Oficial gradația de merit nu se include în calculul salariului pentru plata cu ora. Decizia ÎCCJ a fost publicată în Monitorul Oficial

3.714 vizualizări
Documente obligatorii pentru educatori în anul școlar 2024-2025
Foto: Pexels.com
În calculul drepturilor salariale pentru plata cu ora nu se include și gradația de merit, se arată în Decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție publicată în Monitorul Oficial pe 14 ianuarie, dată de la care această măsură devine obligatorie pentru toate instanțele de judecată. Decizia a fost pronunțată de ICCJ pe 14 octombrie 2019 (cu trei luni în urmă) într-un proces pornit de un Sindicatul „Spiru Haret” din Teleorman pentru un profesor care voia să îi fie inclus sporul salarial de 25% timp de 5 ani și în orele suplimentare pe care le lucra în plus față de norma de 18 ore din contract și pentru care primea drepturile salariale prin plata cu ora.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 41/14.10.2019 prin care ICCJ a decis că gradația de merit nu se ia în calculul drepturilor salariale care se cuvin personalului didactic salarizat în regim de plata cu ora.

 

Cazul pe scurt

Pe 4 iunie 2018 la Tribunalul Teleorman, Sindicatul „Spiru Haret“ Teleorman a reclamat în numele și pentru membrul său de sindicat X, a solicitat instanței să oblige Liceul Tehnologic Drăgănești Vlașca, Inspectoratul Școlar al Județului Teleorman și Ministerul Educației Naționale, să calculeze și să îi plătească drepturile salariale neacordate – adică gradația de merit – pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora, plus dobânzi la restanțele acumulate și actualizarea sumei cu inflația.

Pe 11 decembrie 2018, Tribunalul Teleorman a respins acțiunea, ca nefondată pe motiv că „Legea-cadru nr. 153/2017, prin care se prevede, referitor la calculul pentru plata cu ora, că se va raporta la norma didactică, fără a se menționa și faptul că se adaugă și gradația de merit, astfel cum se prevedea expres în actele normative anterioare, și, în lipsă de norme metodologice privind salarizarea personalului didactic, cererea de chemare în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată”

Sindicatul „Spiru Haret“ Teleorman a contestat decizia în apel „pentru încălcarea și aplicarea greșită a legii, în sensul că nu a luat în considerare faptul că reclamanta beneficia de un drept câștigat prin concurs, pe o perioadă de 5 ani, având dreptul să primească gradația de merit și pentru activitatea desfășurată, în regim de plată cu ora, începând cu data de 1 septembrie 2017”. Sindicatul susținea că „atât timp cât gradația de merit reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază, aceasta trebuie stabilită și în raport cu drepturile cuvenite pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora, iar începând cu 1 iulie 2017 nu există nicio reglementare legală care să excludă stabilirea gradației de merit și pentru veniturile realizate pentru activitatea prestată în regim de plată cu ora”.

Unele instanțe au dat dreptate profesorilor

  • Sentința nr. 54/MAS din 30 ianuarie 2018 a Tribunalului Brașov – Secția I civilă, definitivă prin neapelare;
  • Sentința nr. 679 din 20 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Vrancea – Secția I civilă, definitivă prin Decizia nr. 169 din 19 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați – Secția conflicte de muncă și asigurări sociale;
  • sentințele nr. 645 din 8 noiembrie 2018, nr. 643 din 8 noiembrie 2018, nr. 677 din 20 noiembrie 2018 și nr. 680 din 20 noiembrie 2018 pronunțate de Tribunalul Vrancea – Secția I civilă și sentințele nr. 267 din 8 mai 2018 și nr. 431 din 27 iunie 2018 pronunțate de Tribunalul Brăila – Secția I civilă, definitive prin neapelare;
  • sentințele nr. 312 din 25 februarie 2019 și nr. 486 din 28 martie 2019 ale Tribunalului Iași – Secția I civilă, definitive prin neapelare;
  • Sentința nr. 2.679 din 2 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Cluj – Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale, rămasă definitivă prin neapelare;
  • Sentința nr. 1.774 din 6 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Harghita – Secția civilă, definitivă prin neapelare;
  • deciziile nr. 371/CM din 13 noiembrie 2018, nr. 107/CM din 26 martie 2019 și nr. 77/CM din 12 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța – Secția I civilă.

