OFICIAL Examenele de certificare pentru absolvenții liceelor vocaționale vor fi organizate după Bacalaureat, în perioada 30 iunie – 10 iulie 2025

1.836 de vizualizări
Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com
Absolvenții învățământului liceal, filiera vocațională, vor susține examenele de certificare după susținerea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, în perioada 30 iunie – 10 iulie 2025 și fiecare unitate de învățământ nominalizată ca centru de examen își va elabora propriul calendar de desfășurare a examenului de certificare, potrivit Ordinului Ministerului Educației nr. 3.108/2025, publicat în Monitorul Oficial pe 24 martie.

Prin acest act normativ se modifică ordinul ministrului educației nr. 4.433/2014 privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului de certificare a calificării absolvenților învățământului liceal, filiera vocațională, cu modificările și completările ulterioare astfel:

— La articolul 33, după alineatul (11) se introduce un nou alineat, alineatul (12), cu următorul cuprins:

„(12) În anul școlar 2024-2025 fiecare unitate de învățământ nominalizată ca centru de examen își va elabora propriul calendar de desfășurare a examenului de certificare, care va fi comunicat unităților de învățământ arondate. Probele de examen vor fi planificate după susținerea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, în perioada 30 iunie – 10 iulie 2025.”

Învățământul liceal se organizează în licee teoretice, licee vocaționale și licee tehnologice și cuprinde clasele a IX-a-a XII-a pentru învățământul cu frecvență și clasele a IX-a-a XIII-a pentru învățământul cu frecvență seral și învățământul cu frecvență redusă.

Filiera vocațională are profilurile militar, teologic, sportiv, artistic și pedagogic, conform art. 33 din Legea învățământului preuniversitar.

Foto: © Antonio Guillem | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesorii și elevii din România pasionați de noi tehnologii sunt invitați să participe gratuit la Concursul Național 3DUTECH 2025 / Ultima săptămână în care echipele se mai pot înscrie în concurs (P)

Toți elevii și profesorii din România pasionați de noi tehnologii se pot înscrie gratuit la Concursul Național 3DUTECH 2025, înscrierile pentru echipe mai sunt deschise până pe 20 aprilie 2025.…
Vezi articolul

Scriitorul Mircea Cărtărescu, ironic față de noua programă de Limba și literatura română propusă de Minister pentru clasa a IX-a: Unde sunt Învățăturile lui Neagoe Basarab? Lăsați-i pe triștii cronicari să se citească unii pe alții!

Scriitorul Mircea Cărtărescu a publicat o reacție satirică pe Facebook la proiectul noii programe de Limba și literatura română pentru clasa a IX-a, aflat în consultare publică. Mesajul său ironizează…
Vezi articolul

DESCARCĂ Resurse educaționale utile pentru profesorii care predau anul acesta disciplina obligatorie „Istoria evreilor. Holocaustul”, publicate de Inspectoratul Școlar Județean Sibiu

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a publicat un document cu materiale și link-uri utile pentru profesorii care predau „Istoria evreilor. Holocaustul”, care include manual în limba română, recomandări privind predarea și…
Vezi articolul