O nouă modificare de examen, neanunțată, făcută de Andronescu. Proba scrisă pentru absolvenții de postliceale, mutată în altă zi

3.965 de vizualizări
SURSA: Pixabay.com
Proba scrisă pentru examenul de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor învăţământului postliceal a fost modificată fără niciun anunţ din partea Ministerului Educaţiei, printr-un ordin de ministru semnat de Ecaterina Andronescu, apărut vineri în Monitorul Oficial. Documentul face modificări în calendarul examenului cu doar o lună înaintea începerii înscrierilor.

Potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial, Ordinul nou modifică data probei stabilită încă din vara anului trecut. Articolul 7 din OMEN 4.824 din 30 august 2018, prevedea ca înscrierea candidaţilor pentru aceasta probă să se facă în perioada 18-21 iunie 2019, iar proba scrisă să aibă loc pe 1 iulie.

ORDINUL VECHI – SURSA: captura Monitorul Oficial

Noul Ordin, OMEN 3.947 este datat 23 aprilie 2019, dar a apărut în Monitorul Oficial abia vineri, 17 mai 2019, la aproape o lună de la semnare. Cu toate acestea, niciun anunţ oficial al Ministerului Educaţiei nu l-a explicat sau detaliat.

Modificările sunt la desfăşurarea probei practice, care a fost prelungită până pe 1 iulie, în loc de 28 iunie cum era, dar şi la proba scrisă, care a fost mutată de pe 1 iulie, pe 2 iulie 2019. De remarcat ar fi că data afişarii rezultatelor nu s-a modificat. Cu alte cuvinte, imediat după susţinere probei scrise, şcolile postliceale care organizează această probă sunt obligate să afişeze rezultatele. Contestaşiile pot fi depuse pe 3 iulie, nu pe 2 şi 3 cum era în ordinul iniţial.

ORDINUL NOU – SURSA: Captura Monitorul Oficial

Recent Ecaterina Andronescu a retras două ordine de ministru. Printr-unul făcea modificări în calendarul probelor de aptitudini pentru admiterea la liceu, când elevii deja se înscriseseră şi mai erau câteva zile până la examene, iar în al doilea modifica aspecte care ţineau de calendarul de titularizare a profesorilor. Ambele au fost retrase şi nu au mai ajuns să fie publicate în Monitorul Oficial. Ecaterina Andronescu a declarat apoi că nu ştia că probele începuseră deja.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația să fie inclusă ca domeniu prioritar în Strategia națională de apărare a țării în viitorul mandat de președinte – propunere a Alianței organizațiilor studențești pentru candidații la președinție / Toate legile pe cale de promulgare să fie transmise spre reexaminare dacă nu respectă transparența decizională, mai cere organizația

Includerea Educației ca domeniu prioritar de dezvoltare și acțiune în Strategia națională de apărare a țării, în mandatul viitorului președinte al României, precum și măsuri dure pentru respectarea transparenței decizionale…
Vezi articolul

Premierul Florin Cîțu, către miniștrii Sănătății și Educației: Ce facem cu copiii care merg acum în vacanță? La întoarcerea la școală, să căutăm resurse ca să-i putem să-i testăm pe elevi

„La întoarcerea copiilor la școală, să căutăm resurse ca să-i putem să-i testăm pe elevi după perioada de vacanță”, a declarat de la guvern premierul Florin Cîțu după ședința de…
Vezi articolul

Liderul sindical Simion Hăncescu: Dacă oamenii vor decide, e posibil să se ajungă și la grevă generală. Sunt foarte multe voci care ne cer să demarăm procedurile de grevă generală

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat pentru Edupedu.ro că „sunt foarte multe voci care ne cer să demarăm procedurile de grevă generală”. „Dacă oamenii vor decide,…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

DOCUMENT Structura sistemului de educație propusă de președinție în „România Educată”: Bacalaureat „cu trunchi comun” pentru toate tipurile de liceu, Evaluare Națională opțională pentru elevii admiși prin examen la liceu, transferul de la profesional la teoretic, colegiile terțiare nonuniversitare

Liceele vor fi, ca și până acum, de trei feluri, dar vor avea un trunchi comun care va fi folosit ca fundament pentru un “bacalaureat unitar”, bazat pe competențe. Transferul…
Vezi articolul