Obligația de a purta mască este eliminată în Anglia, inclusiv în școli

2.906 vizualizări
Foto: Ioana Pera
Masca nu va mai fi obligatorie în cele mai multe instituții din Anglia, inclusiv în școli, iar reglementările în vigoare privind purtatul măștii vor fi eliminate de Departamentul pentru Educație, ca parte a unor măsuri de relaxare anunțate miercuri de premierul Boris Johnson, relatează The Guardian

Măsurile, ce prevăd și renunțarea la certificatul Covid-19, dar păstrează regulile de autoizolare în momentul testării pozitive, au drept scop să indice că valul Omicron al pandemiei Covid-19 a atins punctul maxim. Perioada de izolare în cazul persoanelor testate pozitiv este redusă de la șapte la cinci zile, dacă în zilele 4 și 5 persoanele înregistrează două teste negative consecutive.

Premierul a arătat că purtatul măștii, deși nu va mai fi obligatoriu, va continua să fie recomandat mai ales în spațiile închise și atunci când oamenii intră în contact cu oameni cu care nu se întâlnesc de obicei.

Potrivit sursei citate, în acest moment 16.000 de persoane sunt spitalizate din cauza Covid-19 în Anglia. Potrivit celor mai recente date, în Marea Britanie s-au înregistrat 94.432 de cazuri pe zi, cu un total de 673.000 în ultimele șapte zile, marți înregistrându-se 438 de decese petrecute la 28 de zile de la un test pozitiv Covid-19. 63% din populația de peste 12 ani s-a vaccinat inclusiv cu booster (a 3-a doză).


1 comment
  1. Totul a fost o șmecherie!:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții, propusă de secretarul de stat Sorin Ion: În fața elevului la clasă să poată să fie nu numai un profesor pe diploma căruia scrie profesor

Angajarea ca profesori de „Educație pentru viață” în școli a persoanelor din ONG-uri sau alte instituții, a fost propusă de secretarul de stat în ministerul Educației, Sorin Ion, în cadrul…
Vezi articolul

Biziday: Ministrul de Interne din Marea Britanie cere revizuirea sistemului de acordare a vizelor pentru studenții străini, despre care spune că a devenit mai des o metodă de imigrare decât una de atragere a valorilor

Ministrul de Interne al Marii Britanii a declarat că studenții internaționali ar putea „submina integritatea și calitatea sistemului universitar britanic”, folosindu-se de cursurile universitare ca de o „modalitate ieftină” de…
Vezi articolul