OFICIAL Elevii sunt obligați să aibă un comportament civilizat în autobuzele școlare. Cei care nu respectă obligațiile pot să primească sancțiuni disciplinare

1.243 de vizualizări
Foto: © Vadimgozhda | Dreamstime.com
Elevii sunt obligați să aibă un comportament civilizat în autobuzele școlare, potrivit unei legi publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea nr. 162 din 29 mai pentru utilizarea autovehiculelor școlare destinate transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat. Vezi mai jos, în articol, ce date au de trimis școlile primarului.

Legea reglementează condițiile generale în care pot fi utilizate autovehiculele școlare destinate transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat în scopul deplasării la cursuri și la alte activități culturale/educative de natură să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socioemoționale în rândul acestora.

Art. 1 (2) stabilește că transportul elevilor cu autovehiculele școlare este gratuit, „în condițiile hotărârii autorității deliberative la nivelul unităților administrativ-teritoriale, și este asigurat de unitățile administrativ-teritoriale sau unitățile de învățământ, cu autovehiculele aflate în proprietatea acestora sau deținute cu orice alt titlu.”

Art. 5 – „(8) Elevii sunt obligați să ocupe locurile stabilite în timpul deplasării, să aibă un comportament și un limbaj civilizat și să nu distrugă bunurile din respectivul autovehicul.

(9) Elevii care nu respectă obligațiile prevăzute la alin. (8) pot primi sancțiuni disciplinare, în conformitate cu normele legale în vigoare, respectiv interzicerea deplasării cu autovehiculele anterior menționate, pentru o perioadă determinată de timp.”

Datele pe care le au de transmis școlile primarului, potrivit legii

Art. 3. — (1) În scopul deplasării elevilor la cursuri, pentru autovehiculele școlare, unitatea de învățământ transmite primarului: graficul de circulație, traseul/traseele, locul de îmbarcare, numărul de elevi transportați într-o cursă și numărul de curse efectuate zilnic, pe durata desfășurării cursurilor anului școlar curent. Numărul elevilor transportați într-o cursă nu poate depăși numărul locurilor.

(2) În scopul deplasării elevilor și cadrelor didactice la activități culturale/educative, de natură să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socioemoționale, pentru autovehiculele școlare, unitatea de învățământ transmite primarului: locul de îmbarcare, locul de destinație/punctele de destinație, traseul/traseele, durata, perioada de efectuare a traseului/traseelor și frecvența. Numărul elevilor transportați într-o cursă nu poate depăși numărul locurilor. Traseele se pot organiza pentru orice destinație de pe teritoriul național atât în timpul anului școlar, cât și în perioada vacanțelor.”

Microbuzele școlare sunt inscripționate cu textul „Transport școlar”

Art. 2. — „(1) Utilizarea autovehiculelor școlare se realizează cu respectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice și transporturile rutiere.

(2) Autovehiculele școlare sunt inscripționate în mod unitar, indiferent de marca/tipul autovehiculului respectiv, atât în partea frontală, cât și pe lateral cu textul „TRANSPORT ȘCOLAR”, textul având culoarea neagră pe fond galben.

(3) Cheltuielile implicate de îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (2) cad în sarcina unităților administrativ-teritoriale și sunt suportate din bugetul local.”

Legea publicată în Monitorul Oficial poate fi consultată mai jos:

Foto: © Vadimgozhda | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Elevii care nu au un comportament şi un limbaj civilizate în autobuzele şcolare vor fi sancţionați disciplinar şi vor avea accesul interzis în vehiculele şcolare – regulament adoptat de Camera Deputaților
Nu toți elevii vor primi gratuitate la transport în lunile iulie și august, potrivit metodologiei / Ministerul Educației încalcă Legea Educației, care prevede gratuitate pentru tot anul școlar
Elevii beneficiază de abonamente gratuite doar până în ultima zi de școală din iunie – notă a Inspectoratului Mureș către școli

4 comments
  1. Algoritm simplu: Microbuze scolare predominant in proprietatea primariilor- elevii din microbuz copiii votantilor- directorii de scoli si soferii din partid cu primarul- rezulta: Nu ne stricam nici unii nici altii cu primarul si partidul si parintii ca e buba dupa aceea la voturi, respectiv finantari pentru scoala din bugetul local. E mai simplu decat o ecuatie si mai simpla. Ah, ca nu indrazneste nimeni sa spuna cu subiect si predicat, asta e alta problema. Elevii NU SUNT si NU VOR FI NICIODATA SUPARABILI cata vreme parintii, directorii si politicul se vor implica in educatie si in munca si capacitatile unui profesor, care, oricum, nu a ajuns in invatamant nici ca Ciolacu cu BAC la 30 de ani, nici ca primarii cu facultati la fara frecventa la peste 50 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Indicatorii de performanță pentru acordarea bonusurilor profesorilor vor fi finalizați până la sfârșitul lunii mai, spune ministrul Educației și Cercetării, Daniel David

Indicatorii pentru creșterea veniturilor cadrelor didactice performante vor fi gata la sfârșitul lunii mai, a afirmat ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în cadrul conferinței de presă de vineri. Daniel David…
Vezi articolul

Matematicianul Olivier Schiffmann, profesor la Universitatea Paris Saclay, despre școala din România: Pe elevi i-aș învăța matematică prin explorare, să descopere singuri legi. Le va plăcea, devine un joc. Odată ce descoperă, vor ști pe vecie

Dacă elevii ar fi lăsați la școală să învețe matematică prin explorare, să descopere singuri legile care „guvernează” acest „teritoriu”, pe modelul fizicii, atunci le va plăcea, pentru că procesul…
Vezi articolul

Aura Danielescu, șefa ISJ Timiș, după ce peste 92% din elevii de la seral nu erau prezenți la ore: Cel mai sănătos este să schimbăm politica educațională. Poate reușim să facem prezența obligatorie doar de 20%, iar în restul timpului ei să aibă posibilitatea să participe fie la cursuri pe platforme, fie la cursuri online

Aura Danielescu, inspector școlar general Timiș, a declarat, pentru TVR Timișoara, referitor la situația absenteismului de la învățământul seral, că cel mai sănătos „este să schimbăm politica educațională și să venim…
Vezi articolul

Școlile rămân închise, însă autoritățile permit organizarea de cursuri sau workshop-uri la interior cu maximum 25 de persoane, prevede hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență

Școlile rămân în scenariul roșu, însă autoritățile permit organizarea de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulți cu participarea unui număr de maximum 25 de persoane în interior, conform Hotărârii…
Vezi articolul