OFICIAL Personalul administrativ din școli și grădinițe are obligația să prezinte un certificat medical, cazierul juridic și certificatul de integritate comportamentală, pentru încadrarea și menținerea în funcție – ROFUIP 2024

38.433 de vizualizări
Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com
Pentru încadrarea și menținerea în funcție, personalul administrativ din școli și grădinițe are obligația să prezinte un certificat medical, cazierul judiciar și certificatul de integritate comportamentală, potrivit ROFUIP 2024. Certificatul medical trebuie să fie eliberat de eliberat de medicul specializat de medicina muncii, care atestă că este apt pentru prestarea activităţii în domeniul vizat.
  • Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, aprobat prin ordinul de ministru nr. 5.726 din 6 august 2024, a fost publicat în Monitorul Oficial.
  • Personalul administrativ înseamnă paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști, administratori, secretari, contabili. În Legea Educației Naționale 1/2011, personalul din învățământ este format din personal didactic și personal nedidactic. În schimb, Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că personalul din învăţământul preuniversitar este format din personal didactic şi personal administrativ.

Art. 48 – „(4) Pentru încadrarea şi menţinerea în funcţie, personalul administrativ are obligaţia să prezinte un certificat medical, eliberat de medicul specializat de medicina muncii, care atestă că este apt pentru prestarea activităţii în domeniul vizat, precum și cazierul judiciar și certificatul de integritate comportamentală.”, conform ROFUIP 2024.

Foto: Captură – Ordinul nr. 5.726 din 6 august 2024 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar

Noul Regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar poate fi consultat mai jos:

Vechiul regulament-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar nu prevedea această obligație pentru personalul nedidactic.

Foto: Captură Regulament-cadru din 4 iulie 2022 de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar
Informații de context

Conform ROFUIP 2024, și profesorii sunt obligați să prezinte un certificat medical, eliberat de medicul specializat de medicina muncii, care atestă că sunt apți pentru prestarea activităţii în învățământ, precum și cazierul judiciar și certificatul de integritate comportamentală.

Până acum, personalul didactic avea obligația să prezinte un certificat medical, eliberat pe un formular specific, conform Regulamentului-cadru din 4 iulie 2022 de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar.

Amintim că Edupedu.ro a scris că peste 80 de cazuri de agresiuni asupra elevilor, din partea profesorilor, din 2021 și până în martie 2023, se află în evidența Avocatului Poporului, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro.

Foto: © Nitinai Saguansri | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Pentru încadrarea și menținerea în funcție, profesorii sunt obligați să prezinte un certificat medical, cazierul juridic și certificatul de integritate comportamentală – ROFUIP 2024


5 comments
  1. Administratorul, secretarul și contabilul nu fac parte din categoria personal administrativ.

  2. Mare dreptate ai Carmen!!! Acolo sus…chiar si la inspectoratele scolare judetene…sunt zeci de birouri si toti vor cate o situatie la inceput de an… si cei care raspund..sunt….unu…maxim doi….. Si inceputul asta de an scolar tine pana la Craciun….Si incepe apoi Bac-ul….. S a gandit cineva ca tot sistemul de invatamant de va da peste cap? Credeti ca se vor mai face ore cu ceilalti din scoala??? Dupa amiaza??? La unele scoli majoritatea elevilor sunt navetisti…10 -20-30 km…..credeti ca firmele de transport vor schimba programul?? Sa zicem ca da…am mai vazut….dar nu toti sunt receptivi la acest program…daca nu au mai fost obisnuiti cu asa ceva… Si profesorii care vor trebui sa mearga la asistat?? Cine le tine locul…credeti ca i vor stapani pe elevi? nicio sansa… Asa se intampla si la Simulari…ceilalti elevi din scoala sunt super fericiti ca lipseste domnul sau doamna…mai chiulim si noi….Ar fi multe de spus….dar nu se vede nimic de acolo de sus….putem vorbi toata ziua si toata noaptea…

  3. Foarte bună inițiativa.
    Cine este cu atacul răspunde pentru forma de reacție nepotrivită legal. Atât profesorul cât și elevul.

  4. este clar ca cei din minister habar nu au cu ce probleme reale se confruntă personalul angajat în școli. De la deficit de personal, sarcini peste norma de muncă legală, ore lucrate peste program și neplătite, toate acestea nu contează pentru cei de sus, contează cazierul judiciar și celelalte. De aceea merge totul „bine ” în sistem. Felicitări, ține-ți-o tot așa!

  5. wăăă… mă întreb la Ministerul educației mai lucrează oameni sau … au trecut pe AI? Cât de prosti sunt acolo? Orice măsură de acolo nu face decât sa complice sistemul, nu sa îl facă să funcționeze mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Clase mai mici pentru a ne putea concentra mai mult individual, pe particularitățile copiilor, propune Ligia Deca, consilier prezidențial: În alte țări se crește dimensiunea staffului școlilor / Nu poți să faci și remedial și școală clasică în același format, în aceeași zi și cu aceiași oameni

„Școala online, știm cu toții, nu a fost posibilă pentru toți copiii României. Cu bune sau cu rele, școala online a asigurat un minim de conectare la educație, însă aproximativ…
Vezi articolul

Daniel David, apel către elevi, profesori, părinți: M-aș bucura ca dezbaterea pe noile planuri-cadru să se realizeze cu responsabilitatea analizei și eleganța exprimării punctelor de vedere, pentru că este vorba de educație. Vocea vă va fi ascultată / Calendarul dezbaterilor naționale

Procesul de consultare pentru noile planuri-cadru să fie marcat de „responsabilitatea analizei și eleganța exprimării punctelor de vedere”, transmite într-un mesaj ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. Acesta îi încurajează…
Vezi articolul

UPDATE FOTO VIDEO Profesorii protestează și miercuri în orașele țării – peste 1.000 de manifestanți la Constanța, demonstrații și la Pitești, Suceava, Bistrița, Hunedoara, Sighetu Marmației, Galați, Buzău, Drobeta-Turnu Severin, Iași

Profesorii continuă, miercuri, protestele în orașele țării, după ampla manifestație desfășurată marți la București, însoțită de demonstrații în alte localități. Peste 1.000 de manifestanți au ieșit în stradă la Constanța,…
Vezi articolul

Protest la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anunțat pentru joi, 9 octombrie, față de mutarea unor ore ale Facultății de Matematică într-un sediu din marginea orașului, cu condiții neadecvate / Alianța națională a organizațiilor studențești se declară solidară cu studenții afectați

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că se va alătura joi, 9 octombrie unui protest ce va avea loc în fața clădirii centrale a Universității Babeș-Bolyai (UBB)…
Vezi articolul