Noua ministră a Culturii, Natalia Intotero: Vrem opționale diverse în școli, să încurajăm educația culturală / Când cei mici deprind interes pentru mediul cultural, la adolescență simt nevoia de aprofundare. Este și un mod de a-i scoate din zona de adicție

1.294 de vizualizări
Natalia Intotero / Foto: Gov.ro
Natalia Intotero, noua ministră social-democrată a Culturii și Identității Naționale, spune că în mandatul din Guvernul Ciolacu 2 și-a propus o serie de măsuri pentru a impulsiona educația culturală în rândul elevilor, păstrarea patrimoniului și sprijinirea angajaților din domeniul cultural. Într-un scurt interviu pentru Edupedu.ro, aceasta a vorbit despre colaborarea cu Ministerul Educației pentru a introduce opționale cultural-educative în școli, însoțite de implementarea voucherelor culturale prevăzute în legile educației.

Natalia Intotero a mai spus că își dorește ca bugetul Ministerului Culturii pentru 2025 să fie cel puțin egal cu cel din acest an și a subliniat importanța finanțării proiectelor culturale și a capitalului uman, în special prin „răsplată pe măsură” pentru angajații din sectorul cultural, pentru ca aceștia să fie încurajați să rămână și să performeze în acest domeniu după ce absolv facultăți de profil.

Ea a mai spus că un alt obiectiv important este stimularea interesului tinerilor pentru cultură. Ministra a explicat că această inițiativă va fi realizată printr-o colaborare strânsă cu Ministerul Educației, Consiliul Național al Elevilor (CNE), organizațiile de studenți și asociațiile de tineret. Intotero consideră că, dacă elevii dezvoltă un interes pentru cultură încă din copilărie, la adolescență aceștia vor căuta să aprofundeze acest domeniu, ceea ce poate deveni și o modalitate de a-i îndepărta de riscurile specifice generației actuale, cum ar fi adicțiile de ecrane sau droguri.

Interviul integral cu Natalia Intotero (PSD), ministra Culturii în Guvernul Ciolacu 2:

Reporter: Care sunt prioritățile mandatului dumneavoastră la Ministerul Culturii?

Natalia Intotero: În primul rând, salvarea, păstrarea și conservarea patrimoniului. Creșterea investițiilor la ministerul Culturii, mă bazez în primul rând pe echipa de colegi experți din unitatea de implementare a proiectelor: în momentul de față au proiecte legate de patrimoniu, dar în egală măsuri finanțări nerambursabile externe, atât din fonduri europene cât și din surse de finanțare externă, dar îmi doresc și finanțarea capitalului uman. Așa cum știm cu toții, salariile nu sunt tocmai cele dorite. Mă voi zbate pentru ca toți ce care lucrează în acest domeniu să fie încurajați în urma pregătirii acestora să lucreze în acest domeniu și să fie răsplătiți pe măsură.

Reporter: Cum intenționați să atrageți tinerii spre domeniul cultural, mai ales în condițiile în care nu participă dirijat la activități culturale?

Natalia Intotero: O componentă foarte importantă este aceea de încurajare a tinerilor spre domeniul cultural. Și cum facem acest lucru – printr-o foarte bună legătură cu ministerul Educației, în egală măsură cu Consiliul Național al Elevilor, Federația Asociațiilor de Părinți din România, Consiliul Național al Rectorilor, organizațiile studențești, asociațiile de tineret. În momentul în care cei mici deprind interes pentru tot ce înseamnă mediul cultural, la vârsta adolescenței simt nevoia de aprofundare și este și o modalitate de a-i scoate din zona de adicție și toate pericolele pe care le întâmpină generația de astăzi.

Reporter: Care sunt obiectivele bugetare pentru Ministerul Culturii în 2025?

Natalia Intotero: Vreau cel puțin bugetul ministerului Culturii pe anul 2024, care a fost cu aproximativ 40% mai mare față de bugetul precedent. Din discuțiile cu colegii, am înțeles că au pregătit o solicitare de buget mai mare. Depinde foarte mult de discuțiile pe care le vom avea cu domnul ministru al Finanțelor și cu echipa guvernamentală. Foarte importantă este și componenta de încurajare a sectorului privat, a organizațiilor non-guvernamentale (ONG) să acceseze programe de finanțare.

Reporter: Care sunt măsurile pe care le aveți în vedere pentru educația culturală în școli?

