OFICIAL Modificări la examenele de certificare a calificării profesionale pentru școlile postliceale, învățământul profesional, agenți de penitenciare și asistent medical generalist. Probele au un nou grafic de desfășurare

20.117 vizualizări
Foto: Scoala Postliceala Sanitara Fundeni
Examenele de certificare a calificării profesionale se modifică și au un nou calendar, potrivit ordinului nr. 3.770 din 5 mai 2021 al ministrului educației, publicat în Monitorul oficial. Actul normativ schimbă calendarele prevăzute în Ordinului 5.459/2020 și este valabil pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic preuniversitar care dau examenele de certificare în acest an.

Absolvenții de școli postliceale pentru nivelul 5 de calificare au un nou calendar de examene. Înscrierile încep mai târziu, în perioada 12-16 iulie, față de 28 iunie – 2 iulie cum erau inițial.

Examenul de certificare a calificării profesionale a absolvenților învățământului postliceal — nivelul 5 de calificare, sesiunea iulie 2021, va fi pe următorul grafic:

— înscrierea candidaților: 12 – 16 iulie 2021;
— echivalarea probei practice: 19 iulie 2021;
— echivalarea probei scrise: 20 iulie 2021;
— susținerea și evaluarea proiectului: 21 – 22 iulie 2021;
— afișarea rezultatelor finale: 23 iulie 2021.”

Vechiul calendar era următorul:

  • înscrierea candidaților: 28 iunie – 2 iulie 2021;
  • desfăşurarea probei practice: 5 – 6 iulie 2021;
  • desfăşurarea probei scrise: 7 iulie 2021;
  • afişarea rezultatelor la proba scrisă: 8 iulie 2021;
  • depunerea şi soluţionarea contestaţiilor 8 – 9 iulie 2021;
    la proba scrisă:
  • susţinerea proiectului: 12 – 13 iulie 2021;
  • afişarea rezultatelor finale: 14 iulie 2021.

Ordinul de ministru schimbă și graficul de desfășurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenților învățământului profesional — nivelul 3 de calificare, sesiunea iulie 2021:

— înscrierea candidaților: 12 – 16 iulie 2021;
— evaluarea proiectului: 19 – 21 iulie;
— afișarea rezultatelor finale: 22 iulie 2021.

Vechiul calendar era următorul:

  • înscrierea candidaţilor: 5 – 9 iulie 2021;
  • desfăşurarea probelor de examen: 12 – 16 iulie 2021;
  • afişarea rezultatelor finale: 19 iulie 2021

Certificarea calificării profesionale a absolvenților învățământului postliceal organizat la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a Ministerului Justiției, calificarea profesională „agent de penitenciare” — nivelul 5 de calificare, din sesiunea august 2021, are următorul calendar de desfășurare:

— înscrierea candidaților: 4 – 6 august 2021;
— desfășurarea probei practice:
• specialitate penitenciară: 9 – 13 august 2021;
• științe juridice și socio-umane: 16 – 18 august 2021;
— desfășurarea probei scrise: 19 august 2021;
— afișarea rezultatelor și depunerea și soluționarea contestațiilor la proba scrisă: 24 august 2021;
— susținere și evaluarea proiectului: 25 – 27 august 2021;
— afișarea rezultatelor finale: 30 august 2021.

Vechiul calendar era următorul:

  • înscrierea candidaţilor: 28 – 30 iulie 2021;
  • desfăşurarea probei practice: 2 – 12 august 2021;
  • desfăşurarea probei scrise: 16 august 2021;
  • afişarea rezultatelor la proba scrisă: 19 august 2021;
  • depunerea şi soluţionarea contestaţiilor 19 – 20 august 2021;
    la proba scrisă:
  • susţinerea proiectului: 23 – 27 august 2021;
  • afişarea rezultatelor finale: 30 august 2021.

La fel, modificări sunt și în graficul de desfășurare a examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenților învățământului postliceal — nivelul 5 de calificare, calificarea profesională „asistent medical generalist”, sesiunea august 2021:

— înscrierea candidaților: 23 – 27 august 2021;
— echivalarea probei practice, echivalarea probei scrise, susținerea și evaluarea proiectului: 27 – 31 august 2021;
— afișarea rezultatelor finale: 31 august 2021.

Vechiul calendar era următorul:

  • înscrierea candidaţilor: 9 – 13 august 2021;
  • desfăşurarea probei practice: 16 – 17 august 2021;
  • desfăşurarea probei scrise: 18 august 2021;
  • afişarea rezultatelor la proba scrisă: 19 august 2021;
  • depunerea şi soluţionarea contestaţiilor 19 – 20 august 2021;
    la proba scrisă:
  • susţinerea proiectului: 23 – 24 august 2021;
  • afişarea rezultatelor finale: 25 august 2021.

Mai este o modificare în noul ordin. Calendarul examenului de certificare a calificării profesionale a absolvenților învățământului postliceal militar rămâne neschimbat, dar se modifică articolul 5 din vechiul ordin prin adăugarea în listă și a forțelor navale.

Astfel, calificările sunt de maiștri militari pentru forțele terestre, forțele aeriene, forțele navale, comunicații și informatică, nivelul 5 de calificare, sesiunea iunie – iulie 2021, iar calendarul este următorul, la fel ca până acum:

— înscrierea candidaților: 3 – 18 iunie 2021;
— desfășurarea probei practice: 12 – 14 iulie 2021;
— afișarea rezultatelor la proba practică: 14 iulie 2021;
— desfășurarea probei scrise: 15 – 16 iulie 2021;
— afișarea rezultatelor la proba scrisă: 16 iulie 2021;
— depunerea și soluționarea contestațiilor la proba scrisă: 16 iulie 2021;
— susținerea proiectului: 19 – 21 iulie 2021;
— afișarea rezultatelor finale: 22 iulie 2021.

Captură Monitorul oficial

Articol în curs de actualizare

Foto: Școala Postliceală Sanitară Fundeni


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cei mai buni profesori pentru preprimar și primar sunt cei care au beneficiat și de o formare inițială prin școlile normale, spune Constantin Cucoș, profesor la Facultatea de Științele Educației de la Universitatea „Cuza” din Iași / Acesta susține păstrarea specializării de învățător în liceele pedagogice

Cei mai buni profesori pentru preprimar și primar sunt cei care au beneficiat și de o formare inițială prin școlile normale, scrie profesorul universitar Constantin Cucoș, de la Facultatea de…
Vezi articolul

Salarizarea rezidenților va fi în continuare asigurată de Ministerul Sănătății, conform unui proiect de lege adoptat marți de deputați, iar examenul de rezidențiat va fi organizat de Ministerul Educației, explică Federația Studenților la Medicină, după ce ar fi apărut informații inexacte în public

Reprezentanții studenților în medicină susțin că nu s-au făcut modificări față de modul de organizare al examenului de rezidențiat, acesta urmând a se desfășura în continuare într-o manieră centralizată, în…
Vezi articolul