O echipă de studenți de la Universitatea Tehnică din Cluj a câștigat Competiția de Inginerie Seismică. În concurență cu ei au fost și studenți de la Berkeley și Politehnica din California, SUA

323 de vizualizări
Foto: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca / Facebook.com
O echipă de studenți de la Facultatea de Construcții din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca a obținut primul loc la Competiția de Inginerie Seismică, desfășurată în perioada 27 iunie – 1 iulie în Salt Lake City, statul Utah, Statele Unite ale Americii, anunță instituția de învățământ superior într-o postare pe Facebook.

În cadrul Undergraduate Seismic Design Competition 2022, în română Competiția de Inginerie Seismică, au concurat 32 de echipe de la universități din SUA și din întreaga lume. Competiția este organizată anual în SUA de către EERI – Institutul de Inginerie în Cercetare Seismică, organizație non-profit care reunește specialiști din domeniul ingineriei seismice și studenți care studiază inginerie civilă, se arată în descrierea acestei asociații de peste Ocean.

Echipa studenților clujeni a participat la Undergraduate Seismic Design Competition 2022 alături de studenți americani de la marile universități americane Berkeley, Massachusetts, Cornell, New York și Toronto, potrivit sursei citate. Mai este un loc obținut de studenți români. Este vorba despre locul III care a fost revendicat de studenți de la Universitatea Tehnică de Construcții București.

Acești au primit, în seara aceasta, și felicitări din partea ministrului Sorin Cîmpeanu, într-o postare pe Facebook: „Felicitări Universității Tehnice din Cluj-Napoca și echipei SDC care a reprezentat-o la 19th Annual Undergraduate Seismic Design Competitition/Salt Lake City/SUA, competiție de prestigiu în domeniul ingineriei seismice! Rezultatele studenților clujeni – locul 1, înaintea unor echipe din universități mondiale de top – sunt excepționale și fac cinste învățământului superior tehnic din România, certificându-i încă o dată valoarea!

Felicit, de asemenea, Universitatea Tehnică de Construcții București, pentru locul 3. Între cele două universități românești s-a clasat Cornell University. După UTCB s-au clasat marile universități tehnice din California – Berkeley și San Diego, University of Buffalo, University of British Columbia și multe alte universități de renume! Multe felicitări și mult succes!”, a transmis oficialul.

Ce au avut de făcut studenții

„Fiecare echipă a proiectat un model complex de clădire înaltă din lemn de balsa [n. red. arbore tropical cu lemn ușor] care va fi testat pe o masă vibrantă. Echipele de studenți sunt evaluate în funcție de prezentarea orală a proiectului, de posterul rezumativ, de designul arhitectural al modelului, de capacitatea lor de a se încadra în criteriile și constrângerile de proiectare, de predicția analitică a performanței modelului și de răspunsul modelului lor în timpul testării pe masa de scuturare / vibrantă”, potrivit informațiilor oficiale de pe site-ul concursului.

Obiectivele concursului sunt promovarea studiului ingineriei seismice în rândul studenților de la nivel universitar, dar și „să ofere studenților de la licență în domeniul ingineriei civile posibilitatea de a lucra la un proiect practic de proiectare și construcție a unei clădiri cu cadre rentabile care să reziste la solicitări seismice”, conform aceleiași surse. Un alt obiectiv este și „promovarea activităților EERI în rândul studenților de la inginerie civilă, precum și al publicului larg, și încurajarea participării internaționale la aceste activități”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Noul fond de 100 de milioane de lei, pentru cercetarea în universități. Consorțiul Universitaria: inițiativa trebuie permanentizată, dublată de finanțare pentru infrastructură și resurse umane

Decizia Ministerului Educației de a asigura un fond pentru finanțarea cercetării în universități, după criterii precum scorul înregistrat în ranking-uri, asocierea cu domeniile prioritare de dezvoltare sau numărul de cercetători,…
Vezi articolul

Remus Pricopie, SNSPA, în contextul anunțului selecției a 7 universități europene din România: Mă întreb cum o să mai dialogăm noi de la egal la egal cu partenerii europeni, după ce ministrul educației din România susține deschis, public, oficializarea imposturii academice

Reacție a rectorului SNSPA legată de propunerile din proiectul legii educației care amnistiază plagiatorii. Remus Pricopie salută selecția universității pe care o conduce în inițiativa Universități Europene, anunțată de Comisia…
Vezi articolul

Majorarea bursei doctoranzilor la cel puțin 500 de euro pe lună, solicitată Ligiei Deca, printr-un memoriu, de reprezentanții studenților doctoranzi din Consorțiul Universitaria

Majorarea bursei doctoranzilor la cel puțin 500 de euro pe lună este solicitată ministrului Educației, printr-un memoriu, de către reprezentanții doctoranzilor din Consorțiul Universitaria, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.…
Vezi articolul