O rachetă spațială care să ajungă la polul sudic al Lunii a fost lansată cu succes de India

[jp_post_view]
Foto: captură Youtube
Agenţia spaţială indiană a lansat vineri o rachetă în cadrul unei misiuni prin care se urmăreşte aselenizarea controlată a unui vehicul spaţial la polul sudic al Lunii, o performanţă fără precedent care ar propulsa India în poziţia de importantă putere spaţială, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Potrivit imaginilor televizate, lansatorul LVM3, fără echipaj uman, al Organizaţiei Indiene de Cercetare Spaţială (ISRO) a decolat de la principalul port spaţial al ţării, situat în statul Andhra Pradesh din sudul ţării, lăsând în urmă o coloană de fum şi foc.

Misiunea Chandrayaan-3 vizează desfăşurarea unui modul de aselenizare şi a unui rover în apropiere de polul sudic al Lunii, în jurul datei de 23 august.

Doar trei agenţii spaţiale – din Statele Unite, fosta Uniune Sovietică şi China – au reuşit până în prezent să realizeze o astfel de aselenizare controlată. Niciunul dintre aceste vehicule spaţiale nu a aselenizat în apropierea polului sudic al Lunii, conform Agerpres.

Cea de-a treia misiune Chandrayaan, care înseamnă „vehicul selenar” în sanscrită, include un modul de aterizare de 2 metri înălţime conceput pentru a elibera un rover în apropierea polului sudic al Lunii unde, conform planului, urmează să rămână funcţional timp de două săptămâni, timp în care va realiza o serie de experimente ştiinţifice.

Misiunea Chandrayaan-2 a ISRO din 2020 a lansat cu succes o sondă selenară, însă modulul său de aselenizare şi roverul au fost distruse într-un accident produs la mică distanţă de locul de pe Lună vizat acum de Chandrayan-3.

Premierul Narendra Modi, prezent la centrul de control al misiunii, a încurajat membrii echipei înainte de lansare. „În ceea ce priveşte programul nostru spaţial, tot ce e mai bun urmează să vină”, a declarat el, potrivit AFP, citat de Agerpres.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Căminele din Regie au o putere instalată de 8 ori mai mică decât niște cămine noi, instalațiile sunt vechi și la cel mai recent incendiu nu prelungitorul ar fi fost de vină, spune administratorul de la Politehnica București: Incendiul a pornit de la un frigider

Căminele din campusul Regie al Politehnicii București au o rețea electrică veche și subdimensionată, spune administratorul Mihai Corocăescu, citat de Adevărul. Mai exact, au o putere instalată de 8 ori…
Vezi articolul

ULTIMA ORĂ Curtea Constituțională a dat undă verde ca statul român să piardă 500 de hectare de teren, date gratuit Universității de Științele Vieții din Timișoara / Curtea și-a negat deciziile precedente în spețe similare

Curtea Constituțională a respins marți o sesizare de neconstituționalitate depusă de fostul președinte Klaus Iohannis privind legea care vizează cedarea gratuită de către statul român a peste 500 de hectare…
Vezi articolul