OFICIAL Lista școlilor de aplicație pentru practica pedagogică, în anul școlar 2025-2026 / Acestea își vor păstra statutul pe o perioadă de 5 ani și se pot constitui în baze de practică pedagogică

23.535 de vizualizări
Lista școlilor de aplicație pentru practica pedagogică, în anul școlar 2025-2026 / Foto: Monitorul Oficial
Lista școlilor de aplicație pentru anul școlar 2025-2026 a fost publicată în Monitorul Oficial. Acestea își vor păstra statutul pe o perioadă de 5 ani școlari și se pot constitui în baze de practică pedagogică, conform Ordinului de ministru nr. 6.049/2025 privind componența rețelei naționale a școlilor de aplicație pentru anul școlar 2025-2026.

Astfel, unitățile de învățământ, nominalizate în anexă, au statut de școală de aplicație, pentru o perioadă de 5 ani școlari, începând cu anul școlar 2025-2026, conform Art. 1 (2).

Art. 3.  (1) „În procesul de organizare și desfășurare a activităților de practică pedagogică și de mentorat didactic, unitățile de învățământ cu statut de școală de aplicație, prevăzute în anexă, se pot constitui în baze de practică pedagogică (BPP).

(2) În structura unei BPP, școlile de aplicație, prevăzute în anexă, pot avea statut de școală de aplicație coordonatoare a unei BPP sau statut de școală de aplicație asociată unei BPP, cu respectarea prevederilor Metodologiei-cadru privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități de aplicație, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.063/2025.

(3) Casele corpului didactic facilitează furnizarea de programe de formare în domeniul mentoratului didactic, cu prioritate pentru personalul didactic încadrat în unități de învățământ cu statut de școală de aplicație, în vederea dezvoltării comunităților de învățare la nivelul BBP și realizării activităților practice pedagogice și de mentorat didactic.” 

 Lista școlilor de aplicație pentru practica pedagogică, în anul școlar 2025-2026
Ce sunt școlile de aplicație, conform metodologiei

Art. 1 alin 1 – „Unitățile de învățământ preuniversitar cu statut de unități de aplicație, denumite în continuare școli de aplicație, sunt unități de învățământ cu personalitate juridică, cuprinse în rețeaua națională a unităților de învățământ preuniversitar, în care se desfășoară activitățile practice pedagogice pentru elevii din liceele care școlarizează în filiera vocațională, profilul pedagogic, și/sau pentru studenții înscriși la programe universitare de formare pentru cariera didactică, inclusiv masterat didactic, precum și la programe postuniversitare de conversie profesională sau în alte programe de formare relevante pentru domeniul educației”.

2) Activitățile practice pedagogice pentru elevii din liceele care școlarizează în filiera vocațională, profilul pedagogic, și/sau pentru studenții înscriși la programe universitare de formare pentru cariera didactică, inclusiv masterat didactic, denumite în continuare practică pedagogică, se organizează în baza unei metodologii specifice aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării, conform prevederilor art. 173 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.”

Ce sunt bazele de practică pedagogică

„Baza de practică pedagogică (BPP) este o asociere a unei unități de învățământ preuniversitar de nivel liceal cu statut de școală de aplicație, denumită școală de aplicație coordonatoare, cu maximum 5 unități de învățământ cu personalitate juridică, cu care încheie acorduri de parteneriat.

Structura unei BPP include obligatoriu următoarele tipuri de unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică: a) școala de aplicație coordonatoare — unitatea de învățământ de nivel liceal;

b) o unitate de învățământ care școlarizează elevi care provin din medii vulnerabile pe criteriul social/medical (școală de spital)/etnie/economic/geografic;

c) o unitate de învățământ care școlarizează la nivelurile: educație timpurie, primar și gimnazial;

d) unitate de învățământ de tip vocațional.

Pentru constituirea unei BPP, școala de aplicație coordonatoare se poate asocia cu unități de învățământ din mediul rural și/sau cu alte unități de învățământ de același nivel (unități de învățământ liceal teoretic, vocațional, tehnologic), aflate în același județ/în municipiul București sau în județe învecinate.