Alte instanțe au decis contrariul

  • Decizia nr. 1.224 din 1 martie 2019 a Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale;
  • Sentința nr. 613 din 1 noiembrie 2018 a Tribunalului Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ fiscal, definitivă prin Decizia nr. 1.559 din 18 martie 2019 a Curții de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale;
  • Decizia nr. 229 din 23 ianuarie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova – Secția I civilă; Sentința nr. 155/MAS din 27 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul Brașov – Secția I civilă, judecata apelului fiind suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) din Codul de procedură civilă;
  • Sentința nr. 596/LMA din 8 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Satu Mare – Secția I civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 290/A/2019 din 22 aprilie 2019 a Curții de Apel Oradea – Secția I civilă;
  • sentințele nr. 111 din 5 februarie 2019, nr. 112 din 5 februarie 2019 și nr. 2.624 din 2 octombrie 2018 pronunțate de Tribunalul Caraș-Severin – Secția I civilă, definitive prin neapelare.

De la publicarea Deciziei ICCJ în Monitorul Oficial toate instanțele sunt obligate să aplice soluția instanței supreme.

Foto: Pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ateliere gratuite pentru copii și adolescenți la mai multe institute culturale din București, sâmbătă, 23 septembrie, de Ziua limbilor europene / Profesorii pot participa la o dezbatere despre strategii incluzive la Institutul Goethe, de la 9:30

Copiii și adolescenții pot participa la mai multe ateliere organizat gratuit de institutele culturale din București sâmbătă, 23 septembrie, cu ocazia Zilei limbilor europene, potrivit unui comunicat primit la redacție.…
Vezi articolul

VIDEO Protest al sindicatelor din Educație “Spiru Haret” la Ministerul Educației: aproximativ 100 de profesori cer micșorarea numărului de elevi la clasă, debirocratizarea învățământului

Aproximativ 100 de profesori, membri ai Federației Sindicatelor din Educație “Spiru Haret”, pichetează Ministerul Educației. Profesorii cer micșorarea numărului de elevi la clasă, debirocratizarea învățământului, punerea în executare a hotărârilor judecătorești privind…
Vezi articolul

Inspectoratul Școlar Iași revizuiește planul de școlarizare pentru 2026-2027. Școlile au propus prea multe clase de a IX-a față de numărul de elevi, există risc de pierdere a normelor didactice, spune Rodica Leontieș

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași revizuiește planul de școlarizare pentru anul școlar 2026-2027, în special în ceea ce privește clasele a IX-a, pe fondul scăderii numărului de absolvenți de gimnaziu…
Vezi articolul

Material susținut de Samsung Electronics Romania

L.C.D – noul concept propus profesorilor și directorilor care vor să facă școala mai atractivă pentru elevi și să le dea posibilitatea să-și afișeze creațiile într-un mediu educațional, ca alternativă la rețelele sociale / VIDEO

Avizierul electronic poate face mult mai atractivă școala, spun specialiștii în soluții digitale pentru Educație de la Samsung. În sprijinul profesorilor și directorilor de școli aceștia aduc un concept nou,…
Vezi articolul
Calendar oficial mobilitate

Avansarea profesorilor în școli, pe linie ierarhică, „este în continuare influențată de apartenența politică a persoanelor” – studiu calitativ Salvați Copiii: Cadrele didactice deplâng persistența unui sistem „birocratic rigid”, în care sunt „sufocate” de obligația de a completa „prea multe hârtii”

Avansarea profesorilor în școli, pe linie ierarhică, „este în continuare influențată de apartenența politică a persoanelor”, potrivit unui studiu calitativ publicat de organizația Salvați Copiii, filiala Iași. Raportul de cercetare…
Vezi articolul