Olimpiade școlare 2023. Regulamente specifice de organizare, publicate de Ministerul Educației chiar și cu doar 3 zile înainte de o etapă județeană – cazul olimpiadei de chimie (documente)

10.422 de vizualizări
Foto: © Nirut butrngam | Dreamstime.com
Ministerul Educației (ME) a publicat pe edu.ro până vineri, 3 februarie, inclusiv, câteva din regulamentele specifice de organizare și desfășurare pentru olimpiadele și concursurile școlare 2022-2023 aprobate și anunțate de instituție pe 20 ianuarie. Printre ele sunt regulamente pentru Olimpiadele Naționale de Chimie, Matematică și Lingvistică „Solomon Marcus”, alături de concursuri la care participă elevii din minoritățile naționale. Cel mai devreme dintre acestea sunt județenele de Chimie, de exemplu, ținute în țară pe 4 februarie, sâmbătă, potrivit calendarelor oficiale și pentru care regulamentul a fost publicat de Minister miercuri, 1 februarie, deși era aprobat din 26 ianuarie.

În plus, potrivit surselor EduPedu.ro și adreselor către școli de la inspectoratele școlare județene (ISJ), multe faze pe școală și locale s-au desfășurat deja în țară în lunile decembrie 2022 și ianuarie 2023, pe regulamentele de anul școlar trecut (2021-2022), pentru că acestea din anul școlar curent au apărut prea târziu sau nici acum. Dacă următoarele regulamente care vor apărea pentru anul școlar curent (2022-2023) vor avea prevederi diferite față de cele din anul școlar trecut, pot apărea discordanțe, de exemplu la nivelul regulilor de calificare a elevilor la următoarele etape, situații dificil de reglat la nivel de școală fără alte precizări suplimentare, după cum avertizează mai mulți profesori organizatori pentru EduPedu.ro.

Regulamentele sunt aprobate de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Florian Lixandru și de secretarul de stat pentru învățământ în limbile minorităților naționale Kallos Zolltan. Sunt aceiași doi oficiali care, prin tradiție, aprobă și calendarele olimpiadelor.

Regulamentele ar fi putut să apară mai devreme dacă erau și postate în ziua în care au fost aprobate. De exemplu, primul regulament specific „privind organizarea și desfășurarea Olimpiadei Naționale de Chimie” 2023 a fost aprobat joi 26 ianuarie, însă a fost urcat pe site-ul Ministerului Educației abia miercuri, 1 februarie. Potrivit calendarului olimpiadelor școlare naționale 2023, faza județeană a fost susținută de elevii candidați sâmbătă, 4 februarie. Etapele pe școală și locale au fost prevăzute, astfel, în luna ianuarie și, conform mai multor profesori organizatori din țară, „s-a mers pe regulamentul din anul școlar trecut”, 2021-2022, spun aceștia pentru EduPedu.ro.

La fel și în cazul Olimpiadei de Lingvistică „Solomon Marcus” – regulamentul apare ca aprobat pe 30 ianuarie, dar doar de joi, 2 februarie 2023, orele prânzului, este pe site-ul Ministerului. Pentru limba și literatura polonă maternă, regulament aprobat de secretarii de stat pe 25 ianuarie, miercuri, afișarea pe site a avut loc săptămâna următoare, pe 3 februarie, vineri.

Tot pe 3 februarie, vineri, a fost postat și regulamentul Olimpiadei Naționale de Matematică (ONM) desfășurată de SSMR – Societatea de Științe Matematice din România în parteneriat cu Ministerul Educației (ME), cu o săptămână înainte de prima zi din intervalul în care se pot ține etapele locale, între 11 și 25 februarie, conform calendarelor. Faza județeană este pe 11 martie 2023.

Foto: captură edu.ro

Un alt exemplu din țară este etapa locală din Ploiești (județul Prahova) a Olimpiadei Naționale de Franceză care s-a susținut sâmbătă, 4 februarie 2023, conform surselor EduPedu.ro. Ea s-a ținut pe ultimul regulament pentru această olimpiadă, cel publicat în 2022, pe 24 februarie, tot cu două sau trei săptămâni înainte de etapele județene.

Citește aici în detaliu despre calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2022-2023 – când sunt fazele județene, unde se țin fazele naționale în 2023.

Cele 7 documente sunt publicate pe site-ul Ministerului, edu.ro, la secțiunea Regulamente olimpiade și competiții școlare (2022 – 2023), deși din pagina principală dedicată olimpiadelor și concursurilor în general, trimiterea se face printr-o frază derutantă, referitoare la anul școlar trecut, preluată copy-paste din formularea pentru anul școlar trecut, care acum nu mai este disponibilă: „Regulamentele (actualizate) ale olimpiadelor și competițiilor școlare din anul școlar 2021 – 2022 vor fi disponibile, etapizat, AICI„.

Foto: captură edu.ro
Descarcă regulamentele publicate până acum

Regulament specific privind organizarea și desfășurarea Olimpiadei Naționale de Matematică 2023:

Regulament specific privind organizarea și desfășurarea Olimpiadei Naționale de Chimie 2023:

  • Anexă (programele valabile ONChimie):

Regulament specific privind organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei