Noul termen pentru votul pe Legile Educației, în Camera Deputaților – sâmbătă, 10 iunie. Proiectele merg apoi la Senat pentru dezbatere

[jp_post_view]
Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com
S-a modificat din nou termenul până la care deputații ar trebui să voteze proiectele de lege ale Educației, până pe 10 iunie, care pică într-o zi de sâmbătă. Dacă inițial se vorbea despre un termen de 30 de zile de când intră în Camera Deputaților pentru a se da votul, potrivit procedurii de urgență, acum, pe site apare un termen de 45 de zile pentru a se vota în plen. Treptat, din cauză că dezbaterile pe cele peste 1000 de amendamente din comisia de specialitate au durat mai mult, termenul s-a tot modificat. Votul pe legile Educației ar trebui să aibă loc în data de 3 mai, spunea președinta comisiei de învățământ din Senat, Natalia Intotero, pe 18 aprilie, în timpul dezbaterilor.

Deputații au timp până pe 10 iunie să voteze proiectele legilor Educației, potrivit Camerei Deputaților. Acestea se află acum la departamentul juridic pentru a putea finaliza forma finală după votarea amendamentelor din comisia de învățământ.

Inițial, termenul anunțat pe procedura de urgență în care se dezbat proiectele legilor educației, era de 30 de zile de la înregistrarea în Parlament, adică pe 5 aprilie. Asta ar fi însemnat ca termenul să expire vineri, 5 mai. Acum, potrivit site-ului Camerei Deputaților, deputații au termen 45 de zile de când legile au intrat în Cameră pentru dezbatere și vot final, adică 10 iunie 2023, scrie pe site.

După calculele noastre din 5 aprilie până în data de 10 iunie sunt 66 de zile calendaristice. O posibilă explicație în care ar ieși 45 de zile la număr ar fi dacă se elimină weekend-urile.

Președinta comisiei de învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero, spune pentru Edupedu.ro în ce stadiu se află acum proiectele legilor.

„În prezent cei de la departamentul juridic verifică redactarea amendamentelor votate. Noi am dat către Birou Permanent să înceapă să treacă proiectele pe ordinea de zi. Apoi urmează să scriem raportul. Avem termen până în iunie să votăm, n-ar fi o problemă, dar nu vrem noi să lăsăm până în iunie, însă vrem să fie totul scris bine, să nu existe motive de a contesta la Curtea Constituțională, adică să fie totul foarte bine verificat. Au fost foarte multe amendamente care au fost admise și de aceea durează mai mult, în special la preuniversitar”, spune Natalia Intotero.

Amintim, au fost peste 1000 de amendamente aduse de USR, PSD și PNL, legilor Educației.

Proiectele au intrat în Parlament în procedură de urgență, în data de 5 aprilie, au fost trimise în comisia de învățământ din Camera Deputaților, unde printr-o procedură extinsă, parlamentarii au avut timp 8 zile în care ar fi trebuit să lucreze câte 12 ore pe zi pentru a trece prin cele peste o mie de amendamente aduse legilor. Abia pe 2 mai au fost finalizate dezbaterile în comisie. Raportul comisiei ar fi trebuit să fie gata pe 26 aprilie și apoi ar fi urmat votul în plenul Camerei Deputaților.

Deocamdată comisia nu a început redactarea raportului, iar ultimul termen anunțat pentru votul în Camera Deputaților era 3 mai, spunea președinta comisiei de învățământ, Natalia Intotero (PSD).

Între timp, aproape toate comisiile, mai puțin două, au trimis avizele favorabile pe proiectele legilor.

După votul din Camera Deputaților, proiectele de legi ale educației ajung la Senat.

Informații de context

Amintim, premierul Nicolae Ciucă spunea că legile Educației sunt jalon în PNRR și trebuie adoptate în Guvern până 23 în martie. Însă, proiectele de legi au fost adoptate o lună mai târziu, pe 29 martie.

