OFICIAL Luminiţa Barcari, numită secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar de către premierul Orban

[jp_post_view]
Foto: Facebook Luminita Barcari
Premierul Ludovic Orban a numit-o oficial pe Luminiţa Barcari în funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial. Edupedu.ro a scris încă de marţi că Barcari, fost inspector şcolar general la ISJ Ialomiţa şi vicepreşedinte PNL Ialomiţa, urmează să fie numită în acestă funcţie şi că se va ocupa de învăţământul preuniversitar.

Numirea unui secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar vine la finalul a două luni în care Ministerul declarat una dintre prioritățile acestei guvernări a fost fără niciun responsabil pe învățământul preuniversitar. Barcari face parte din lotul celor 13 inspectori școlari demiși prin fax de Liviu Pop, în 2017, și repuși în funcții de justiție.

Luminița Barcari este vicepreședinte PNL Ialomița, este inspector școlar general în Ialomița din 2011, a fost consilier județean din partea PDL și apoi din partea PNL din 2012 până în 2017 (detalii aici), și este profesor de chimie și fizică.

Descarcă de aici CV-ul Luminiței Barcari

În acest moment, secretarii de stat din Ministerul Educației sunt următorii:

  • secretar de stat pentru învăţământul preuniversitar: Luminiţa Barcari
  • secretar de stat pentru învățământul superior: Gigel Paraschiv
  • secretar de stat pentru învățământul în limbile minorităților: Irina Elisabeta Kovacs
  • secretar de stat: Lucian Dragoș Rădulescu (secretar general al PMP Prahova. Potrivit surselor Edupedu.ro, Rădulescu – avocat și profesor la Facultatea de Petrol și Gaze din Ploiești – se ocupă de relația cu Parlamentul)

În noiembrie 2019, în conferința de presă organizată cu ocazia preluării mandatului de ministru al Educației și Cercetării, Monica Anisie a anunțat că va reorganiza Ministerul și “probabil vom rămâne doar 4 secretari de stat, din 7 câți sunt în prezent”.

“Vor rămâne mult mai puține posturi de secretari de stat: din cele 7, probabil 4. Erau 5 posturi de secretar de stat în cadrul Ministerul Educației și un subsecretar de stat și 2 secretari de stat la Cercetare. Deci 7 și un subsecretar de stat. Probabil nu vor mai rămâne decât 4 secretari de stat”, a precizat atunci Anisie.

Citește și:

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educația prin film documentar la Astra Film Festival 2024: profesorii pot participa la sesiuni de formare media, elevii pot urmări povești despre depășirea traumelor, nutriție sau adolescenți care vor să devină artiști

Elevii și profesorii au pregătită o experiență educativă unică la Astra Film Festival (AFF) 2024, prin intermediul filmelor documentare care explorează teme esențiale în educația modernă. Adolescenții din medii defavorizate…
Vezi articolul

DOCUMENT Sindicatele transmit profesorilor și angajaților din Educație că Guvernul a fost de acord cu creșterea în două tranșe pe noua grilă a salarizării și ca prevederea să fie inclusă în Ordonanța de urgență

Sindicatele din educație le transmit profesorilor și celorlalți angajați că Guvernul a fost de acord cu creșterea în două tranșe a salariilor pe viitoarea grilă din viitoarea lege a salarizării…
Vezi articolul

Regulamentul standardelor naționale de evaluare ar putea fi aprobat în ianuarie 2024 / Profesorii vor fi sancționați dacă evaluează fără respectarea standardelor, potrivit noii legi a Educației

Regulamentul de realizare a standardelor naționale de evaluare ar putea fi aprobat până în ianuarie 2024, după cum propune Ministerul Educației într-un grafic de activități privind noul curriculum național, lansat…
Vezi articolul

Șeful Consiliului de Etică demisionează după „spălarea” de plagiat a ministrului Bode, în cazul cărții bazate pe o lucrare demonstrat plagiată. Dacian Dragoș invocă o incompatibilitate iremediabilă a principiilor sale cu decizia forului, decizie la care el nu a participat

Dacian Dragoș, președintele Consiliului Național de Etică în cercetare (CNECSDTI), demisionează de la conducerea acestui for, după decizia de săptămâna aceasta cum că Lucian Bode nu a plagiat în cartea…
Vezi articolul