Nouă misiune a Agenției Spațiale Europene în 2023. Sonda Juice își va începe în aprilie călătoria de 8 ani până la planeta Jupiter

161 de vizualizări
Foto: esa.int
Anul 2023, la fel ca 2022, va fi important pentru explorarea spaţială. Unul dintre evenimentele notabile este lansarea misiunii europene Juice, care va studia Jupiter şi cele trei mari luni îngheţate ale acestei planete, Ganymede, Callisto şi Europa, ce ar putea ascunde oceane sub suprafaţa lor, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Echipată cu zece instrumente şi condusă de Agenţia Spaţială Europeană (ESA), sonda Juice îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să obţină mai multe informaţii despre modul în care s-au format planetele gigantice gazoase şi lunile acestora, dar şi despre capacitatea lor de a susţine viaţa.

Fereastra de lansare este programată pentru aprilie, sonda urmând să ajungă la Jupiter în iulie 2031, conform sursei citate.

Tema generală a misiunii Juice este descoperirea unor lumi potenţial locuibile în jurul planetelor gigantice gazoase. Despre o singură planetă se ştie că a experimentat apariţia vieţii, Pământul. „Originea vieţii este exclusivă pentru planeta noastră sau ar putea să apară şi în alte părţi ale Sistemului Solar sau dincolo de acesta?”, se întreabă ESA pe site-ul său.

Juice, al cărui contractor principal este Airbus, va explora zonele locuibile – regiuni în care o planetă asemănătoare Pământului ar fi putut susţine apă lichidă, dacă aceasta a existat – caracterizate prin oceane, calote glaciare, compoziţia, suprafaţa, mediul şi activitatea lunilor Ganymede, Europa şi Callisto.

În plus, va efectua o analiză mai amplă a sistemului planetei Jupiter, determinând caracteristicile atmosferei sale turbulente, mediul magnetic, sistemul inelar şi alţi sateliţi, printre care se numără Io, mai scrie Agerpres.

Misiunea este condusă de ESA, în colaborare cu agenţia spaţială americană NASA, care a pus la dispoziţie unul dintre instrumente (UVS) şi hardware pentru alte instrumente. Agenţia spaţială japoneză JAXA participă, de asemenea, cu hardware pentru diferite instrumente.

Lansarea va avea loc de la Centrul Spaţial Kourou din Guyana Franceză, cu o rachetă Ariane 5.

Sonda Juice, echipată cu zece panouri solare, va călători aproximativ opt ani până va ajunge la Jupiter. Pentru a-şi îndeplini obiectivele ştiinţifice pe parcursul celor aproape patru ani cât vor dura cercetările, misiunea este dotată cu o serie de instrumente teledetecţie.

Sonda spaţială va zbura peste luna Callisto, corpul ceresc cu cel mai mare număr de cratere din sistemul solar, conform Alter Technology, care participă la misiune. De asemenea, va survola de două ori Europa pentru a realiza primele măsurători ale grosimii crustei sale de gheaţă.

Juice va intra în cele din urmă pe orbita lui Ganymede, unde va studia suprafaţa îngheţată a acestei luni şi structura sa internă, inclusiv întinderea de apă de sub stratul de gheaţă, mai notează sursa citată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societății de Medicina Familiei, despre începerea școlii: Copiii trebuie să învețe mai ales comportamentul în condițiile epidemiei / La 100 de cazuri școlile erau închise pentru că nu știam cum să ne apărăm de virus, între timp am aflat cum să ne ferim

„Școala trebuie să înceapă. Copiii trebuie să învețe și trebuie să învețe în primul rând comportamentul adaptat condițiilor epidemiei”, a declarat pentru G4Media.ro medicul Gindrovel Dumitra, vicepreședinte al Societăţii Naţionale…
Vezi articolul

Elevii din județele Botoșani și Iași revin în școli miercuri, 10 ianuarie, după ce cursurile au fost suspendate din cauza zăpezii, anunță inspectoratele școlare / Orele vor fi recuperate după cum decide fiecare școală

Elevii din județele Botoșani și Iași revin în școli miercuri, 10 ianuarie, după ce vremea rea din țară a afectat aceste zone și a provocat suspendarea cursurilor, anunță inspectoratele școlare…
Vezi articolul

Consiliul Legislativ solicită eliminarea prevederii privind acordarea sporului de doctorat în urma verificării lunare a activității, din proiectul de OUG al Ministerului Finanțelor: Are un caracter arbitrar şi este practic imposibil de realizat

Sporul pentru titlul de doctor ar trebui sa se acorde persoanelor care isi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţin titlul si care au în fișa postului atribuții care să…
Vezi articolul