OFICIAL Guvernul deblochează acordarea și în 2025 a primelor didactice și profesionale și a tichetelor de 500 de lei pentru elevii dezavantajați, suspendată acum 4 luni de același guvern prin OUG „trenuleț”

[jp_post_view]
Foto: © Sukanya Tungsub | Dreamstime.com
Guvernul a modificat prin Ordonanța de urgență (OUG) nr. 21/2025 articolele XXIV–XXVI din OUG „trenuleț” 156/2024 și include explicit sintagma „cofinanțare națională” legat de finanțarea primelor de carieră didactică și profesională, precum și a tichetelor sociale educaționale în valoare de 500 de lei.

Această modificare vine după ce, în forma inițială a OUG 156/2024, statul român condiționase acordarea acestor beneficii de faptul că ele trebuie să fie suportate exclusiv din fonduri externe nerambursabile – adică fonduri europene.

Numai că decontarea doar din fonduri europene este, în practică, imposibilă, după cum a atras atenția Edupedu.ro încă de la finalul anului 2024: toate programele menționate (primele didactice și profesionale și tichetele sociale educaționale) sunt finanțate într-un sistem mixt, care implică atât fonduri europene, cât și contribuții de la bugetul de stat.

Acum, noile articole prevăd că aceste cheltuieli „se decontează integral din fonduri externe nerambursabile și din cofinanțarea națională aferentă programului”, corectând o formulare anterioară care excludea contribuția națională, deși era o realitate bugetară deja aplicată.

Am făcut această modificare pentru a elimina acea sintagmă de «integral». Adică, dacă avem 85% fonduri europene și avem și condiție de cofinanțare, să putem avea absorbția punând 15%”, a declarat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna (UDMR), la finalul ședinței de Guvern de joi, 3 aprilie.

Modificările se aplică în anul 2025 și vizează:

  • primele de carieră didactică și profesională pentru personalul din învățământul de stat,
  • tichetele sociale educaționale acordate copiilor din medii dezavantajate,
  • sprijinul material pentru anumite categorii de persoane defavorizate.

Din preambulul OUG 21/2025:

Despre cardurile cu 500 de lei pentru elevii din medii dezavantajate, cel mai recent ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a spus pe 28 martie că ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, „este în acest moment la Comisia Europeană să negocieze buget pentru aceste carduri”.

Prin introducerea referinței la cofinanțarea națională Guvernul își deblochează și mecanismul de emitere și distribuție a cardurilor către beneficiari, un proces care nu poate fi suportat din bani europeni, și suplimentează cu peste 1,58 milioane de lei bugetul alocat Poștei Române pentru distribuirea cardurilor.

De remarcat că, potrivit notei de fundamentare a Ordonanței de urgență adoptate joi, 3 aprilie, Guvernul recunoaște că peste 4.200 de profesori încă nu au primit prima de carieră didactică aferentă anului școlar 2023–2024, deși banii ar fi trebuit acordați din octombrie anul trecut, iar prin modificarea OUG 156/2024 deblochează plățile doar pentru ei, nu și pentru restul de profesori.

  • La „art. XXIV – modificarea propusă va permite Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene să plătească sumele aferente primei de carieră didactică / carieră profesională pe suport electronic pentru persoanele comunicate de Ministerul Educației și Cercetării ca beneficiari finali pentru anul școlar/universitar 2023-2024”, scrie în Nota de Fundamentare.
DOCUMENT DESCARCĂ OUG 21/2025:

