OFICIAL Calendar admitere în învățământul profesional și dual 2020: Înscrierile încep pe 29 iunie

14.766 de vizualizări
învățământul profesional și dual
Foto: alegetidrumul.ro
Calendarul admiterii în învățământul profesional și dual a fost publicat vineri noaptea în Monitorul Oficial. Este vorba despre Ordinul 4.325 din 22 mai 2020.

Potrivit noilor date, perioada de înscriere va începe pe 29 iunie și va dura până pe 6 iulie. Elevii vor completa fișele de înscriere și dosarele la școlile lor gimnaziale, iar acestea vor depune dosarele elevilro la școlile alese de aceștia.

În prima zi din săptămâna viitoare școlile trebuie să elimine probele de preselecție și să actualizeze Comisia de Admitere.

Broșurile cu locurile oferite de școli vor trebui să fie gata până la finalul săptămânii viitoare.

Calendarul pentru admiterea în învățământul profesional:

25 mai 2020      Actualizarea Procedurilor de admitere de la nivelul unităților de învățământ, cu eliminarea din procedură a probelor de preselecţie, precum şi actualizarea Comisiei de admitere din unitatea de învăţământ, după caz.

25 mai 2020      Reconfirmarea implicării operatorilor economici în învăţământul profesional.

Unităţile de învăţământ contactează operatorii economici cu care au încheiat contracte-cadru și le solicită reconfirmarea contractelor semnate.

Unităţile de învăţământ centralizează răspunsurile operatorilor economici, completează şi transmit la inspectoratul şcolar situaţia proiectului planului de şcolarizare actualizat pentru anul şcolar 2020 – 2021, pe baza răspunsurilor operatorilor economici (cu menţionarea operatorilor economici şi a numărului de elevi pentru care sunt încheiate contracte-cadru sau a faptului că practica în anul școlar 2020-2021 se va desfăşura în unitatea de învățământ)

27 mai 2020      Inspectoratele şcolare transmit la MEC şi la CNDIPT situaţia proiectului planului de şcolarizare actualizat pentru anul şcolar 2020 – 2021, pe baza răspunsurilor operatorilor economici, cu menţionarea operatorilor economici şi a numărului de elevi pentru care sunt încheiate contracte-cadru.

27 mai 2020      Afișarea ofertei educaționale pentru învățământul profesional de stat aprobate, concretizată în domenii de pregătire și calificări profesionale, la sediul unităților de învățământ gimnazial și la sediul unităților de învățământ cu ofertă educațională pentru învățământul profesional de stat.

Broşura va fi postată pe site-urile inspectoratelor şcolare, ale unităţilor de învăţământ profesional şi tehnic şi ale unităţilor de învăţământ gimnazial.

27 – 29 mai 2020             Transmiterea în unitățile de învățământ gimnazial a broșurilor cuprinzând informațiile privind admiterea în învățământul liceal, în învățământul profesional de stat și în învățământul dual, pentru anul școlar 2020 – 2021.

Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a graficului ședințelor/sesiunilor de informare a elevilor și părinților cu privire la admiterea în învățământul profesional, inclusiv în învățământul dual (metodologia și calendarul admiterii, modul de completare a opțiunilor din Fișa de înscriere în învățământul profesional de stat, respectiv în Fișa de opțiuni pentru învățământul dual).

În documentul de mai jos găsiți calendarul Etapei I de înscriere pe larg:

29 iunie – 03 iulie și 06 iulie 2020 Înscrierea candidaților la unitățile de învățământ care au ofertă educaţională pentru învățământul profesional, pe baza fișei de înscriere în învățământul profesional de stat, însoțită de foaia matricolă:

Secretariatele unităților de învățământ gimnazial completează, la cererea elevilor și a părinților/ reprezentanților legali pentru minori, fișa de înscriere în învățământul profesional de stat cu informaţiile privind datele personale ale absolvenţilor claselor a VIII-a, mediile generale de absolvire, notele şi mediile obţinute la evaluarea naţională din clasa a VIII-a, prin tipărirea acestora din aplicația informatică centralizată, precum și a foii matricole cu mediile obținute în clasele V-VIII.

Înscrierea candidaţilor la unităţile de învăţământ pentru care au optat se realizează numai de către unităţile de învăţământ gimnazial prin transmiterea electronică la unităţile de învăţământ care au ofertă pentru învăţământul profesional a fişelor de înscriere a candidaţilor, însoţite de foile matricole.