O unitate de învățământ preuniversitar poate fi cuprinsă într-o singură BPP.

BPP se înființează pentru o durată de maximum 5 ani școlari, prin decizie a inspectorului școlar general din județul pe raza căruia funcționează școala de aplicație coordonatoare, la propunerea conducerii școlii de aplicație coordonatoare, emisă pe baza acordurilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar componente. Durata de înființare a unei BPP nu poate depăși durata pentru care școala coordonatoare are dobândit statutul de școală de aplicație.

În situații justificate, componența unei BPP se poate modifica pe parcursul funcționării acesteia, situație în care se modifică și decizia de înființare menționată la alin. (6).

În situația în care la nivelul județului/municipiului București funcționează mai multe unități de învățământ liceal care școlarizează în profilul pedagogic, coordonatoare de BPP, inspectoratul școlar desemnează unitatea de învățământ pedagogic care asigură coordonarea metodologică a școlilor de aplicație și a bazelor de practică pedagogică la nivelul județului/municipiului București.

În județele care nu au centre universitare se înființează o singură BPP, coordonată de unitatea de învățământ liceal care școlarizează în profilul pedagogic.

Coordonatorul BPP este directorul/directorul adjunct al școlii de aplicație coordonatoare”, potrivit metodologiei privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități de aplicație.

Citește și:
OFICIAL Școlile de aplicație vor fi alese prin apel al Ministerului Educației, nu din pix ca până acum / Pot aplica să fie școli în care se desfășoară practica pedagogică și cele care nu au preponderent profil pedagogic – noile criterii


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ați fost singurul ministru care a ignorat aproape toate mesajele profesorilor – încă un apel la dialog al cadrelor didactice pentru Ligia Deca / Cele 6 întrebări pentru noul calendar al mobilității personalului în învățământ

Grupul profesorilor suplinitori calificați „din România Educată” lansează un apel către ministra Educației Ligia Deca, pentru „un dialog constructiv și soluții reale în beneficiul sistemului educațional”, potrivit unei scrisori deschise…
Vezi articolul
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului

Orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic, prin excepția introdusă în noul proiect de lege / „Trebuie să începem să fim un pic mai deschiși în ceea ce înseamnă recunoașterea competențelor din contexte formale, informale” – Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației

Orice persoană cu studii superioare ar putea să devină cadru didactic, chiar dacă nu a urmat programele de formare psihopedagogică sau nu are masteratul didactic, potrivit unei excepții din proiectul…
Vezi articolul

Profesorii trebuie să iasă în spațiul public, spune ministrul Educației, Daniel David: Să ducem din nou lumina cunoașterii în zone în care a început să reapară întunericul și obscurantismul

Ministrul Educației, Daniel David, a susținut un discurs la Academia Română, miercuri, de Ziua Culturii Naționale. El a subliniat legătura dintre educație și cultură și a subliniat că profesorii au…
Vezi articolul

Cursuri gratuite de securitate cibernetică și Inteligență artificială pentru elevii de 10-14 ani din mediul rural și urban mic, oferite prin proiectul Future Ready / Înscrieri deschise (P)

Future Ready – Dezvoltăm competențele generațiilor viitoare ediția 5.0 continuă să ofere copiiilor cu oportunități limitatele posibilitatea de a ajunge acolo unde își doresc. Astfel, pe durata desfășurării proiectului, participanții…
Vezi articolul

Plata orelor remediale, nici la Paște, nici la Înălțare. Ministrul Educației promite din nou profesorilor care au făcut zeci de ore suplimentare cu elevii că „astăzi vor începe plățile”, dar doar „în județele care au raportat corect”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, promite din nou profesorilor care au făcut ore suplimentare, de remediere, cu elevii din clasele I-VIII că „astăzi (n. red. luni, 14 iunie 2021) vor începe…
Vezi articolul