată pe același traseu) și zecile de profesori navetiști de la oraș la țară, în comunele limitrofe orașelor sunt 70-90% cadre didactice navetiste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Bursele profesionale pentru 132 de elevi de la Liceul Tehnologic din Motru, de acum 4 ani școlari, sunt încă neplătite. Inspectoratul școlar Gorj anunță că a dat de mai multe ori bani școlii, dar directorii refuză să-i acorde pentru că elevii nu ar fi depus cereri în termen

Elevii de la Liceul Tehnologic din Motru, județul Gorj, nu au primit bursele profesionale din anul școlar 2020-2021 nici până în prezent, unii dintre ei deja fiind absolvenți ai liceului.…
Vezi articolul

Studenții de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) vor face cursurile și seminarele online în semestrul al II-lea / 66% dintre studenții de la licență și 91% dintre masteranzi doresc să rămână în online, susține rectorul SNSPA

Studenții de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) vor face toate cursurile și seminarele online în cel de-al doilea semestru al anului universitar 2021-2022, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Actele de violență psihologică din școli au scăzut la aproape jumătate față de anul trecut, spune Alexandru Leuțu-Cotroceanu, directorul direcției Siguranță Școlară din Poliția Română / Copiii, părinții și profesorii au înțeles că este foarte important să discuți despre aceste situații

Actele de violență psihologică din școli au scăzut la aproape jumătate față de anul trecut, a declarat Alexandru Leuțu-Cotroceanu, directorul direcției Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române…
Vezi articolul

Mai multe asociații de elevi contestă legitimitatea premierului Ciucă de a stabili nivelul burselor de merit: Considerăm ipocrit faptul că o persoană care și-a copiat teza de doctorat comentează asupra meritului notelor elevilor

„Meritul elevilor ar trebui să fie stabilit de către specialiști în domeniul educației. Considerăm ipocrit faptul că o persoană care și-a copiat teza de doctorat comentează asupra meritului notelor elevilor,…
Vezi articolul