OFICIAL Legea care prevede că educația financiară și cea juridică devin competențe obligatorii, nu discipline de sine stătătoare, publicată în Monitorul Oficial

[jp_post_view]
Foto: © Dreamstime.com
Educația juridică și cea financiară vor deveni competențe obligatorii la școală, pentru elevii din învățământul primar și gimnazial, conform modificărilor aduse legii educației, după ce au fost publicate ieri în Monitorul Oficial. Această modificare nu face din ele discipline de sine stătătoare. Ministrul Educației trebuie să elaboreze programele de educație antreprenorială, financiară și juridică pentru centrele comunitare de învățare permanentă la nivel local, până la începutul anului școlar următor.

Concret, legea educației naționale 1/2011 se modifică astfel:

  1. La articolul 68 alineatul (1), litera f) va avea următorul cuprins:
    „f) competențe antreprenoriale, financiare și juridice;”.
  2. La articolul 344 alineatul (1) litera c), punctul (iv) va avea următorul cuprins:
    „(iv) programe de educație antreprenorială, financiară și juridică;”.

Alineatul 1 al articolului 344 din legea educației face referire la atribuțiile centrelor comunitare de învățare permanentă la nivel local. Ministerul Educației trebuie să elaboreze programele prevăzute la punctul 2, adică pentru centrele amintite anterior, până la începutul anului școlar următor publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României.

Legea Educației cu toate completările ulterioare o puteți accesa pe legislație.just.ro, portalul oficial al Ministerului de Justiție.

Informații de context

Articolul 68 din Legea Educației unde sunt aduse modificările principale se referă la domeniile de competențe-cheie care determină profilul de formare a elevului, nu la materiile obligatorii, ci la competențele care trebuie introduse în materiile obligatorii. Pe scurt, cele trei competențe pot fi incluse sub formă de capitole în programa de la materiile obligatorii deja existente, dar ele pot să devină și materii obligatorii când Ministerul Educației va elabora un curriculum nou.

În forma sa inițială, proiectul de lege propunea doar introducerea educației financiare în rândul competențelor obligatorii. Camera Deputaților l-a adoptat în această formă pe 7 septembrie 2021. Mai departe, proiectul a plecat la Senat, iar acolo, în Comisia pentru învățământ, tineret și sport, unul dintre inițiatorii proiectului, Monica Anisie (PNL) a introdus un amendament cu privire la educația juridică.

Conţinutul învăţământului este stabilit în Curriculumul Naţional – Curriculum Național reprezintă ansamblul coerent al planurilor-cadru de învăţământ şi al programelor şcolare din învăţământul preuniersitar.

Planurile-cadru de învăţământ cuprind disciplinele, domeniile de studiu obligatorii şi opţionale, precum şi numărul minim şi maxim de ore aferente acestora.

Planurile-cadru şi programele şcolare pentru disciplinele/domeniile de studiu obligatorii din învăţământul preuniversitar sunt elaborate de către instituţiile şi organismele abilitate ale Ministerului Educaţiei. Ele sunt aprobate prin ordin al Ministrului Educaţiei.

Planurile-cadru actuale grupează disciplinele de studiu pe şapte arii curriculare:

  • Limbă şi comunicare,
  • Matematică şi Ştiinţe ale naturii,
  • Om şi societate,
  • Arte,
  • Educaţie fizică, sport şi sănătate,
  • Tehnologii,
  • Orientare şi consiliere.

Foto: © Oleg DudkoDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Elevii și copiii de grădiniță intră în vacanță peste o săptămână, la finalul primului modul. Al doilea modul începe pe 31 octombrie / Structura completă a anului școlar 2022-2023

Elevii și copiii de grădiniță sunt în vacanță în perioada 22 octombrie – 30 octombrie, potrivit structurii anului școlar 2022-2023. Înainte, intrau într-o vacanță de o săptămână doar copiii de…
Vezi articolul

PSD se opune grădiniței cu predare doar în limba maghiară la Huedin, proiect propus de primarul PNL / Pesediștii vor ca de investiția guvernului maghiar să beneficieze toți copiii orașului indiferent de naționalitate

Președintele PSD Huedin, Oana Goga, declară că salută finalizarea investiției Guvernului Ungariei în infrastructură școlară, respectiv un nou sediu modern, o nouă grădiniță în orașul Huedin, dar spune că speră…
Vezi articolul

La catedră, avem nevoie de oameni dedicaţi, care ştiu cum să modeleze noile generaţii, avem nevoie de securitate şi siguranţă în fiecare unitate de învăţământ din ţară – mesajul președintelui FSLI, Simion Hăncescu

La început de an școlar, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ transmite un mesaj în care atrage atenția că: „la catedră, avem nevoie de oameni dedicaţi, care ştiu cum să modeleze…
Vezi articolul