Eliberarea, de către unitățile de învățământ gimnazial, a foii matricole și a fișei de înscriere în învățământul profesional de stat, pentru candidații care solicită aceasta și a foii matricole.

Eliberarea acestor documente se realizează prin formular transmis electronic tuturor candidaților care solicită acest lucru – opțiune promovată, ca recomandare importantă, prin anunțuri postate pe paginile de internet a unităților de învățământ și ale inspectoratelor școlare.

La solicitarea candidaților care au susținut și promovat probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, unitățile de învățământ gimnazial eliberează, împreună cu fișa de înscriere, și anexa fișei de înscriere completată cu rezultatul la proba/ probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă.

Notă: Se va elibera o singură fișă de înscriere. Nu se eliberează fișe de înscriere elevilor din clasa a VIII-a cu situația școlară neîncheiată, aflați în stare de corigență sau repetenție.

 

21 iulie 2020 Afişarea la sediile şi pe site –urile unităților de învățământ profesional a candidaților înmatriculați și a situației cu locurile rămase libere în învățământul profesional, după depunerea dosarelor de înscriere în etapa I de admitere şi rezolvarea cazurilor speciale.

Transmiterea de către Comisia de admitere în învățământul profesional de stat din unitatea de învățământ, în format electronic și în scris, către Comisia de admitere județeană / a municipiului București a listelor actualizate cu candidații înmatriculați și a situației locurilor neocupate la învățământul profesional de stat.

Listele actualizate cu candidații înmatriculați la clase/grupe cu efective care se află sub efectivul minim la finalul primei etape se afișează și se comunică sub rezerva completării în urma etapei a II-a de admitere a numărului de locuri minim necesar pentru constituirea formațiunilor de studii.

 

Știrea este în curs de actualizare

Foto: alegetidrumul.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Cursurile vor fi suspendate în tot Bucureştiul vineri, pe 31 mai şi doar în şcolile de pe traseul Papei Francisc, joi 30 mai, anunţă primarul Gabriela Firea şi inspectorul şcolar general

Cursurile liceelor, şcolilor şi grădiniţelor aflate pe o rază de 1-2 km, pe traseul vizitei Papei Francisc vor fi suspendate joi 31 mai, a anunţat Gabriela Firea. Aceasta a declarat…
Vezi articolul

Sprijin de 300 de lei pe lună pentru elevii din învățământul profesional și tehnic și programe remediale pentru creșterea nivelului de competență în citit, matematică şi științe, finanțate într-un apel de 140 milioane euro, în consultare publică

Subvenții de 300 de lei pe lună pentru elevii din învățământul profesional și tehnic (ÎPT), sprijin financiar pentru cazare, masă și transport, programe remediale, în special pentru elevii din clasa…
Vezi articolul

EXCLUSIV Din toamnă, toate școlile vor folosi catalogul electronic din SIIIR, cumpărat de minister în 2014, perfect funcțional, niciodată folosit până acum. Ministrul Educației, Daniel David: „Îl văd ca demers de bază obligatoriu”

Ministerul Educației și Cercetări va impune tuturor școlilor, din anul școlar 2025-2026, utilizarea catalogului electronic dezvoltat în cadrul platformei SIIIR, anunță ministrul Daniel David, într-un răspuns transmis Edupedu.ro. Este pentru…
Vezi articolul

Anul trecut școlar 53% dintre elevii României aveau medii peste 8.50, anunță ministrul Educației, care susține că printre ei erau și analfabeți funcțional: Notele au fot irelevante nu din cauza profesorilor, nu din cauza elevilor, ci din cauza situației generate de pandemie

„53% dintre elevii României aveau medii mai mari de 8.50 (…) printre aceştia numărându-se şi elevi care au fost din păcate încadraţi la analfabeţi funcţional”, a declarat ministrul Educației, Sorin…
Vezi articolul

VIDEO Cum arată o școală nou construită în Danemarca, fără clase delimitate și bănci, „pentru a încuraja creativitatea”. Primarul: Este extrem de important să continuăm să privim cu 30-40 de ani în față, în loc de un singur ciclu electoral înainte

Danemarca speră să își inoveze sistemul educațional prin deschiderea unui nou tip de școală în orașul Varde, concentrându-se pe curiozitate și creativitate. Școala „Frello” din Varde, numită după pictorul danez…
Vezi articolul