Noul regulament european privind libertatea mass-mediei a intrat în vigoare: mai multă protecție pentru jurnaliști împotriva programelor spion și a divulgării surselor / Dispozițiile pentru personalizarea ofertelor media se vor aplica din 2027

277 de vizualizări
Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com
Regulamentul european privind libertatea mass-mediei (EMFA) a intrat în vigoare, potrivit unui comunicat de presă. Prin noua legislație, „jurnaliștii și mass-media din întreaga UE dobândesc garanții fără precedent, iar cetățenii pot avea încredere că știrile pe care le primesc sunt determinate de fapte, nu de considerente comerciale sau politice”, afirmă comisarul pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor, Michael McGrath. Majoritatea dispozițiilor EMFA sunt deja aplicabile, iar unele „care țin de drepturile utilizatorilor de a personaliza ofertele mass-media pe dispozitive și pe interfețe și de a controla accesul la serviciile mass-media” vor intra în vigoare la 8 mai 2027.

Majoritatea dispozițiilor EMFA se aplică deja, iar cele referitoare la drepturile utilizatorilor de a personaliza ofertele „pe dispozitive și pe interfețe și de a controla accesul la serviciile mass-media” vor intra în vigoare începând cu 8 mai 2027, este detaliat în text.

Potrivit oficialilor, noul cadru legislativ oferă furnizorilor de mass-media „o securitate juridică sporită”, iar jurnaliștilor protecție suplimentară împotriva programelor spion și a divulgării surselor:

„Intrarea în vigoare a EMFA marchează o etapă importantă în eforturile noastre de promovare a unui mediu mai puternic și mai sigur pentru mass-media în UE. Furnizorii de mass-media se pot bucura de o mai mare securitate juridică, jurnaliștii vor beneficia de o protecție sporită, inclusiv împotriva programelor spion și a divulgării surselor lor, iar cetățenii se vor putea bucura de o mass-media mai pluralistă și independentă în întreaga UE”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație.

„EMFA aduce numeroase beneficii pentru societățile din domeniul mass-mediei, pentru jurnaliști și pentru cetățeni, oferind furnizorilor de servicii mass-media o mai mare securitate juridică și consolidându-le independența.

EMFA este conceput pentru a consolida libertatea, independența și pluralismul mass-mediei în cadrul pieței interne a UE. Printre altele, el oferă o protecție mai puternică jurnaliștilor, asigură o finanțare adecvată și libertatea editorială a serviciilor publice de mass-media, previne eliminarea nejustificată a conținutului mediatic de către platformele online foarte mari și instituie Comitetul european pentru servicii mass-media”, mai este menționat în comunicat.

„Mass-media independentă reprezintă coloana vertebrală a tuturor democrațiilor. Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului privind libertatea mass-mediei, jurnaliștii și mass-media din întreaga UE dobândesc garanții fără precedent, iar cetățenii pot avea încredere că știrile pe care le primesc sunt determinate de fapte, nu de considerente comerciale sau politice”, a declarat Michael McGrath, comisarul pentru democrație, justiție, statul de drept și protecția consumatorilor, potrivit sursei amintite.

Foto: © Rawpixelimages | Dreamstime.com /  Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
învățământul profesional și dual

Bursa profesională devine tehnologică, valorează 300 de lei pe lună și se poate cumula cu alte tipuri de burse / Poate fi retrasă dacă elevul a comis abateri disciplinare grave, care conduc la scăderea mediei generale la purtare sub nota 7 – proiect

Bursa tehnologică, în valoare de 300 de lei se va acorda elevilor din învățământul tehnologic și se poate cumula cu cea socială și la alegere între cea de merit sau…
Vezi articolul

LISTA Numărul de locuri libere rămase în fiecare județ, după repartizarea la liceu 2024. În București sunt cele mai multe locuri, 479. La polul opus este județul Constanța, unde nu mai este niciun loc

Ministerul Educației a publicat lista cu numărul de locuri libere rămase după repartizarea computerizata la liceu 2024. Cele mai multe locuri rămase sunt în București, 479 de locuri, județul Galați,…
Vezi articolul

Fiica premierului francez spune că atunci când era elevă a fost bătută cu bestialitate la şcoală / François Bayrou ar fi „şocat” / Premierul, acuzat că nu avea cum să nu știe despre instituţia aflată în centrul unor acuzaţii de abuzuri care au durat decenii și unde a predat chiar soția sa

O furtună politică legată de acuzaţii de abuz fizic, emoţional şi sexual la o şcoală privată catolică din apropierea oraşului natal al premierului francez François Bayrou a luat o turnură…
Vezi articolul

Alba-neagra la Consiliul Național de Etica a Cercetării. Deciziile de sancționare a doi preoți universitari, penalizați pentru autoplagiat, au fost șterse de pe site, după un articol jurnalistic care semnala cazurile

Situație fără precedent în activitatea Consiliului Național de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, organism subordonat Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. Două decizii de sancționare a unor cadre…
Vezi articolul