Foto: © Sukanya Tungsub | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Peste 4.200 de profesori încă nu au primit primele de carieră didactică de anul trecut, iar Guvernul a aprobat abia acum cadrul pentru plata acestora / Alimentarea cardurilor în 2025 este în continuare condiționată de fonduri europene
Daniel David, despre cardurile educaționale de 500 de lei: ministrul Fondurilor Europene este în acest moment la Comisia Europeană să negocieze buget pentru aceste carduri
Cardurile cu primele de carieră didactică și profesională vor fi alimentate în 2025 dacă ministerul Proiectelor Europene obține bani de la Comisia Europeană, spune ministrul Educației / Ordonanța „trenuleț” interzice Guvernului să aloce fonduri
Bugetul alocat pentru cardurile educaționale în valoare de 500 de lei a fost epuizat pentru că s-a dublat numărul de beneficiari, spune ministrul Proiectelor Europene / Marcel Boloș: Estimăm ca plățile să fie finalizate până la sfârșitul lunii mai 2025
Guvernul Ciolacu condiționează acordarea în 2025 a tichetelor educaționale pentru 600.000 de copii de „decontarea integrală” din fonduri externe nerambursabile, deși în anii precedenți acestea nu au putut fi decontate integral
Atac al Guvernului Ciolacu la profesori și personalul din școli: prima de carieră didactică și prima de carieră profesională, obținute cu trei săptămâni de proteste și mitinguri în stradă, în greva generală istorică din mai-iunie 2023, pe cale să fie anulate de ordonanța-trenuleț
BREAKING Salariile profesorilor și ale angajaților din educație sunt înghețate în 2025, concursul de Titularizare este blocat și primele didactice și tichetele educaționale sunt în pericol. Ordonanța de Urgență „trenuleț” a fost publicată în Monitorul Oficial


1 comment
  1. Alba neagra. Se elimină, apoi de alegeri se reintroduce, apoi se scoate iar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Joi va fi vaccinat angajatul din Educație cu numărul 100.000, anunță ministrul Educației. Vaccinarea peste numărul estimat, un element foarte important în a permite elevilor din anii terminali să vină fizic la școală, indiferent de scenariu

Mâine, 4 martie, va fi vaccinat angajatul din Educație cu numărul 100.000, anunță ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o declarație la B1TV. Oficialul a spus că a discutat cu colonelul Gheorghiță,…
Vezi articolul

Noi suspiciuni legate de doctoratul ministrului Apărării, Angel Tîlvăr. El nu figurează că ar fi intrat în Arhivele Vrancea, deși are trimiteri în teză către documente ale instituției / Angajat al Muzeului Vrancea: “Eu am făcut cercetarea, era sarcină de serviciu de la directorul instituției” – AUDIO

Teza de doctorat a ministrului Apărării, vrânceanul Angel Tîlvăr (PSD), ridică noi suspiciuni legate de modul în care a fost realizată. Documentele Arhivelor Naționale – secția Vrancea, consultate de reporterul…
Vezi articolul
inscriere DSBU

Definitivat 2024. Programa de examen pentru educatorii și puericultorii din creșe și grădinițe a fost publicată în Monitorul Oficial. Descarcă bibliografia pe care o au de pregătit candidații la limba română, literatură pentru copii și metodică

Programa de examen pentru candidații la sesiunea 2024 a Definitivatului, educatori-puericultori, a fost publicată în Monitorul Oficial, printre alte 39 de programe pentru discipline dintr-o listă aprobată prin ordin de…
Vezi articolul

DOCUMENT Selecție a profesorilor pentru evaluarea proiectelor de manuale școlare, clasele I, a II-a și a VI-a, realizată de Centrul Național de Evaluare. Calendarul apelului și ce condiții trebuie să îndeplinească candidații

Selecția cadrelor didactice, pe discipline, cu statut de experți cooptați, în vederea evaluării proiectelor de manuale școlare pentru clasele I, a II-a și a VI-a, este realizată de către Centrul…
Vezi articolul

OFICIAL Universitățile pot organiza cursuri remediale adaptate nevoilor studenților, programe de consiliere personalizate pentru îmbunătățirea performanței academice, gestionarea stresului și care să îi ajute să termine studiile. Pot fi înființate centre de cercetare ce pot aduce venituri studenților / Măsuri susținute prin Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar

Cursuri remediale personalizate pentru studenți în funcție de nevoile acestora, inclusiv sprijin pentru a gestiona stresul și a prioritiza sarcinile de lucru astfel încât să finalizeze studiile universitare, potrivit hotărârii…
Vezi articolul