„Nu e vorba de o reducere a numărului de ore acum”, a declarat ministrul Educaţiei la întâlnirea cu sindicatele FSLI

2.377 de vizualizări
SURSA: FSLI
Întrebată dacă reducerea numărului de ore în școli este posibilă de anul viitor, Monica Anisie, ministru al Educației, a declarat că „nu e vorba de o reducere a numărului de ore acum”, potrivit stiriletvr.ro.

Ministrul a mai spus că va avea o dezbatere publică şi că vor exista întâlniri cu toţi partenerii sociali. Precedura pe care o va aplica va fi revizuirea mai întâi a planurilor cadru, după care refacerea planurilor cadru.

„Nu e vorba de o reducere a numărului de ore acum, noi acum, fiindcă există o lege și legea trebuie aplicată, noi împreună cu toți partenerii noștri vom iniția dialogul pe tema revizuirii planurilor-cadru, pentru că altfel nu se poate, și nu vom lua nicio decizie din pix, pentru că nu avem cum să facem asta, ci după o consultare serioasă, o consultare publică, și abia după ce vom realiza aceste noi planuri-cadru vom trece la realizarea programelor, pentru că nu pot rămâne aceleași programe și când toți copiii și părinții se plâng că e programa de fapt, foarte încărcată”, a declarat Anisie.

Ministrul a mai spus că reducerea numărului de ore este un proces de durată.

„Este un proces de durată și e un proces în care îi vom avea alături pe toți partenerii noștri sociali”, a subliniat ministrul, citat de stiriletvr.ro.

Declaraţiile ministrului vin în contextul în care în prima săptămână de mandat aceasta a spus că legea care mișcorează cu 5 numărul de ore la gimnaziu și liceu va conduce la realizarea unui nou plan-cadru: “E vorba de regândit modul în care disciplinele s-ar putea preda. Că nu e vorba de tăiat ore, ci de tăiat discipline”, a declarat Monica Anisie, într-un interviu acordat Europa FM.

În următoarea zi, Anisie a nuanţat declarația într+un interviu pentru PROTV:

Monica Anisie: „Trebuie să punem în discuție publică modul în care va trebui să realizăm planurile cadru. Pentru că este stipulat acolo într-adevăr că trebuie să reducem numărul de ore, dar să vedem, prin consultare publică, repet, cum anume vom ajunge la acel rezultat pe care legea ni-l cere.

Reporter: Practic se va renunța la anumite discipline…

Monica Anisie: Sau nu, nu trebuie neapărat să renunțăm la anumite discipline. Putem regândi într-un fel această predare-învățare în sensul în care fiecare elev să stea mai puține ore la școală, să aibă ghiozdanul mai ușor, că toți părinții asta își doresc pentru copii. Și, de ce nu, trebuie să gândim în așa fel încât acești elevi să nu mai vină la școală preocupați de timpul pe care trebuie să-l aloce pentru a sta la școală și apoi de a face și temele. Pentru că există și această situație în care copiii stau 6-7 ore la școală, zilnic, și mai petrec 1-2 ore acasă, realizând numai temele scrise. Eu mă refer la temele scrise, dar mai trebuie să și învețe. Astfel, elevii muncesc mai mult decât, poate, părinții lor.”

FOTO: FSLI


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Guvernul anunță ce le-a oferit sindicatelor: stimulente financiare pentru debutanți și cadrele didactice titulare din unitățile de învățământ aflate în zone defavorizate / „Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu”

Guvernul își asumă ca Educația să continue a fi prioritatea numărul unu, scrie Executivul într-un comunicat în care precizează că la discuțiile cu sindicatele din Educației le-a oferit „stimulente financiare…
Vezi articolul
inscriere DSBU

Definitivat 2024. Programa de examen pentru educatorii și puericultorii din creșe și grădinițe a fost publicată în Monitorul Oficial. Descarcă bibliografia pe care o au de pregătit candidații la limba română, literatură pentru copii și metodică

Programa de examen pentru candidații la sesiunea 2024 a Definitivatului, educatori-puericultori, a fost publicată în Monitorul Oficial, printre alte 39 de programe pentru discipline dintr-o listă aprobată prin ordin de…
Vezi articolul

Cercetătorul Dacian Dolean: Se pot introduce noțiuni de Educație Media absolut la orice materie, inclusiv la muzică, nu doar la română, istorie sau limbi străine. Contează foarte mult să oferim elevilor oportunități de exersare, supravegheată de către profesor și aceste exerciții se pot face transdisciplinar

Noțiunile de educație media nu trebuie să rămână doar la orele de „română, istorie sau limbi străine” – ele pot fi integrate în „absolut orice materie, inclusiv la muzică”, a…
Vezi articolul