O bucată de tavan a căzut într-o cameră a căminului de la Școala de Poliție din Câmpina. Sindicatul Europol: „A căzut în capul unui elev în timp ce se pregătea să doarmă” – VIDEO

[jp_post_view]
Foto: captură Sindicatul Europol/ Facebook.com
O bucată de tencuială s-a desprins de pe tavanul unui dormitor în care sunt cazaţi elevi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, reprezentanţii unităţii arătând că nicio persoană nu a fost rănită, în timp ce Sindicatul Europol susţine că acea bucată ar fi căzut „în capul” unui elev, transmite Agerpres.

Accidentul a avut loc miercuri seară, zona fiind ulterior reparată.

„Nu a căzut pe nimeni, a căzut între paturi. Ei s-au speriat. Deci nu a căzut în capul nimănui, nu există nicio urmă de rană. Pe culoarul dintre paturi a căzut o parte din tencuială, dar, dacă observaţi, este spre picioarele patului, iar ei erau în picioare pentru că nu dormeau, erau prezenţi în cameră când s-a întmplat, dar nu dormeau”, a declarat, vineri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Beatrice Melincianu.

În camera respectivă nu au fost realizate lucrări recent, potrivit sursei citate.

„Lucrările acestea se fac ori de câte ori apar probleme pentru că aceste cămine nu au mai intrat într-un proces de reparaţie major întrucât am avut permanent elevi în şcoală. (…) Nu (nu au fost infiltraţii – n.r.), băile sunt departe de dormitoare, dormitoarele nu au sursă de apă. Nu ştiu să vă explic care a fost fenomenul, s-a desprins pur şi simplu”, a mai spus Melincianu pentru Agerpres.

Conform datelor comunicate pe pagina de Facebook a şcolii, reparaţiile au fost deja efectuate.

Pe de altă parte, Sindicatul Europol susţine că bucata desprinsă din tavan ar fi căzut „în capul” unui elev.

„Renovări de unică folosinţă la Şcoala de Poliţie «Vasile Lascăr» Câmpina. I-a căzut tavanul în cap unui elev în timp ce se pregătea să doarmă. Blestemul firmelor de casă, care câştigă contracte publice susţinute de politicieni, ne urmăreşte la tot pasul. Elevii urmează să primească în viitor căşti de protecţie, pentru a ne asigura că puţinii tineri care îşi mai doresc o carieră de poliţist vor absolvi teferi şi nevătămaţi instituţiile de învăţământ ale MAI”, se arată pe pagina de Facebook a sindicatului.

https://www.facebook.com/europolromania/videos/28403485132600780


1 comment
  1. Deci a căzut între paturi, ce atâta drama. Nimeni nu a fost rănit, că doar nu stă nimeni între paturi. Și oricum de ce nu dormeau la ora aceea? „De ce, de ce, de ce? „, cum zicea Margareta Pâslaru in Veronica :)))
    Tavanul a fost reparat cu grijă de meșteri cu viziune în zonele de deasupra paturilor și doar unde nu era niciun pericol, între paturi (poate si deasupra bibliotecii:))) ) a fost lăsat să se părăginească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Regulile de comasare a școlilor din România, puse în dezbatere din biroul ministerului. Școlile, obligate să refacă toate clasele cu numărul mediu de elevi prevăzut de legea Bolojan și până pe 8 august să trimită noile configurații / Bonus: școlile care primesc structuri vor avea inspecție ARACIP în anul școlar 2025-2026

Modul în care vor fi reorganizate școlile de stat începând cu anul școlar 2025–2026, ca urmare a prevederilor Legii nr. 141/2025 privind măsurile fiscal-bugetare, au fost puse în dezbatere de…
Vezi articolul

Ce înseamnă ”metoda loverboy” și cum se pot apăra tinerii de pericolele de pe net? Liceenii sunt invitați să participe la un eveniment online despre prevenirea traficului de persoane – Campania „19 Zile de activism”

Care sunt pericolele pentru adolescenți și copii în mediul online? Cum ne putem apăra eficient într-o epocă în care accesul la smartphone și internet e generalizat? Marți, 16 noiembrie 2021,…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David, despre competițiile școlare pentru clasele P-IV: Cât sunt eu ministru, Ministerul nu va organiza olimpiade și concursuri la nivelul ciclului primar, dar o să încurajez astfel de competiții organizate de către alte instituții și asociații profesionale

Elevii înscriși în ciclul primar nu vor mai putea participa la concursurile și olimpiadele școlare organizate de Ministerul Educației, întrucât „dacă elevul nu investește în toate componentele acelor competențe-cheie, ci…
Vezi articolul

DOCUMENT Solicitările studenților ANOSR pentru viitorul președinte: Să respecte asumările care derivă din apartenența României la UE și NATO, să folosească educația ca principal instrument diplomatic în dezvoltarea politicii externe a statului, să elaboreze un plan de țară cu dezvoltarea învățământului superior ca prioritate

Federația studenților ANOSR lansează un set de propuneri și priorități pentru candidații la funcția de președinte al României. Solicitările sunt „de natură să îmbunătățească sistemul de învățământ superior din România…
Vezi articolul