Doi politicieni importanți, unul din cadrul coaliției (Vasile Dâncu, președintele Consilului Național PSD) și unul din opoziție (deputatul USR, Ionuț Moștean), atrag atenția că PNRR nu impune României sau Guvernului ca pachetul de legi ale Educației să fie constituit din legi, ci doar măsuri legislative care să ajute de implementarea reformelor și a investițiilor. 

În 2021-2022, Sorin Cîmpeanu și Klaus Iohannis au indus ideea că e o condiție esențială a PNRR pentru a face reformă în Educație prin aceste proiecte de legi. În repetate rânduri Cîmpeanu a sublinat condiționarea banilor de adoptarea celor două legi, pentru a putea aplica proiectul prezidențial România Educată.

Foto: © Cateyeperspective | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ce înseamnă dezbaterea în procedură de urgență, prin care legile Educației vor fi discutate în Parlament
Calendarul dezbaterilor pe proiectele legilor Educației în comisia de învățământ se modifică cu o zi peste termenul inițial, iar votul în Camera Deputaților se devansează cu câteva zile. Președinta comisiei, Natalia Intotero (PSD): Vom avea dezbateri în comisie, zilnic, între 9 dimineața și 9 seara, iar votul ar putea fi dat în plen pe 3 mai
Cele două proiecte de legi ale educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului superior, ar trebui aprobate în Guvern până pe 23 martie – termen dat de premierul Ciucă / Proiectele intră în circuit de avizare la nivelul guvernului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Program gratuit cu lecții interactive pentru siguranță și sănătate, adresat școlilor și diriginților, „fără să fie nevoie de zeci de ore de training pentru profesori” – lansat de un start-up educațional și un departament al Universității Babeș-Bolyai

Un program gratuit, interactiv, cu lecții pentru siguranță și sănătate și care „poate fi activat în câteva minute în fiecare școală” este oferit școlilor și diriginților de către un start-up…
Vezi articolul

BREAKING Numărul copiilor neșcolarizați cu vârsta cuprinsă între 6 și 14 ani a crescut de la 100.000 în 2010, la 250.000 în 2022 / Alina Sava, Banca Mondială: Legile trebuie schimbate, ca atunci când părintele eșuează, primarul și poliția să facă ceva mai mult decât o amendă, ar trebui să aducă copiii în școală

Semnal de alarmă tras de expertul în educație Alina Sava, de la Banca Mondială. „Avem un sfert de milion de copii în afara școlii”, a declarat aceasta la Sibiu, unde…
Vezi articolul

Ursula von der Leyen, șefa Comisie Europene: În timp ce încercăm să îi învățăm pe copiii noștri câte ceva despre viață, ei înșiși ne învață ce este viața. Mă gândesc la imaginea Carolei și a Vittoriei, cele două fete care joacă tenis, fiecare de pe un acoperiș

Imaginea emblematică a celor două fete care jucau tenis de pe un acoperiș pe altul, în perioada carantinei generale din Italia, din primăvară, a fost dată ca exemplu de lecție…
Vezi articolul

PSD se opune grădiniței cu predare doar în limba maghiară la Huedin, proiect propus de primarul PNL / Pesediștii vor ca de investiția guvernului maghiar să beneficieze toți copiii orașului indiferent de naționalitate

Președintele PSD Huedin, Oana Goga, declară că salută finalizarea investiției Guvernului Ungariei în infrastructură școlară, respectiv un nou sediu modern, o nouă grădiniță în orașul Huedin, dar spune că speră…
Vezi articolul

Opera din Sydney anunţă „sezonul digital”, în contextul pandemiei de coronavirus. Spectacole integrale, discuţii, imagini de arhivă nepublicate anterior şi conţinut din spatele scenei, gratuite – de miercuri pe site

Opera din Sydney a anunţat că trece în mediul digital în perioada pandemiei de coronavirus și că va prezenta spectacole online şi ar putea difuza reprezentanţii în direct, prin live-streaming,…
Vezi articolul