OFICIAL Universitățile pot înființa societăți comerciale și consorții duale, după ce ordonanța de urgență creată și aprobată într-o săptămână, cu articole copy-paste din proiectul legii Cîmpeanu, a intrat în vigoare

433 de vizualizări
Foto: Nikolay Georgiev de la Pixabay
A fost publicată, luni seară în Monitorul Oficial, ordonanța de urgență prin care se înființează învățământul superior dual. Documentul conține pasaje întregi din proiectul legii Educației care a fost în dezbatere publică în perioada iulie-august 2022. Practic sunt aprobate, separat, articolele din proiectul de lege privind înființarea învățământului dual, care permite universităților să înființeze societăți comerciale, iar consorțiile cu care semnează contracte să aibă beneficii fiscale.
  • Executivul a adoptat de 2 ori săptămâna aceasta ordonanța de urgență pe Educație prin care universitățile pot înființa societăți comerciale și consorții duale. – Detalii aici
  • Amintim că în textul ordonanței sunt articole întregi din proiectul legii educației, preluate copy-paste, după cum a remarcat EduPedu.ro pe 15 septembrie când se lansa în dezbatere publică proiectul OUG-ului.

Introducerea posibilității ca universitățile să înființeze societăți comerciale și consorții duale a avut un traseu neobișnuit încă de la punerea sa în dezbatere. Concret, pe 15 septembrie Ministerul a pus în consultare publică o ordonanță de urgență care avea și prevederi referitoare la transportul elevilor. Pentru că o asociație de elevi a solicitat dezbatere pe modificările la legea educației privind transportul elevilor, Ministerul a retras la doar o zi, pe 16 septembrie, proiectul de OUG, pentru ca doar câteva ore mai târziu să repună în dezbatere 2 proiecte de OUG: unul care le permite universităților să facă societăți comerciale și altul pe transport. După doar 5 zile, Executivul a adoptat OUG-ul pe universitar.

EduPedu.ro a scris săptămâna trecută că Executivul a aprobat în termen record, miercuri, prin ordonanță de urgență (OUG), modificări la legea actuală a Educației, astfel încât universitățile să poată înființa societăți comerciale și consorții de învățământ dual, după cum transmitea Guvernul într-un comunicat de presă.

Apoi, vineri, Guvernul a aprobat încă o dată aceeași Ordonanță de urgență, cu patru paragrafe adăugate care motivează urgența adoptării actului normativ, invocând nevoia ca modificarea legislativă să respecte termenul din PNRR. Potrivit analizei Edupedu.ro, termenul prevăzut de PNRR până la care legislația trebuie să permită realizarea de consorții duale este abia în trimestrul III din anul 2023.

Amintim că în textul ordonanței sunt articole întregi din proiectul legii educației, preluate copy-paste, după cum remarca EduPedu.ro pe 15 septembrie când se lansa în dezbatere publică proiectul OUG-ului. – Detalii aici

Citește și:
Bâlbâială a Guvernului Ciucă: Executivul a adoptat de 2 ori săptămâna aceasta Ordonanța de Urgență pe educație prin care universitățile pot înființa societăți comerciale și consorții duale, articole preluate copy-paste din proiectul de lege Cîmpeanu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

80% din cadrele didactice ale SNSPA vor să se vaccineze. Pricopie: Ne dorim să ne întoarcem cât mai curând la cursuri, însă în condițiile actuale, nu este posibil odată cu începerea semestrului II

În total, 80% din cadrele didactice ale Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) au răspuns afirmativ privind disponibilitatea vaccinării împotriva COVID-19, în urma colectării datelor solicitate la începutul…
Vezi articolul
Cheltuielile unei familii cu Educația: comparația cu ceilalți ani

VIDEO România va avea la dispoziție fonduri europene de 1 miliard de euro, în bugetul 2021-2027, pentru cercetarea în universități și tranziția studenților la piața muncii, anunță ministrul fondurilor europene

România va avea la dispoziție fonduri europene de 1 miliard de euro, în bugetul 2021-2027, pentru cercetarea în universități și tranziția studenților la piața muncii, anunță ministrul fondurilor europene, Marcel…
Vezi articolul

OFICIAL Cuantumul burselor studențești scade pentru masteratul didactic, urmat de viitorii profesori, în anul universitar 2025-2026 / Sume similare ca anul trecut pentru bursele sociale și doctorat

Cuantumurile burselor pentru studenți în anul universitar 2025-2026 au fost aprobate oficial prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 6.633 din 30 octombrie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României…
Vezi articolul

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași primește finanțare aproape un milion de lei de la Ministerul Educației pentru activități didactice din cadrul Școlii Gimnaziale „Junior” / Universitatea a primit în folosință și un spațiu de creație al Academiei Române care, în prezent, este „inutilizabil”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a obținut de la Ministerul Educației o finanțare de aproape un milion de lei, bani ce vor fi alocați pentru activități didactice de învățământ…
Vezi articolul

Consiliul Național al Rectorilor anunță că sprijină organizarea Bacalaureatului: Drumul către studiile universitare nu trebuie să fie pavat cu situații de compromis

Consiliul Național al Rectorilor anunță că susține organizarea examenului de Bacalaureat, „dar într-un mod responsabil și echitabil, cu respectarea precauțiilor impuse de răspândirea COVID 19”. „Credem că nu trebuie finanțate…
Vezi articolul