Oficial – Comisia de Etică a Universității din București: 16 pagini din teza de doctorat a lui Vulpescu sunt plagiat

1.687 de vizualizări
Este oficial: Comisia de Etică a Universității din București a propus retragerea titlului de doctor în Filosofie al lui Ioan Vulpescu, se arată în decizia publicată pe site-ul instituției de învățământ superior. Ca urmare a hotărârii Comisiei, rectorul Mircea Dumitru a sesizat CNATDCU cu privire la plagiat și a cerut retragerea titlului de doctor. „În total, au fost plagiate 503 rânduri, aproximativ 16 pagini, din cele 185 de text propriu-zis ale tezei de doctorat, ceea ce reprezintă 8,65%”, se arată în decizia publicată de Comisia de Etică.

Universitatea din București a publicat pe site-ul său Hotărârea Comisiei de Etică privind teza de doctoratEtica între teologie și filosofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin” elaborată de fostul ministru al Culturii Ioan Vulpescu.

Comisia de Etică a Universității din București a decis pe 27 mai 2019 că „acuzația de plagiat în teza de doctorat ‘Etica între teologie și Filosofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin”, elaborată de domnul Ioan Vulpescu, se susține„.

În total, au fost plagiate 503 rânduri, aproximativ 16 pagini, din cele 185 de text propriu-zis ale tezei de doctorat, ceea ce reprezintă 8,65%„, spun profesorii din Comisie.

În hotărâre se arată că, „în marea lor majoritate, preluările nemarcate cu semnele citării corespund ad litteram cu sursele identificate (…); în câteva cazuri, pagini (aproape) întregi din teză sunt plagiate, de exemplu. p. 59, 80, 103, 119, 141, 158, 185„. ” Cu o singură excepție (…), sursele din care s-a plagiat nu figurează în bibliografia tezei de doctorat„, spune Comisia de Etică.

Decizia integrală a Comisiei de Etică a Universității din București

Lectorul universitar Cătălin Cioabă a scris în urmă cu două luni, pe Contributors, că teza de doctorat a lui Ioan Vulpescu “conține o cantitate considerabilă de text preluat fără indicarea sursei”. Potrivit cercetătorului, este vorba despre pasaje luate copy-paste “de pe internet, din articole de specialitate sau chiar din articole de presă”. Cioabă a relatat pe Contributors că a identificat în teza fostului ministru pasaje “preluate din Wikipedia, Jurnalul național, portalul Crestinismortodox.ro, sau chiar referate online de pe pagini precum „Regielive””.

Ionuț Vulpescu este senator PSD și a fost deputat al aceluiași partid, în 2012-2016. A fost ministru al Culturii în 2014-2015, în guvernul Ponta, precum și în 2017 în Guvernul Tudose. Vulpescu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din București și și-a obținut doctoratul la Facultatea de Filosofie a Universității din București.

Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Peste 50 de proiecte digitale pentru educație din întreaga UE, inclusiv două din România – prezentate într-o colecție realizată de UEFSCDI pentru Comisia Europeană: de la concursuri de securitate cibernetică, la platforme de consiliere școlare sau de pregătire pentru examene

Platforme online de management școlar, de pregătire pentru examene sau de consiliere în carieră, jocuri, programe pentru educația STEM sau vocațională, concursuri de securitate cibernetică, desfășurate în țările membre ale…
Vezi articolul

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București protestează față de proiectul Ministerului Educației de clasificare a universităților și de ierarhizare a programelor de studii

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea din București protestează față de proiectul Ministerului Educației și al ARACIS de clasificare a universităților și de ierarhizare a programelor de studii. Indicatorii de…
Vezi articolul

Sindicatele din educație, întâlnire cu premierul Ciolacu pe tema proiectului Legii salarizării unitare / Marius Nistor: „Există un act normativ asumat și politic și asumat de întreaga coaliție, care trebuie respectat în integralitate”

Premierul Marcel Ciolacu va avea, luni, o întâlnire cu liderii sindicatelor din educație, pe tema proiectului Legii salarizării unitare, scrie G4Media.ro. Discuțiile vor începe la ora 14.15, la Palatul Victoria.…
Vezi articolul

GRAFIC Nivelul digitalizării în România, „sub nivelul mării” – analiză a cercetătorilor de la Universitatea Babeș-Bolyai: Țara noastră are cel mai redus ritm de creștere al indicelui economiei și societății digitale din ultimii șapte ani / Doar o reformă fundamentală poate schimba perspectiva

România rămâne pe ultimul loc în UE în 2022 în privința valorii indicelui economiei și societății digitale (DESI) și în acest an, arătau în urmă cu câteva zile datele Comisiei…
Vezi articolul

Ministra Deca, către inspectorii școlari generali: Trebuie să scăpăm de hârtii și bibliorafturi / Niciun cuvânt despre propunerile venite de la cei 42 de șefi de ISJ aduși 3 zile la Poiana Brașov

Ministra Educației, Ligia Deca, anunță în a doua zi de consfătuiri cu inspectorii școlari generali din țară, organizată înainte să înceapă cursurile noului an școlar, că le-a transmis, printre altele,…
Vezi articolul