OFICIAL Înscrierile la grădiniță și creșă încep pe 15 iunie 2023, iar reînscrierile pe 6 iunie, potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial

27.902 vizualizări
Foto: 134298086 © Oksun70 | Dreamstime.com
Reînscrierile pentru creșă și grădiniță vor avea loc în perioada 6 iunie -14 iunie 2023, iar înscrierile pentru copiii care merg pentru prima oară la grădiniță și creșă au loc între 15 -30 iunie 2023, potrivit ordinului de ministru publicat miercuri, 31 mai, în Monitorul Oficial. Din anul școlar care începe în toamnă au loc înscrieri și în cadrul serviciilor de educație timpurie complementare, în localitățile unde sunt prea puțini copii pentru a se înființa grădinițe sau creșe.

Părinții vor putea reînscrie copiii la grădiniță și creșă începând cu 6 iunie 2023, iar înscrierile pentru cei care nu au mers la grădiniță până acum vor începe pe 15 iunie, potrivit ordinului de ministru publicat în Monitorul Oficial, miercuri, 31 mai.

Ordinul a fost aprobat cu întârziere față de termenul anunțat anterior pentru înscrieri și lansat în dezbatere publică, care era 23 mai pentru reînscrieri. Asta pentru că abia pe 24 mai calendarul a ajuns modificat pe masa Comisiei pentru dialog social.

Calendarul înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2023—2024 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare

6-14 iunie 2023 Etapa de reînscrieri

Sunt reînscriși copiii care au frecventat unitatea de învățământ în anul școlar curent și care   urmează să o frecventeze și în anul școlar următor, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinții/reprezentanții legali ai acestora, printr-o cerere scrisă.

Pentru unitățile de învățământ care  au și grupe de nivel antepreșcolar, în baza continuității, copiii de 3 ani din grupa mare de la creșă pot fi  reînscriși în grupa mică de la grădiniță, în limita locurilor disponibile pentru acest nivel de vârstă și în ordinea descrescătoare a vârstei, dacă părinții solicită acest lucru. În situația în care, prin aplicarea criteriului vârstei, numărul cererilor depășește numărul locurilor disponibile, departajarea se face prin aplicarea criteriilor generale, respectiv specifice de departajare, menționate la art. 10 din Metodologia-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare. 

Pe 14 iunie 2023, ora 14 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după finalizarea etapei de reînscrieri

15-30 iunie 2023– Etapa I din cadrul procesului de înscrieri

Copiii sunt înscriși în această etapă, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat, după încheierea etapei de reînscrieri.

Etapa I are trei faze:

Faza 1, între 15-20 iunie 2023

Faza a II-a, între 21-26 iunie 2023

Faza a III-a, între 27 – 30 iunie 2023

Pe 30 iunie 2023 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri

3-18 iulie 2023 Etapa a II-a din cadrul procesului de  înscrieri

În această etapă se realizează înscrierea copiilor, pe locurile libere rămase în urma derulării primei etape, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinții/reprezentanții legali ai acestora și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse. 

Etapa a II-a are trei faze:

Faza 1, între 3 – 6 iulie 2023

Faza a II-a, între 7 – 12 iulie 2023

Faza a III-a, între 13 – 18 iulie 2023

18 iulie 2023, ora 14,00 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după a doua etapă de înscrieri

20-30 august 2023 – Etapa de ajustări

În această etapă se realizează înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din diferite alte motive sau care nu au participat la primele două etape, pe locurile rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape a înscrierilor, pe baza unei proceduri specifice elaborate de ISJ/ISMB și pe baza dosarelor depuse de părinți la inspectoratul școlar. La această etapă au acces următoarele categorii de copii:

  • copiii care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, cu prioritate cei de 4 ani și de 5 ani;
  • copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE;
  • copiii de peste 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar, cu respectarea prevederilor art.23 alin (1^1) din Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

31 august 2023, ora 14 – Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere după etapa de ajustări

8 septembrie 2023, ora 16 – Introducerea în SIIIR a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2023 – 2024, în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar.

Declarație pe propria răspundere

Foto: 134298086 © Oksun70 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
SURSE Calendarul înscrierilor la grădiniță și creșă, decalat cu câteva săptămâni: Reînscrierile încep pe 6 iunie 2023, iar înscrierile pe 15 iunie


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
SRI / Foto: Facebook SRI

Școli și spitale din București au primit mesaje de amenințate pe adresele oficiale de e-mail. Verificările Poliției, în coordonare cu SRI, au arătat că „nu există indicii care să confirme că amenințarea ar fi una reală”

Mesaje cu caracter de amenințare primite ieri de școli și spitale din București au alertat Poliția Română, care coordonare cu Serviciul Român de Informații a efectuat verificări și anunță că…
Vezi articolul
calendarul de depunere

PROIECT ROFUIP 2024 Profesorii sunt obligați să prezinte un certificat medical, cazierul juridic și certificatul de integritate comportamentală, pentru încadrarea şi menţinerea în funcţie

Profesorii au obligația să prezinte prezinte un certificat medical, eliberat de medicul specializat de medicina muncii, precum și cazierul judiciar și certificatul de integritate comportamentală, potrivit unui document pus în consultare…
Vezi articolul

Cine este Natalia Intotero, actuala ministră a Culturii în Guvernul Ciolacu 2: învățătoare, apoi profesoară de limba română și engleză, directoare de liceu și consilier local, județean, parlamentar la al patrulea mandat și ministru a treia oară

Natalia Elena Intotero, deputat PSD de Hunedoara la al patrulea mandat, a fost numită ministră a Culturii în Guvernul Ciolacu 2. Cu o carieră politică de peste 20 de ani,…
Vezi articolul

UPDATE Regulile pentru bursele elevilor în anul școlar 2025-2026 au fost aprobate de Guvern / Burse de merit pentru 15% dintre elevii dintr-o clasă cu media peste 9, fără criterii specifice de departajare stabilite de școli, în varianta supusă aprobării

UPDATE Metodologia-cadru pentru bursele elevilor în anul școlar 2025-2026 a fost aprobată de Guvern, a anunțat Ioana Dogioiu, purtător de cuvânt al Guvernului, la finalul ședinței de Guvern. Proiectul de…
Vezi articolul