Obiectivul clipului #FărăApărare, explicat de sindicatul USLIP Iași ca reacție la opinia Oanei Moraru

1.280 de vizualizări
Laviniu Lăcusta / Foto: USLIP Iași
„Noi nu ne-am propus să solicităm baricadarea școlilor, nu considerăm orice părinte sau elev ca având potențial infracțional a priori,” explică președintele USLIP Iași, Laviniu Lăcustă, într-un punct de vedere privind opinia Oanei Moraru, transmis Edupedu.ro. Acesta susține că prin campania #FărăApărare, din care face parte clipul publicat pe 10 mai, în care o profesoară este umilită și agresată de o elevă și de mama ei, sindicaliștii cer „legiferarea unor sancțiuni” în astfel de cazuri.

Mesajul integral al USLIP Iași:

Scurt metrajul #FărăApărare a urmărit să atragă atenția asupra unei singure probleme concrete: instituirea unor sancțiuni clare, în cazurile de violență fizică sau psihică împotriva profesorilor.

Numeroasele comentarii și vizualizări au confirmat actualitatea subiectului, chiar dacă unele opinii au adus nuanțări, precum cea a doamnei Oana Moraru, când obiectivul nostru a fost interpretat prin extrapolare.

Noi nu ne-am propus să solicităm baricadarea școlilor, nu considerăm orice părinte sau elev ca având potențial infracțional a priori. Dimpotrivă, am susținut întotdeauna bună comunicare între aceștia și profesori. Și nici nu putem pune semnul egal între elevii care au telefoane mobile la oră sau fumează și cei, rari, care lovesc un profesor. Cerem, însă, legiferarea unor sancțiuni atunci când faptele devin contravenții sau infracțiuni, luând în considerare și efectul preventiv al legii.

Cu privire la criticile vizând stereotipurile folosite în clip, ele reprezintă o metaforă menită să sublinieze cât mai clar mesajul pe care am dorit să îl transmitem: blamam violența împotriva profesorilor. În 10-15 minute de filmare, nu ai timp să enumeri toate scenariile posibile, toate tipologiile de părinți și de profesori. Te limitezi la un singur mesaj, clar și evident, care să ilustreze problema, raportul de putere ce stă la baza actului de violență. Și da, un profesor trebuie respectat ‘by default’. Iar dacă nu își îndeplinește obligațiile corespunzător, trebuie supus legii, nu BĂTUT! Dacă eleva Moraru a fost scoasă cândva în fața clasei, soluția nu a fost niciodată ca parinții acesteia să meargă la școală și să bată învățătoarea.

Nu în ultimul rând, se ignoră prea mult proveniența și destinația mesajului. Un sindicat din învățământ nu poate rezolva toate problemele educației din România, pe ale societății întregi, pe ale lumii. Însă, existența multor altor nedreptăți nu justifică perpetuarea uneia în plus, pe a celei semnalate de noi. Invers, demersul nostru nu se opune rezolvării tuturor celorlalte. Așa că propunerea noastră este să gândim constructiv, nu distructiv și să facem mai mult, nu mai puțin.

Va mulțumim tuturor pentru susținere!”

Clipul #FărăApărare realizat de USLIP Iași, cu o durată de aproape 15 minute este o dramatizare a situației profesorilor și elevilor agresați în școală. Clipul publicat pe pagina Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iași are aproape 1,4 milioane de vizualizări și peste 50 mii de distribuiri. Actrița din rolul principal este Medeea Marinescu, cea care o interpretează pe profesoara de română Diana Miron, hărțuită de o mamă și de fiica acesteia.

Oana Moraru a analizat în detaliu scurtmetrajul făcut de sindicaliști, cu actrița Medeea Marinescu în rolul unei profesoare care este umilită de o elevă și mama ei. Într-un text intitulat “ce e grav în neregulă cu povestea acestui scurt-metraj”, Oana Moraru a atras atenția, pe pagina sa de Facebook, că “Profesorii par fără apărare pentru că nu ar exista legi care îi protejează de bullyingul parental, de agresivitatea și incultura reacțiilor unor oameni aflați pe o scară mai de jos a civilizației. Totuși, în România școlilor de azi, așa neajutorate cum par, nicio lege nu interzice să pui limită la ușa școlii – cui intră, când și de ce”.

Cine este Oana Moraru:

Oana Moraru este fondator și manager al Școlii Helikon din Călărași, este absolvent al Liceului Pedagogic și al Facultății de Litere din București, consultant educațional în domeniul învățământului privat preuniversitar, are 20 de ani de experiență la catedră și a fost membru al grupului de experți pe curriculum constituit în 2016 la nivelul Ministerului Educației.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Admitere liceu 2025. Înscrierea pentru testările de limbă străină se face în perioada 14-16 mai. Pentru proba orală, elevii nu vor putea face contestații, potrivit metodologiei / Ce presupune testarea la limba străină

Pentru admiterea la liceu 2025, înscrierea candidaților pentru testările de limbă străină se face în zilele de 14, 15 și 16 mai, potrivit calendarului oficial. Este vorba despre admiterea la…
Vezi articolul

Clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc care s-a prăbușit aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice de la Alba Iulia / Arhiepiscopul Gergely Kovács: „Am aflat cu durere despre tragedie și am mers imediat la fața locului”

Clădirea în care funcționează internatul Liceului „Tamasi Aron” din Odorheiu Secuiesc, care s-a prăbușit luni seara, aparține Bisericii Romano-Catolice, respectiv Arhiepiscopiei de Alba Iulia, de la care a fost închiriată…
Vezi articolul

Motivele invocate oficial pentru organizarea Bacalaureat 2025 în timpul cursurilor: canicula, înscrierea la universități străine, supraaglomerarea de examene organizate de minister vara / Secretarul de stat Sorin Ion despre numărul mic de înscriși la Bac: „un minim natural”

Dorința de a evita temperaturile mari din timpul verii, o presupusă neatenție a universităților din străinătate și din țară față de calendarul școlar din România, nevoia de „odihnă” a unor…
Vezi articolul

Daniel David, despre profesorii cu depresie și burnout: Când ai o problemă psihologică, dacă ești educat, mergi la un psiholog sau la un psihiatru. Îi încurajez să apeleze, cum să spun, ca un semn de educație, nu ca o vulnerabilitate

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a afirmat referitor la depresie că „încă există o stigmatizare puternică, dar nu atât de puternică cum era în urmă cu 10 ani sau…
Vezi articolul