Natalia Intotero: Vrem opționale diverse în școli, [să încurajăm] educația culturală, avem voucherele culturale care sunt trecute în legile educației. Doamna ministru Deca cu doamna ministru Turcan au avut întâlniri deja pentru implementarea acelor prevederi. Înainte de acestea, chiar am avut o inițiativă legislativă în urma solicitării unui grup important de jurnaliști, oameni de cultură și peste 1 milion și jumătate de semnături din partea elevilor. Vrem să implicăm tinerii în procesul decizional și studenții să le trezească interesul elevilor pentru aceste activități și chiar o meserie în domeniul cultural. Mai avem apoi susținerea autorităților locale pentru activități culturale.

2025 este un an important, pentru că România la finalul unui proces de selecție a fost aleasă pe zona de sud-est a Europei pentru a găzdui congresul mondial al jurnaliștilor, pe 3-5 mai. Vom avea oaspeți din toate țările din lume, iar tema acestui congres va fi presa în societatea de azi și influența inteligenței artificialei asupra presei. Tot anul viitor este anul centenar al Patriarhiei, un moment important pentru România, unde alături de Biserica Ortodoxă ne propunem să reprezentăm cu cinste. Și foarte important mai este să conlucrăm permanent cu reprezentanții comisiilor de specialitate din Parlamentul României, pentru a avea un cadru legislativ îmbunătățit”.

Citește și:
Cine este Natalia Intotero, actuala ministră a Culturii în Guvernul Ciolacu 2: învățătoare, apoi profesoară de limba română și engleză, directoare de liceu și consilier local, județean, parlamentar la al patrulea mandat și ministru a treia oară
Natalia Intotero, ministra desemnată a Culturii: Citesc în fiecare seară Psaltirea și am recitit Cărarea Împărăției de Sfântul Arsenie Boca de la Prislop, care se află în județul meu

2 comments
  1. D-na învățătoare…
    Școala nu mai e ce era acum 20 de ani.

    Observați un trend?

    Toți politicienii care vor să pară implicați în educația societății propun opționale pe bandă rulantă…

    Contrapropunere că tot e ,,criză”

    Scoaterea tuturor opționalelor (de la școala primară la liceu) care NU fac parte din norma didactică.
    De asemenea scoaterea tuturor disciplinelor impuse in ultimii 2 ani sau cele care vor să fie impuse curând.

    PS
    Ați văzut vreun document privind reduceri de bunuri și servicii la Cotroceni, ministere si parlament, prefecturi, CJ uri si primării?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea Maritimă din Constanța intră în monitorizare privind desfășurarea concursurilor de angajare timp de un an, din cauza unor concursuri în care s-au constatat legături de rudenie la nivel de departament, contrar legii

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat, printr-un ordin publicat joi în Monitorul Oficial, monitorizarea timp de un an a modului cum se desfășoară concursurile de angajare la Universitatea Maritimă din…
Vezi articolul
Bursele elevilor

OFICIAL Situațiile excepționale pentru care școlile pot solicita suplimentarea sau diminuarea numărului de elevi dintr-o clasă / Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu

Din anul școlar 2024-2025, cu aprobarea Ministerului Educației, într-o grupă de creșă pot să fie peste 22 de copii și peste 28 de elevi într-o clasă de gimnaziu și liceu,…
Vezi articolul

Tot Bucureștiul va deschide școlile și grădinițele pornind de la scenariul galben, adică prin revenirea prin rotație a elevilor în clase – decizie a Inspectoratului Școlar București

“Municipiul Bucureşti se încadrează în Scenariul 2” privind deschiderea școlilor, anunță Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Decizia autorităților de a încadra școlile din întreaga capitală în același scenariu vine la…
Vezi articolul

Marian Crăciun, Universitatea din București: La noi există un consilier școlar cu roluri multiple: și de psiholog, și de asistent social, și de mediator școlar. Oficial, la 500 de elevi, neoficial, la vreo 1.200. N-ai cum să faci o intervenție de succes, văzându-te cu un elev care are probleme o dată la 2 săptămâni

Marian Crăciun, director al Departamentului de Consiliere și Orientare pentru Carieră din cadrul Universității din București, a declarat pentru TVR Craiova că „la noi există un consilier cu roluri multiple: și de psiholog,…
Vezi articolul