O familie din Ucraina vrea să deschidă în Constanța o grădiniță cu predare în ucraineană, dar și cu ore de limba română: Copiii trebuie să se adapteze aici, în România

1.141 de vizualizări
Foto: © Lordn7 | Dreamstime.com
În Ucraina, Olexsandra era profesoară la o școală primară și Roman era economist. Ajunși în România, în februarie 2022, cu un copil mic, le-a fost greu să își caute de lucru și să lucreze, pentru că nu aveau cu cine să lase copilul. „Atunci ne-am gândit că sunt mai mulți oameni din Ucraina în aceeași situație și că putem să ii ajutăm și pe ei, dacă înființăm o grădiniță sau un centru educațional unde copiii să rămână peste zi, în timp ce părinții lucrează”, au declarat aceștia pentru Edupedu.ro.

Au cerut ajutor Asociației JRS unde au depus un proiect pentru deschiderea unei grădinițe, dar și Edupedu.ro, prin intermediul formularului EduCare.

EduCare este un proiect Edupedu.ro în parteneriat cu Fundația Bosch România care asigură informații și date corecte din domeniul educației, date obținute din surse oficiale, verificate și mai ales utile. Acest hub informațional educațional pentru sprijinul refugiaților cuprinde și informații despre activitățile sau inițiativele organizațiilor sau entităților care se adresează acestora. Vocea comunității se va face și ea auzită, pentru că interacțiunea cu refugiații ucraineni trebuie să fie reală și firească.

Redăm povestea familiei din Ucraina cu care EduPedu a discutat prin intermediul unui traducător:

„Grădinița sau centrul ar fi pentru copiii din Ucraina. Educatoare am găsit deocamdată din comunitatea ucraineană. În afară de educatorii ucraineni, o să avem și educație în limba română, deoarece copiii trebuie să se adapteze aici, în România. Vor fi patru-cinci ore și de limba română pe săptămână.

Programul va fi de grădiniță, normal, de la ora 08:00 până la ora 17:00, timp în care părinții vor putea să își caute de lucru și să lucreze. 

Avem câteva economii, facem parte dintr-o comunitate din care deja 25 de părinți și-au exprimat interesul și îi vor înscrie pe copii la grădiniță, ar fi chiar dispuși să plătească. Însă noi vrem ca acest centru să fie gratuit pentru ei. Doar dacă nu se poate altfel, să cerem o sumă simbolică. Avem câteva economii, însă ne mai trebuie finanțare. Deja am găsit clădirea, chiria ar fi de 1.500 de euro pe lună, plus utilitățile.

Nu suntem asociație sau firmă, dar dacă este nevoie de firmă sau asociație deschidem, nu este o problemă. Dacă e cineva e interesat și vrea să deschidă în Constanța un astfel de centru, noi nu ținem neapărat să fie pe numele nostru.

Dacă este cineva care chiar are grădiniță și putem să lucrăm cu franciza lor, adică să deschidă un alt sediu pentru copii ucraineni, ar fi mult mai simplu. Cele mai complicate lucruri sunt cu franciză și cu documentele”, au spus Olexandra și Roman pentru EduPedu.ro.

Foto: © Lordn7 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

EduCare: Tu ajuți, noi te ajutăm. Fundația Bosch România și Edupedu.ro invită organizațiile implicate în proiecte educaționale de sprijin pentru refugiații ucraineni să-și facă cunoscute programele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația Bosch Romania

VIDEO Scout Edu Hub, programul educațional pentru copiii refugiați, care a închegat o întreagă comunitate la București în primul an de funcționare, caută finanțare pentru a putea continua / Ana Maria Anghelescu, Cercetașii României: Următorul pas este integrarea, să aducem implicarea copiilor români

Prin proiectul Scout Edu Hub au trecut până acum aproape 3 mii de refugiați ucraineni, din care peste 1.600 au fost copii. Au găsit aici un spațiu sigur și foarte…
Vezi articolul

INTERVIU Julia Batioha, coordonatoarea comunității ucrainene din Mediaș, a învățat limba română, pasionată de Zdob și Zdub, încearcă să le redea copiilor refugiați activitățile furate de război și-i inspiră pe români și ucraineni să alerge la Maratonul Internațional Sibiu pentru cauza Școlii de vară a copiilor din Ucraina

Comunitatea ucrainenilor din Mediaș strânge fonduri pentru o școală de vară pentru copiii din Ucraina într-un mod inedit. 46 de alergători s-au înscris la Maratonul Internațional Sibiu 2023, ce se…
Vezi articolul

Școala pentru ucraineni din Timișoara, care a primit finanțare de la UNICEF, își angajează profesori și planifică tabere pentru copii în vară. Iryna Yetskalo, fondatoare: A fost “cadoul” nostru de Sfântul Nicolae

UkrKidsHub, prima școală deschisă pentru copiii refugiați ucraineni în Timișoara, a primit o finanțare de la UNICEF și își poate derula în siguranță programele timp de jumătate de an, declară…
Vezi articolul

De la cursuri gratuite de limba română pentru copiii refugiați și părinții lor, la socializare și rezolvarea unor probleme acute în comunitatea de refugiați ucraineni din Bihor, printre soluțiile Fundației Șinca la provocările actualei crize umanitare

Fundația Șinca, din Oradea, oferă sprijin refugiaților ucraineni care au nevoie să învețe limba română pentru a se descurca în viața de zi cu zi și pentru a-și găsi un…
Vezi articolul

Peste 1,5 milioane de copii ucraineni riscă să dezvolte anxietate, depresie și tulburări de stres post-traumatic, arată un raport World Vision. Fundația desfășoară activități de terapie prin artă în 6 centre din țară, de Ziua Sănătății Mintale

Un raport al organizației internaționale World Vision la care a contribuit și filiala din România arată că 22% dintre persoanele aflate în zone de conflict riscă să dezvolte anxietate, depresie…
Vezi articolul