O sală de nunți – locul de desfășurare ales pentru Olimpiada Națională de Informatică 2025, organizată săptămâna aceasta la Botoșani

4.058 de vizualizări
Sursa: Radio Romania Iasi – Radioiasi.ro
Elevii care participă la Olimpiada Națională de Informatică – ONI 2025 Gimnaziu, desfășurată în perioada 13-18 aprilie la Botoșani, dau probele într-o sală de evenimente folosită, de obicei, pentru organizarea de nunți, relatează Radio România Iași. Potrivit sursei citate, părinții olimpicilor și-au exprimat nemulțumirea, dar șeful Inspectoratului Școlar din județul-gazdă apreciază că sunt condiții foarte bune pentru concurs.

Sursa citată precizează că, deoarece nu e permisă participarea simultană a tuturor celor 360 de elevi prezenți, programul probelor de marți a fost diferențiat pe clase.

Iar radioul transmite declarația unui părinte care reclamă și faptul că nu existau suficiente periferice pentru elevii participanți și că nu exista loc suficient:

  • „Li s-a spus să vină cu mouse de acasă, că nu aveau pentru toată lumea. La mese nu aveau loc nici măcar să pună mouse-ul lângă fiecare, lângă laptopul lui, atât de apropiat stăteau. Nu mai zic să pună o foaie de hârtie, să noteze ceva. Erau niște mese rotunde exact ca la nuntă. O sală mare, frumoasă, cu candelabre de sticlă.”

Pe de altă parte, șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, citat de Radio Iași, susține că Olimpiada pentru elevii de gimnaziu are loc în condiții foarte bune. El a precizat că locul a fost ales pentru că multe școli din municipiu și județ se află în reabilitare:

  • „La nivelul județului Botoșani și a municipiului Botoșani avem foarte multe unități de învățământ în reabilitare și împreună cu reprezentanții ministerului am convenit să organizăm această probă în condiții, zic eu, foarte bune.”

1 comment
  1. Ca să nu mai spunem cazați 3 copii în cameră cu 2 paturi. Mâncare la copii tochitura. Din 3 copii în camera doar 1 calificat la baraj.. Logic ceilalti 2 chef până la 2 noaptea.. Dimineață la 8 probă de concurs. Nu mai dați drept de organizare orașelor care nu au o sală de cel puțin 500 de persoane. Mulțumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Simulare Evaluare Națională 2024. Elevii din județul Buzău susțin probele pe 20 și 21 noiembrie / Pentru BAC, candidații de clasa a XII-a dau simularea în perioada 27-29 noiembrie

Elevii de clasa a VIII-a din județul Buzău vor susține simularea județeană a Evaluării Naționale 2024 în zilele de 20 și 21 noiembrie, potrivit procedurii publicate de Inspectoratul Școlar Județean…
Vezi articolul