OFICIAL Elevii de clasa a V-a primesc burse de merit în anul școlar 2025-2026 pe baza mediei notelor din primele două module / Prima plată se face în data de 20 februarie

17.255 de vizualizări
Foto: © Jacek Chabraszewski | Dreamstime.com
Elevii de clasa a V-a vor primi bursă de merit în valoare de 450 de lei pe lună în februarie 2026, pentru luna ianuarie. Pentru că bursele se acordă pe anul anterior, iar în clasa a IV-a elevii nu au note ci calificative metodologia-cadru publicată în Monitorul Oficial prevede că abia în prima parte a lunii ianuarie dirigintele să propună lista cu elevii care se încadrează în cei 15% din clasă cu note mai mari sau egale cu 9, cu mențiunea că se acordă și elevilor care au media egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%.

Bursele de merit se acordă elevilor din fiecare clasă a V-a dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, în baza mediei primelor două intervale de cursuri din anul școlar curent mai mare sau egală cu 9.00, pentru 15% dintre elevii clasei, cu mențiunea că se acordă și elevilor care au media egală cu a ultimului beneficiar stabilit prin aplicarea procentului de 15%.

Astfel, dacă după aplicarea procentului de 15% mai mulți elevi au aceeași medie ca ultimul elev eligibil, atunci toți primesc bursă, chiar dacă astfel se depășește procentul de 15%.

În cazul în care sunt mai mult de 15% de elevi dintr-o clasă cu media 10, toți primesc bursă.

Pentru anul şcolar 2025-2026, cuantumul pentru bursa de merit este 450 lei/lună.

Pentru a primi bursă de merit nu e nevoie de dosar depus de părinți. Dirigintele va înainta la secretariatul unității de învățământ lista cu elevii propuși pentru bursa de merit în 15 zile calendaristice ale lunii ianuarie. 

Bursa de merit se acorda doar dacă elevul a avut media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la purtare la finalul anului şcolar anterior,

În situaţia în care elevii acumulează 10 sau mai multe absenţe nemotivate într-o lună, nu primesc bursa de merit pentru luna respectivă. 

Bursa de merit se poate cumula cu bursa socială și cu bursa tehnologică

Cum se calculează procentul elevilor care pot beneficia de bursa de merit

Art. 9. — (1) Calcularea numărului de beneficiari, corespunzător procentului de 15% din efectivul de elevi din fiecare clasă de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, se face prin rotunjire la numărul întreg imediat superior numărului fracționar obținut.

(2) Pentru elevii din clasa a V-a, media care stă la baza acordării burselor de merit se calculează ca medie aritmetică, având două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute de elevi la toate disciplinele, pe parcursul primelor două intervale de cursuri din anul școlar curent.

(3) Pentru elevii din clasa a V-a, listele beneficiarilor se stabilesc în luna ianuarie a anului calendaristic următor anului în care se obțin rezultatele școlare prevăzute la art. 8 alin. (1) și se plătesc începând cu luna februarie, pentru drepturile aferente lunii ianuarie, până la sfârșitul cursurilor din anul școlar respectiv.

Bursele de merit nu se vor acorda integral nici în anul școlar 2025-2026

(2) Pentru lunile din anul şcolar în care sunt vacanţe, modalitatea de calcul al burselor de merit şi al burselor tehnologice este (CB / NZL) x (NZL – NZV), unde:

CB = cuantumul bursei, stabilit prin lege/ordin de ministru/hotărâre de Guvern;

NZL = număr de zile lucrătoare din luna respectivă;

NZV = număr de zile de vacanţă din luna respectivă.

DOCUMENT HG nr. 732/2025 pentru aprobarea metodologiei-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora în anul școlar 2025-2026

Foto: © Jacek Chabraszewski | Dreamstime.com/ Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Justificarea desființării specializării de învățător de la liceele pedagogice, oferită de secretarul de stat Sorin Ion: România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii

„Da, e o certitudine că România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii. Eu nu spun că e bine, că e rău,…
Vezi articolul

Probleme la plata burselor de performanță, merit, studiu și ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de lege, este data de 15 a lunii / Ministerul Educației nu știe dacă data a fost respectată și spune că Ministerul de Finanțe virează banii

Mai mulți cititori au semnalat Edupedu.ro faptul că elevii nu au primit banii pentru bursele de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de…
Vezi articolul

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță că și-a recuperat contul inițial de Facebook, cu ajutorul ministerului Cercetării, la aproape două luni după ce a fost spart

Contul inițial de Facebook al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București (UMFCD) a fost recuperat de instituția de învățământ superior, potrivit unei postări de joi pe pagina…
Vezi articolul

„Filmul și educația publicului tânăr”, conferință la Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie din București sâmbătă, 16 decembrie. Intrarea este gratuită / Printre vorbitori, profesoara de limba română Carmen Ion

O conferință despre utilizarea filmului în educație va fi organizată sâmbătă, 16 decembrie, începând de la ora 10, de Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografie (UNATC) din București, potrivit…
Vezi articolul