OFICIAL Ministerul Educației amână verificarea tezelor de doctorat în anul universitar 2024-2025 pe baza standardelor din Ghidul național, dar și aplicarea noilor standarde naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor, întârziate de 7 luni

5.643 de vizualizări
Foto: © Sarawut Nirothon | Dreamstime.com
Ministerul Educației a amânat verificarea tezelor de doctorat după standardele din Ghidul național și aplicarea noilor standarde minimale pentru acordarea titlului de doctor, care a fi trebuit să fie elaborate de către Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) și aprobate de Ministerul Educației prin ordin de  ministru, pe 2 aprilie 2024, conform OME 3.069/2024

Astfel, potrivit noului ordin, „până la intrarea în vigoare a noilor standarde minimale pentru acordarea diplomei de doctor de către CNATDCU se aplică standardele naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor în vigoare la data susținerii publice a tezei de doctorat.

2 aprilie 2024 a fost termenul pentru Ordinul ministrului educației privind aprobarea standardelor minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice de conferențiar și profesor, a atestatului de abilitare și a diplomei de doctor, conform calendarului de implementare a legii învățământului superior, aprobat prin OME 3.069/2024

Noile Standarde minimale au fost repuse în dezbatere publică de Ministerul Educației pe 18 iunie 2024, după ce proiectele inițiale din martie 2024 au stârnit critici, inclusiv legate de perioada scurtă a consultărilor și absența unei „dezbateri reale” pe subiect, astfel că Ministerul Educației le-a retras și a organizat o serie de dezbateri publice privind standardele minimale.

În ceea ce privește verificarea tezelor de doctorat, se păstrează doar obligația Instituției organizatoare de studii de doctorat (IOSUD) ca înaintea susținerii publice a tezei de doctorat să verifice teza de doctorat prin intermediul unui program informatic de depistare a similitudinilor.

Elaborarea unui ghid privind redactarea tezelor de doctorat este o atribuție nouă a CNATDCU, inclusă în regulamentului de funcționare intrat în vigoare în august 2024:

  • „ART. 50 – În termen de cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament, CNATDCU propune spre aprobare ministrului educației Ghidul național privind redactarea tezelor de doctorat”.

Alte atribuții CNATDCU privind doctoratul: 

  • „propune standardele minimale naționale necesare și obligatorii pentru conferirea titlurilor didactice de conferențiar și profesor din învățământul superior, a atestatului de abilitare, precum și a diplomei de doctor. Aceste standarde se aprobă prin ordin al ministrului educației, la propunerea CNATDCU; 
  • analizează procedura administrativă desfășurată la nivelul instituției de învățământ superior privind acordarea diplomei de doctor; 
  • emite un aviz conform cu privire la respectarea procedurii administrative desfășurate la nivelul IOSUD și respectarea criteriilor minimale pentru acordarea diplomei de doctor”, conform Art. 14.

Ordinul ministrului educației nr. 3.020/2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind studiile universitare de doctorat se completează după cum urmează:

— La articolul 2, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3)—(5), cu următorul cuprins:

„(3) Aplicarea prevederilor art. 21 alin. (7) din regulamentul-cadru prevăzut la art. 1 se prorogă până la elaborarea de către Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a Ghidului național privind redactarea tezelor de doctorat.

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (3), instituția organizatoare de studii universitare de doctorat are obligația să verifice teza de doctorat prin intermediul unui program informatic de depistare a similitudinilor, înaintea susținerii publice a tezei de doctorat.

(5) Până la intrarea în vigoare a noilor standarde minimale pentru acordarea diplomei de doctor de către CNATDCU se aplică standardele naționale minimale pentru acordarea titlului de doctor în vigoare la data susținerii publice a tezei de doctorat.” 

Prevederile din Regulamentul cadru privind studiile universitare de doctorat de la art. 21/ (7):

„IOSUD, prin școala doctorală, are obligația ca înaintea susținerii publice a tezei de doctorat să verifice teza de doctorat prin intermediul unui program informatic de depistare a similitudinilor. 

Verificarea se realizează pe baza standardelor cuprinse în Ghidul național privind redactarea tezelor de doctorat, elaborat de către Comisia Națională de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU). 

Rezultatele analizei vor fi puse la dispoziția studentului-doctorand, a conducătorului de doctorat și a comisiei de doctorat.”

DOCUMENT Ordinul nr. 7.373/2024 privind completarea Ordinului ministrului educației nr. 3.020/2024 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind studiile universitare de doctorat 

Foto: © Sarawut Nirothon | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
DOCUMENT Noul Regulament de funcționare a CNATDCU, forul responsabil cu atestarea titlurilor universitare, a fost adoptat / Consiliul, devenit „comisie” cu autoritate diluată în cazul doctoratelor, proclamă „toleranță zero” față de plagiat / Numărul membrilor crește la 43
Noile standarde minimale pentru titlurile de conferențiar și profesor universitar includ obligatoriu o componentă didactică, conform proiectului pus în dezbatere publică de Ministerul Educației
BREAKING Profesorii care conduc doctorate scapă de orice răspundere în cazul plagiatelor: doctoranzii rămân singurii responsabili prin noul Regulament al studiilor doctorale / Prevederile inițiale din Regulamentul pus în consultare au fost modificate netransparent de Ministerul Educației

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Educației susține că a ridicat în Guvern problema facturilor mari ale școlilor, care pot pune în pericol procesul de învățământ și citează din premierul Franței: „Printre măsurile guvernamentale, cel mai dramatic lucru este închiderea școlilor”

„Printre măsurile guvernamentale, cel mai dramatic lucru este închiderea școlilor”, a declarat Sorin Cîmpeanu la Digi24, citându-l pe premierul Franței, Jean Castex, în legătură cu problema facturilor mari la utilități…
Vezi articolul

Șeful ISJ Dolj, despre vestimentația elevilor: A veni îmbrăcat decent la școală reprezintă o formă de respect, în primul rând, pentru sine și apoi pentru ceilalți din jurul lor. Noi, dascălii, nu putem face nimic fără sprijinul părinților

Daniel Alexandru Ion, șeful Inspectoratului Școlar Județean Dolj, a declarat că printr-o comunicare eficientă „vom reuși împreună să-i determinăm pe elevii noștri să înțeleagă că a veni îmbrăcat decent la…
Vezi articolul

Şcolile din Germania – din nou în situația ce a dus acum un an la închiderea lor. Cauza: creșterea ratei infectărilor în rândul elevilor germani de 5-14 ani la un nivel dublu faţă de ansamblul populaţiei. Testarea extinsă – propunere-cheie a preşedintelui Asociaţiei Profesorilor

Şcolile din Germania au ajuns din nou să se confrunte cu o situație epidemiologică similară celei de acum un an, când erau forțate să se închidă temporar, în cele mai…
Vezi articolul