O clasă de la Colegiul Naţional Pedagogic din Timișoara a trecut online, din cauza creşterii numărului de cazuri COVID-19

3.135 de vizualizări
Foto: © Dreamstime.com
Şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Aura Danielescu, a anunţat miercuri că la Colegiul Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” din Timişoara, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş a recomandat suspendarea activităţii cu prezenţă fizică şi trecerea în online, din cauza creşterii numărului cazurilor de COVID-19.

„Este o clasă de gimnaziu, unde s-au înregistrat şapte cazuri de elevi cu SARS-CoV-2 confirmaţi. Conducerea şcolii a hotărât, prin Consiliul de Administraţie (CA), suspendarea activităţii cu prezenţă fizică, în baza recomandării DSP şi cu respectarea prevederilor din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Învăţământului Preuniversitar (ROFUIP)”, a explicat Aura Danielescu.

Aceasta a mai spus că „nu mai este nevoie de alte hotărâri, se merge exclusiv pe hotărârea CA, ca urmare a prevederilor din ROFUIP”.

  • Precizăm că Ordinul nr. 3.352/10.03.2022 pentru modificarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar (ROFUIP) stabilește că suspendarea cursurile se poate face și „la nivelul unor formațiuni de studiu – grupe/clase din cadrul unității de învățământ, precum și la nivelul unității de învățământ – la cererea directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității, cu informarea inspectorului școlar general/al Municipiului București, respectiv cu aprobarea inspectorului școlar general și informarea Ministerului Educației.”
  • Amintim că ministrul Educației a anunțat săptămâna trecută că elevii cu afecțiuni cronice, boli respiratorii, cardiovasculare, obezitate severă vor putea învăța hibrid până la finalul semestrului.

Foto: © Vitaliy NazarenkoDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Fain in online 😉
    ps. sunt din aceasta clasa

  2. Mult succes, dom’ Rafila! Ai cules ce ai semanat cand ai ales sa scoti masca in scoli de pe 8 martie. Raspunzi moral pentru felul cum te-ai ploconit in fata lui Fikus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Nereguli la admiterea 2024 la Arhitectură, la Universitatea Ion Mincu din București. Rezultatele au fost publicate din nou marți, 23 iulie, după erori informatice la preluarea notelor – UPDATE / Zeci de părinți protestează

Rezultatele admiterii 2024 la Arhitectură, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” (UAUIM) din București, vor fi republicate marți, 23 iulie, până la ora 10:00, anunță instituția într-un…
Vezi articolul

Studenții așteaptă motivele pentru tăierea burselor, spune președintele ANOSR, Sergiu Covaci: Ministrul Educației să ne zică exact cum a fost pusă problema, să vedem dacă a fost o luptă din partea sa pentru a păstra aceste facilități pentru studenți

Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești (ANOSR), Sergiu Covaci, a declarat la emisiunea Viitor pentru România că așteaptă ca ministrul Daniel David să explice care a fost raționamentul care a…
Vezi articolul

Directoarea Daniela Orășanu, reacție la anunțul premierului Ciolacu că toți profesorii vor fi evaluați anual: Noi nu avem standarde naționale de evaluare pentru elevi, adică nota 8 de la un liceu din Pașcani să fie egală, ca performanță, cu nota 8 de la un liceu din București

Daniela Orășanu, directoarea Colegiului Tehnic de Căi Ferate „Unirea” din Pașcani, a spus că „noi nu avem standarde naționale de evaluare (pentru elevi – n.red), adică nota 8 de la…
Vezi articolul

Mi se pare criminal că nu abordăm direct reducerea analfabetismului funcțional, care duce la abandon școlar. Copilul care se simte prost va face tot ce poate să nu se ducă la școală – Liliana Romaniuc, Asociația Română de Literație

Copiilor nu le place școala. Este o caracteristică a acestui timp și, „dacă am dori să le placă școala, ar trebui să facem niște transformări în modul în care le…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, fost ministru al Educației: Urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu, precum şi reacția la alarme / În țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani

„Acest tip de catastrofe arată vina noastră comună, pactul cotidian pe care îl facem cu ‘merge şi aşa’. Şi când vine unul care spune ‘nu, nu merge şi aşa’, i…
Vezi articolul