OFICIAL Ordonanța care modifică definitivatul, gradele didactice și titularizarea, publicată în Monitorul Oficial

43.590 de vizualizări
Ordonanța de Urgență privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, care produce mai multe modificări la examenul național de definitivare în învățământ, pentru obținerea gradelor didactice și pentru procedura de titularizare a fost publicată în Monitorul Oficial.

Documentul modifică o serie de articole din Legea Educației Naționale, iar valabilitatea modificărilor este limitată.

Modificările pentru învățământul preuniversitar încep cu examenul național de definitivare în învățământ, unde în etapa eliminatorie a evaluării, numărul de inspecții a fost redus de la două la „cel puțin una”:

  • prin derogare de la prevederile articolului 241, alineatul (1), litera (a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, pentru susținerea acestuia, sesiunea 2020, etapa I eliminatorie, realizată de către inspectoratele şcolare în perioada
    stagiului practic cu durata de un an şcolar, constă în evaluarea activităţii profesionale la nivelul unităţii de învăţământ, evaluarea portofoliului profesional personal şi în susţinerea a cel puțin o inspecţie la clasă.

Se modifică și obținerea gradelor didactice prin scăderea de la 3 la 2 inspecții și prin susținerea lucrării online:

  • gradul didactic II se va obţine de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puţin 4 ani de la obţinerea definitivării în învăţământ, prin promovarea a cel puțin două inspecţii şcolare susținute până la data înscrierii pentru susținerea probei orale, prin derogare de la prevederile articolului 242, alineatul (4), litera a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare
  • pentru evoluţia în carieră prin gradul didactic II, sesiunea 2020, – gradul didactic I, seria 2018-2020, se va putea obține de către personalul didactic de predare care are o vechime la catedră de cel puțin 4 ani de la obținerea gradului didactic II prin promovarea a două inspecţii şcolare curente, eşalonate pe parcursul celor 4 ani, apreciate cu calificativul maxim și susţinerea lucrării metodico-ştiinţifice ce se va putea realiza și on-line, în faţa comisiei instituite, conform metodologiei Ministerului Educaţiei și Cercetării, prin derogare de la prevederile articolului 242, alineatul (5), literele b) și d) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare.

Transferul consimțit între unități se suspendă pentru cadrele titulare aflate în restrângere de activitate:

  • Pe durata decretării stării de urgentă și până la data de 01 septembrie 2020 se va suspenda aplicarea prevederilor art. 252 alin 3 lit. a) din Legea nr. 1/2011 a Educației
    Naționale cu modificările și completările ulterioare, respectiv transferul consimțit între unitățile de învățământ preuniversitar, fără afectarea drepturilor cadrelor didactice titulare din sistemul de învăţământ preuniversitar supuse restrângerii de activitate.
  • Prin derogare de la prevederile articolului 252, alineatul (3) lit. b), în condiţiile intrării în restrângere de activitate, cadrele didactice titulare în sistemul de învăţământ preuniversitar beneficiază de soluţionarea restrângerii de activitate prin repartizarea pe posturi/catedre vacante, coordonată de inspectoratul şcolar judeţean/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, conform metodologiei elaborate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Titularizarea este și ea cuprinsă în proiectul de OUG. Se modifică faptul că proba practică este notată cu Admis sau Respins, deci este eliminatorie:

  • Prin derogare de la prevederile articolului 254 alin. (8), litera a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020, concursul pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor din învăţământul preuniversitar de stat cu personal didactic de predare încadrat cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau perioadă determinată se organizează conform art. 89 alin. (1) din Legea Educației Naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare. Pentru acest concurs, prin derogare de la prevederile articolului 254 alin. (8), litera a) din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare, probele sunt:

a) probă practică sau inspecție specială, evaluată prin acordarea de calificative “Admis/Respins”;

b) probă scrisă cu aplicarea art. 89 din Legea educației naționale nr. 1/2011 cu modificările și completările ulterioare privind angajarea personalului didactic de predare cu contract individual de muncă, pe baza programelor specifice aprobate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Ordonanța mai prevede că toate acreditările de instituții de educație care expiră în această perioadă se prelungesc până cel târziu în septembrie anul viitor:

  • În cazul în care în perioada stării de urgență decretate expiră termene opozabile furnizorilor de educație ce fac obiectul procesului de evaluare, acreditare, autorizare de funcționare provizorie sau monitorizare de către A.R.A.C.I.S, A.R.A.C.I.P, acestea se prelungesc de drept până cel târziu la începutul anului școlar/universitar 2021-2022.

 

FOTO: captura Monitorul Oficial


2 comments
  1. Buna ziua

    Ma intereseaza EXAMENUL de Gradul II. Eu am facut cele 2 inspectii si urma anul acesta sa o realizez si pe a treia.
    Mai trebuie sa dau examenul scris ? Sau nu? ca nu este SPECIFICAT CLAR?
    Multumesc frumos

  2. Referitor la titularizare…

    Dacă ISJ-ul este în altă localitate, cum depun dosarul dacă este interzisă deplasarea între localități? Inspecția la clasă trebuie susținută în alt oraș, unde se află ISJ-ul. Cum validez dosarul?

    Cum se redactează o lucrare purtând mască și mănuși?

    Partea din articol referitoare la titularizare este lipsită de claritate. Când se desfășoară probele?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Planurile-cadru de liceu să revină la „un număr adecvat de ore de limba și literatura română”- Scrisoare deschisă a profesoarei Florentina Cristea către ministrul Educației / Reducerea la 2 ore în clasele terminale „este o amenințare la adresa identității naționale” și o „modificare profund dăunătoare” pentru elevi

Reducerea numărului de ore de limba și literatura română prin noile planuri-cadru pentru liceu „este regretabilă” și a fost aplicată „când toți profesorii de română erau implicați în examenul de…
Vezi articolul

15.000 de profesori în pericol: „Când educația e sacrificată din nou pentru jafurile guvernării” – scrisoare deschisă către premierul Ilie Bolojan și președintele Nicușor Dan din partea profesorilor suplinitori calificați ai României, care anunță proteste publice în fața centrelor de la Titularizare

În mijlocul concursului național de titularizare, după ce mii de profesori au susținut inspecții la clasă și se pregătesc acum pentru examenul scris, Guvernul lovește exact în fundamentul acestui proces:…
Vezi articolul

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David: Am rămas fixați să dezbatem numărul de discipline și de ore. Nu asta este miza / Aș vrea măcar în a doua parte a dezbaterilor să începem să vorbim și de lucrurile de esență: Noul model, cum predăm, de exemplu, Istoria națională, Geografia

Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că discuțiile despre noile planuri cadru puse deja în dezbatere de instituția pe care o conduce, sunt blocate pe numărul de ore…
Vezi articolul