OFICIAL Andrei Alexandru, în ultimii trei ani secretar de stat la Ministerul Cercetării – numit de premierul Ciolacu președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare

[jp_post_view]
Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare / Foto: Inquam Photos / George Călin
Premierul Marcel Ciolacu l-a numit pe Andrei Alexandru în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), potrivit unei decizii publicate vineri, 7 martie, în Monitorul Oficial. Edupedu.ro scrisese pe 4 martie, pe surse, că Andrei Alexandru, de trei ani secretar de stat în fostul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării, fusese propus de ministrul Daniel David la conducerea ANC, principala autoritate în domeniu, ce funcționează sub umbrela MEC.
  • „Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Andrei Alexandru se numeste in functia de presedinte, cu rang de secretar de stat, al Autoritätii Nationale pentru Cercetare”, arată articolul unic al deciziei premierului Ciolacu.

Andrei Alexandru a făcut un anunț în acest sens și pe pagina sa de Facebook, unde mulțumește inclusiv PSD Vaslui. Înainte să fie numit secretar de stat la MCID, el fusese consilier PSD în cadrul Consiliului Local Vaslui.

ANC urmează să aibă circa 250 de angajați și este concepută ca principală autoritate în domeniu, cu atribuții strategice, administrative, de planificare și finanțare.

Potrivit Hotărârii privind organizarea și funcționarea ANC, adoptată săptămâna trecută de Guvern, președintele ANC este numit prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului Educației și Cercetării. Din informațiile Edupedu.ro, ministrul David l-a propus, în acest sens, pe Andrei Alexandru, acesta fiind singura propunere transmisă premierului. 

  • Din 2022, Andrei Alexandru a fost secretar de stat pentru cercetare la MCID, alături de Tudor Prisecaru, președintele  Universității Politehnica din București. 

Potrivit propriului CV, Andrei Alexandru a preluat pe 21 ianuarie 2022 funcția de secretar de stat responsabil cu coordonarea activităților de cercetare-dezvoltare. Edupedu.ro scria, atunci, că acesta fusese consilier PSD în cadrul Consiliului Local Vaslui

El este cercetător științific senior II în cadrul Academiei Române – Institutul de Informatică Teoretică și cadru didactic universitar asociat (conferențiar) la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava.

Mai multe despre Andrei Alexandru și ceea ce a făcut la MCID, în articolul:

Surse: Andrei Alexandru, de 3 ani secretar de stat la Ministerul Cercetării – propus de ministrul Daniel David să preia conducerea Autorității Naționale pentru Cercetare, principala autoritate în domeniu, sub umbrela MEC


1 comment
  1. Încă un Dinu Paturica, la căldurică…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planurile-cadru și programele școlare pentru calificarea „Electrician sisteme fotovoltaice”, publicate în Monitorul Oficial la peste două luni după ce ordinul de ministru a fost semnat

Planurile de învățământ și programele școlare pentru calificarea profesională „Electrician sisteme fotovoltaice” au fost publicate în Monitorul Oficial, la peste două luni după ce ordinul de ministru pentru aprobarea acestora…
Vezi articolul

UPDATE Șeful Institutului Cercetare Aerospațială – INCAS, trimis în judecată de DNA pentru că ar fi păgubit instituția cu 21 milioane de lei / Ministerul Cercetării a anunțat suspendarea lui Cătălin Nae din funcție, după care a șters anunțul

Procurorii DNA l-au trimis marți în judecată pe Cătălin Nae, directorul Institutului Național de Cercetare – Dezvoltare Aerospațială „Elie Carafoli” – INCAS București, pe care îl acuză de abuz în…
Vezi articolul