Numărul copiilor a scăzut cu 53 de mii la 1 ianuarie 2019, față de 2018. Doar 72% dintre copiii de vârstă școlară sunt înscriși în învățământ

7.086 de vizualizări
Foto: Pexels.com
La 1 ianuarie 2019, numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani, care aveau domiciliul în România, a fost de 4,14 milioane, în scădere cu 53 de mii comparativ cu anul anterior, potrivit Institutului Național de Statistică. La începutul anului şcolar 2018/2019, populaţia şcolară era de 3,54 milioane de elevi, iar gradul de cuprindere în învățământ era de 72%.

Cei 3,54 milioane de elevi învățau într-o reţea de învăţământ cu 7.020 de școli, grădinițe și creșe, în care predau 234 de mii de cadre didactice. Din totalul populaţiei şcolare, numărul copiilor din creşe şi grădiniţe era de 547 de mii, al elevilor din clasele primare şi gimnaziale de 1,65 milioane, iar al celor din învăţământul liceal de 629 de mii.

În totalul populației ponderea minorilor a fost, la 1 ianuarie 2019, de 18,7%, în scădere faţă de anii anteriori. De exemplu, în 2013 această pondere era de 21,1%, potrivit datelor INS.

În anul 2018 s-au născut 190 de mii de copii – cel mai mic număr de nașteri din ultimii 50 de ani. 

Istoria Zilei Internaționale a Copilului

La 14 decembrie 1954 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a recomandat ţărilor membre să instituie Ziua Universală a Copiilor lăsând la latitudinea acestora stabilirea, în funcţie de considerente naţionale, a datei de sărbătorire a acesteia. România, alături de alte ţări din estul Europei a optat pentru 1 iunie, dată aleasă de Uniunea Sovietică.

Cinci ani mai târziu, în 1959, Adunarea Generală ONU adoptă Declaraţia Drepturilor Copilului. Data promulgării documentului, 20 noiembrie, a fost instituită la nivelul tuturor statelor membre drept Ziua Internaţională a Copilului.

În amintirea acestui moment şi Convenţia asupra drepturilor copilului, avea să fie adoptată, în 1989, tot la 20 noiembrie. În România, ca şi în alte numeroase ţări ale lumii, s-a păstrat însă şi tradiţia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Copilului la 1 iunie.

SURSA: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Afacerea Colegiul Șincai-Primăria Sector 4: Daniel Băluță cere intervenția de urgență a Inspectoratului Școlar, a DSP și a Prefecturii, “pentru punerea în siguranță a elevilor” și pentru reabilitarea clădirii liceului, cu risc seismic II

Primăria Sectorului 4 solicită intervenția în regim de urgență a Inspectoratului Școlar al Municipiului București și a Direcției de Sănătate Publică București, „pentru punerea în siguranță a elevilor și a…
Vezi articolul

Adina Dragomirescu, directoarea Institutului de Lingvistică al Academiei Române, despre scrierea greșită a cuvântului „procrastinare” în noul DOOM: Corectăm greșelile acestea de tip bătaie sau alte mici scăpări, la următorul tiraj / Vom avea o variantă online, o mică aplicație care să preia datele din dicționar

Preluarea cuvântului „procrastinare” cu o literă lipsă în noul DOOM, sub forma procastinare, „este probabil una dintre greșelile de bătaie (de tehnoredactare) care s-au strecurat în dicționar”, a declarat pentru…
Vezi articolul

România s-a angajat să le asigure profesorilor salarii motivante și statut profesional înalt / Să ne asigurăm că prioritizăm educația inclusiv în domeniul finanțării publice – președintele Iohannis, discurs transmis la summitul ONU pentru educație

Măsurile de sprijin pe care “România s-a angajat să le asigure profesorilor” au fost puse în centrul descrierii pe care președintele Klaus Iohannis a făcut-o, luni, procesului “România Educată”. El…
Vezi articolul

BREAKING Peste 54.600 de contestații au fost depuse la BAC 2023. Aproape 51.650 de lucrări au fost corectate greșit / La Limba română sunt 300 de lucrări ale căror note au fost modificate cu peste un punct și jumătate

Peste 54.600 de constatații au fost depuse la examenul național de Bacalaureat, potrivit datelor Ministerului Educației. Acesta este al treilea an cu cel mai mare număr de contestații din ultimii…
Vezi articolul