O decizie a instanței prin care doctoranzii înmatriculați la buget, cu frecvență, pe legea veche a educației ar fi trebuit să primească burse conform noii legi – contestată cu recurs de Ministerul Educației, anunță câștigătorul din toamnă al procesului / Sentința contestată nota lipsa de transparență a MEC în consultările publice

[jp_post_view]
Photo © Yuri Arcurs | Dreamstime.com
O decizie din toamnă a Curții de Apel Constanța, care constata că studenții doctoranzi care au început studiile la buget, cu frecvență, dar fără bursă conform vechii Legi a educației trebuie să primească și ei bursă până la finalizarea studiilor, potrivit noii Legi, a fost contestată prin recurs de Ministerul Ministerul. Acțiunea a fost anunțată de cel care a câștigat acel proces, avocatul Alexandru Bajdechi, doctorand la ASE.

În acel dosar, instanța s-a pronunțat în octombrie 2024, însă motivarea deciziei a fost emisă abia la începutul acestei luni.

  • În octombrie, după cum relata atunci Edupedu.ro, Curtea de Apel Constanța decidea că Ordinul 6901/2023 emis de Ministerul Educației, prin care era stabilită Metodologia finanțării de bază și suplimentară a universităților pentru 2024, trebuia anulat în parte. Ordinul trebuia modificat așa încât să permită ca studenții doctoranzi care au început studiile la buget, cu frecvență, dar fără bursă, conform vechii Legi a educației, să primească și ei bursă până la finalizarea studiilor, conform noii Legi a învățământului superior. Decizia instanței era luată într-un proces deschis de Alexandru Bajdechi.

Recursul apare în condițiile în care curtea constănțeană a apreciat, între altele, că, pe lângă problemele de încadrare juridică din ordinul ministerial, ministerul a încălcat prevederile legale privind transparența prin faptul că nu a depus documente necesar pentru consultarea publică, după cum Edupedu.ro a scris pe 6 martie a.c..

Contestatarul acelui ordin, Alexandru Bajdechi, doctorand care în toamnă aprecia că „Ministerul a mărit bursele considerabil, dar nu le-a acordat” prin astfel de decizii privind finanțarea universităților, afirmă acum că instituția „a declarat război transparenței și studenților doctoranzi”.

El scrie în mesajul său de pe Facebook, făcând trimitere la argumentația Curții de Apel Constanța:

  • „Nu contest dreptul de a contesta legalitatea unei hotărâri judecătorești, dar dreptul la a contesta legalitatea unei hotărâri judecătorești nu înseamnă și dreptul de a încălca legea, de a fi inconsecvent, de a falsifica referate de aprobare etc.
  • Ministerul a declarat, de fapt, război transparenței! Se crede scutit de orice sancțiune, refuzând să-și motiveze actele și aplicând legea în mod arbitrar – întotdeauna contra studenților. Actul acesta de trădare va zgudui în temelii educația din România! Toate actele emise de minister în ultimii ani sunt, pentru aceste considerente, nule!”

„Ministrul Daniel David nu va putea niciodată să reformeze un sistem de învățământ îmbibat de aroganță, atâta timp cât nu începe cu propria revoluție internă!”, mai scrie Bajdechi. El prezintă documentul prin care MEC, în calitate de pârât în dosar, formulează recurs împotriva sentinței civile a instanței constănțene.

Postarea lui Alexandru Bajdechi pe Facebook:

https://www.facebook.com/alexandru.bajdechi1/posts/pfbid02jut6Fu1TBo3NkNpYoF6hpBH7DgKT8h4zevVjF4KiSM7AKzqBGA7zbqh446M6DgTWl

Photo © Yuri Arcurs | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ce se întâmplă dacă un copil ajunge la școală fără mască? Monica Anisie: Bineînteles că va fi primit în școală. Școlile vor avea stocuri necesare să ofere, dacă este nevoie, o mască pentru copii și chiar și pentru cadrele didactice

Școlile și inspectoratele școlare vor avea stocuri de măști, spune ministrul Educației, Monica Anisie. Aceasta a declarat la TVR că dacă se va întâmpla ca o mască să se rupă…
Vezi articolul

Un grup de studenți care vor să devină profesori, înscriși la masteratul didactic de la Universitatea din București, acuză într-o scrisoare deschisă limitarea accesului la burse și spun că nici universitatea, nici Ministerul Educației nu au răspuns solicitărilor lor

Posibila limitare a accesului la burse pentru studenții din anul II de masterat didactic, în cadrul Universității din București, i-a determinat pe aceștia să transmită o scrisoare deschisă ministrului Educației,…
Vezi articolul
Joi, 30 septembrie 2021, de la ora 15:30 la 17:30, dezbaterea "Adolescența fără filtre: importanța încrederii în sine în era social media" organizată de Edupedu.ro și Dove

Eveniment online Edupedu.ro - Dove

Dezbatere online – Ministrul Cîmpeanu: Decizia de menținere a școlilor deschise a fost luată în unanimitate, exclusiv de către persoane cu competențe medicale / Urmărește discuțiile despre impactul social media în evoluția școlară a adolescenților

Încrederea în sine a unui elev adolescent, în era social media și în contextul în care peste 167.000 de elevi fac astăzi școala online, este supusă presiunii „digitale”? Unde se…
Vezi articolul