O poartă de intrare într-un oraș antic, cu o vechime de 5.500 de ani, descoperită de arheologi în Israel – VIDEO

[jp_post_view]
Foto: captură Facebook video – Jerusalem Dateline
O echipă de arheologi israelieni a descoperit în situl arheologic Tell Erani o poartă de oraş cu o vechime de 5.500 de ani, cel mai vechi obiect de acest gen găsit până în prezent în regiune, au anunţat autorităţile marţi, relatează agenţiile DPA şi Xinhua, conform Agerpres.

Descoperirea i-a determinat pe specialişti să regândească momentul care a marcat începutul urbanizării în zonă.

Poarta a fost descoperită în situl Tell Erani în timpul lucrărilor prealabile instalării planificate a unei conducte de apă, în apropierea oraşului Kiryat Gat, conform Autorităţii Israeliene pentru Antichităţi (IAA).

Tell Erani, care ocupă o suprafaţă de aproximativ 150.000 de metri pătraţi, a fost un important centru urban în regiune în epoca bronzului timpuriu, conform surselor citate.

„Este pentru prima dată când a fost descoperită o poartă atât de mare, datând din epoca bronzului timpuriu”, a declarat conducătoarea sitului, Emily Bischoff.

Poarta a făcut parte din sistemul de fortificaţii al oraşului, reflectând începutul urbanizării în Levantul sudic, a menţionat IAA.

Partea conservată a porţii, care are 1,5 metri înălţime şi este ataşată de zidurile oraşului antic, descoperite în cadrul unor săpături anterioare, include un pasaj construit din pietre mari, care conduce în oraş. Poarta era flancată de două turnuri de piatră, cu şiruri de cărămizi de pământ între ele.

Construcţia porţii a necesitat probabil un amplu efort, în condiţiile în care pietrele au fost transportate de la distanţă, iar cărămizile din pământ au fost realizate special.

„Această (poartă) nu a fost realizată de unul sau de câţiva indivizi. Sistemul de fortificaţii este o dovadă a organizării sociale ce reprezintă începutul urbanizării”, a subliniat Bischoff.

https://www.facebook.com/JerusalemDateline/videos/837257277608240/

Până în prezent, experţii au presupus că urbanizarea zonei a început în urmă cu aproximativ 5.200 de ani, cu 300 de ani mai târziu decât relevă această ultimă descoperire, mai transmite Agerpres.

„Probabil toţi trecătorii, comercianţii sau inamicii care voiau să pătrundă în oraş trebuiau să treacă prin această poartă impresionantă”, a declarat Martin-David Pasternak, cercetător în cadrul IAA.

„Poarta nu numai că apăra aşezarea, ci transmitea totodată mesajul că se intra într-o puternică aşezare importantă, care era bine organizată din punct de vedere politic, social şi economic”, a adăugat el. 


1 comment
  1. IT BELONGS IN A MUSEUM!!!

    😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Alexandru Rafila: Va crește numărul de cazuri de Covid-19, după începerea școlii / El susține că nu știe țări unde școala să fi reînceput fără o creștere a cazurilor / Despre interacțiunea copii-bunici: Utilizezi masca şi în casă, de exemplu

Profesorul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spune că numărul de cazuri de infectări cu Sars-CoV-2 va crește „cu siguranță” după reînceperea școlilor, potrivit News.ro. El a afirmat, pentru Digi24,…
Vezi articolul

De ce nu primesc elevii „defavorizați” tichetele educaționale de 500 de lei, înainte să înceapă școala pentru a-și cumpăra rechizite? De vină este Ministerul Educației care nu are o bază de date completă cu elevii înscriși la școală – surse

Nici în acest an școlar, 2024-2025, elevii de clasele primare și gimnaziu și preșcolarii care au nevoie de tichetele educaționale în valoare de 500 de lei pentru a cumpăra rechizite…
Vezi articolul

Cardurile de carieră profesională de 500 lei, pentru personalul nedidactic, ar putea fi încărcate până la sfârșitul acestei săptămâni, susțin reprezentanți ai Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene

Cardurile de carieră profesională de 500 de lei, pentru personalul nedidactic din școli și grădinițe, ar urma să fie încărcate până la finalul acestei săptămâni, după cum au transmis pentru…
Vezi articolul

Prima localitate din România care crește datorită Educației. Autoritățile din Ciugud, Alba, anunță că vor investi 9 milioane de euro din bani europeni în construcția unei noi școli, după ce vechea școală „ne-a rămas mică”

Primăria Comunei Ciugud anunţă câştigarea unui proiect european în valoare de peste 9 milioane de euro prin care va construi o nouă scoală, unitatea de învăţământ urmând a fi în…
Vezi articolul

Ministerul Educației susține că platforma de scanare a lucrărilor de la simulare Evaluarea Națională 2024 „a funcționat în parametri optimi cu excepția unui scurt interval” de 20 de minute, „însă fără a se înregistra blocaje”

Ministerul Educației reacționează după ce profesorii din centrele de examen de la simularea Evaluării Naționale au reclamat blocaje în platforma în care sunt uploadate lucrările elevilor de clasa a VIII-a.…
Vezi articolul