Noua Politehnica București, formată după fuziunea cu Universitatea din Pitești, își începe activitatea didactică în noua formulă începând cu anul universitar 2023-2024 – legea de înființare a fost publicată în Monitorul Oficial

9.985 de vizualizări
Universitatea Politehnica București / Foto: upb.ro
Noua Universitate Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București, înființată prin fuziunea Universității Politehnica din București cu Universitatea din Pitești, își va începe activitățile didactică în noua formulă începând cu anul universitar 2023-2024, după ce legea de înființare, adoptată de Camera Deputaților la mijlocul lunii trecute, a fost promulgată și publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial.

Proiectul de lege fusese aprobat de Guvern pe 24 mai. În 90 de zile de la data intrării în vigoare, potrivit legii, personalul universităților care fuzionează trece la noua universitate, care preia și studenții și studenții înmatriculați. Aceștia își păstrează drepturile și creditele obținute înaintea fuziunii.

Totodată, Politehnica București preia și preșcolarii, școlarii și elevii de la structurile de învățământ preuniversitar organizate în cadrul universităților care fuzionează.
Politehnica București, ca instituție de învățământ superior de stat, este finanțată din fonduri publice, venituri proprii şi din alte surse, potrivit legii. Toate resursele de finanțare ale universității se constituie ca venituri proprii.

La începutul acestui an, când cele două universități au semnat contractul de fuziune, rectorul Politehnicii București anunța discuții pentru o posibilă fuziune și cu alte cinci instituții de învățământ superior din București și din țară.

Citește și:
Proiectul de lege privind înființarea Universităţii Naţionale de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti – adoptat de Senat
Legea de înființare a noii Universități Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București, cu activitate din octombrie 2023 – pusă în consultare publică de Ministerul Educației / Toate proprietățile, angajații, studenții structurilor deținute de Politehnica București și de Universitatea din Pitești vor trece la noua instituție
Politehnica București și Universitatea din Pitești au semnat contractul de fuziune. Discuții cu încă cinci instituții de învățământ superior, din București și din țară, pentru aderarea la noua universitate, care urmează să fie stabilită prin lege
Contractul de fuziune între Universitatea Politehnica din București și Universitatea din Pitești va fi semnat marți – UPB / Rectorul Mihnea Costoiu: Vom cere proiect de lege pentru înființarea noii universități, mai suntem în discuții și cu alte instituții
INTERVIU Contractul de fuziune a Universității din Pitești cu Politehnica București a fost aprobat în Senatul instituției argeșene. Rectorul Dumitru Chirleșan: Se dorește ca fuziunea să se facă prin lege specială / Noua universitate va fi de tip “federație”, cu două centre coordonate de câte un prorector 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Studenții care au început facultatea în 2024 vor avea diplome de licență, masterat, de ingineri sau arhitecți cu coduri QR – proiect aprobat de Guvern după 9 luni / Doctorii au cod QR din 2025, Ministerul Educației amână termenul pentru restul absolvenților

Noile modele de diplome de licență, masterat, pentru doctori și ingineri, cu coduri QR pentru verificarea autenticității documentelor, ajung miercuri pe ordinea de zi la Guvern. Ele ar urma să…
Vezi articolul

Ligia Deca, despre presiunea părinților pentru note mari: Ar trebui să le redăm profesorilor libertatea de a da note elevilor așa cum cred ei că este potrivit, în conformitate cu pregătirea lor pedagogică / Pentru a avea încredere în aceste note, trebuie să avem un sistem mai standardizat

Ministrul Educației admite implicit faptul că există o presiune a părinților asupra profesorilor pentru a le acorda note mari elevilor. Într-un răspuns dat la o întrebare la prezentarea Raportului național…
Vezi articolul

Forul care propune finanțarea pentru universități, CNFIS – îndemnat să respecte legea și decizia instanței care permit tuturor doctoranzilor înmatriculați la buget, cu frecvență, să primească și ei burse / Argumentele avocatului Alexandru Bajdechi

Avocatul Alexandru Bajdechi, cel care a obținut în instanță o decizie care ar permite studenților doctoranzi care au început studiile la buget cu frecvență, dar fără bursă, să primească și…
Vezi articolul