O elevă a Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr din Bucureşti a murit de meningită. Liceul a fost evacuat şi va fi închis vineri

6.651 de vizualizări
CN „Gheorghe Lazăr”, București / Foto: captură Google Street View
O elevă din clasa a XII-a de la Colegiul Naţional Gheorghe Lazăr din Bucureşti a ajuns de urgenţă la spital joi dimineaţă, potrivit unor surse medicale citate de ştirileprotv.ro. Eleva a fost diagnosticată cu meningită meningococică fulminantă. Inspectoratul şcolar a confirmat cazul, la fel şi Direcţia de Sănătate Publică. În această după-amiază eleva a murit, potrivit aceloraşi surse.

Potrivit unor surse medicale, eleva de la Colegiul Lazăr a ajuns la Spitalul Universitar la ora 4 dimineața, joi. Adolescenta era conștientă, dar starea ei s-a degradat rapid. Medicii au luat decizia să o intubeze și să o ventileze. Apoi tânăra a fost trimisă, la ora 7 dimineaţa la Institutul pentru boli Infecţioase Matei Balș, după ce analizele au confirmat diagnosticul.

DSP Bucureşti a fost anunţat iar medicii din cadrul compartimentului de epidemiologie s-au deplasat la liceu si au început ancheta epidemiologica. Au fost luate si primele măsuri, respectiv s-a administrat tratament profilactic celor cu care eleva ar fi intrat în contact zilele trecute. S-au luat probe de analize, exudate faringiene.Medicii au început o anchetă la unitatea școlară.

Vineri Colegiul Gheorghe Lauzăr va fi închis pentru dezinfectarea claselor şi laboratoarelor.

Direcția de Sănătate Publică a primit o informare cu privire a unui caz de meningită meningococică fulminantă la acest liceu. Medici din cadrul compartimentului de epidemiologie s-au deplasat la liceu și au început ancheta epidemiologica. Au fost luate și primele măsuri – s-a administrat tratament profilactic și s-au luat exudate faringiene, se va face dezinfecție în tot liceul„, anunță Ministerul Sănătății, potrivit RFI România.

Meningita este una dintre cele mai contagioase boli.

Este mai frecventă în rândul copiilor, adolescenților și adulților tineri. Infecțiile meningococice sunt adesea grave și pot fi potențial letale. Includ infecții ale meningelui (stratul care protejează creierul și măduva spinării) și infecții ale sângelui (bacteremie sau septicemie), potrivit RFI.

Aceste bacterii se răspândesc prin contactul cu picături microscopice de salivă (de exemplu, prin tuse, sărut etc.). Tratamentul este medicamentos, dar este foarte important să se intervină medical de urgență. Vaccinul meningococic constituie cea mai bună modalitate de prevenție şi se află pe lista de vaccinuri opţionale, recomandate de Ministerul Sănătăţii.

Este produsă de neisseria meningitidis. Există serogrupuri A, B, C, W, Y. În România, cel mai frecvent se întâlnește serogrupul B.

Manifestări

Febră, dureri de cap, redoarea cefei, meningită, septicemie, erupții cutanate.

Riscuri

Între 10 și 15% dintre persoanele infectate cu boala meningococică vor deceda. Între 11 și  19% din supraviețuitori vor avea handicap pe termen lung, cum ar fi pierderea membrelor,  surditate, leziuni ale sistemului nervos periferic sau leziuni ale creierului, potrivit Ministerul Sănătăţii.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de BCR

VIDEO Fișe cu secvențe de lecție aplicate la clasă, la Limba și literatura română, Matematică și Informatică, Limba engleză sau Psihologie, explicate de profesorii care au făcut din acestea experiențe de învățare și de viață pentru elevii lor

Educația financiară poate deveni o componentă firească și relevantă în procesul de predare, indiferent de disciplină, au arătat asta profesorii, directorii și inspectorii școlari prezenți la evenimentul regional de lansare…
Vezi articolul

Liga Studenților sesizează Consiliul Național de Etică, organismul care poate sancționa plagiatul lui Sorin Cîmpeanu / Sancțiunile pot varia de la retragerea lucrării, până la retragerea titlului didactic universitar, retrogradarea sau interzicerea unor drepturi

Liga Studenților (LS IAȘI) a sesizat Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI) cu privire la cursul universitar plagiat de Sorin Cîmpeanu în 2006, când…
Vezi articolul

Alexandru Rafila, despre începerea școlii: Simulările trebuie să înceapă de acum / Copiii din aceeaşi clasă trebuie să fie colegi, să discute unul cu celălalt, e nevoie de prezența profesorului / Să nu încercăm să îi transformăm în nişte cititori de tablete / Școlile cu un număr mic de elevi pot avea program normal

Simulările pentru anul școlar care va începe la 14 septembrie ar trebui să înceapă de acum, iar o clasă fizică ar trebui să aibă 15 elevi, spune profesorul Alexandru Rafila,…
Vezi articolul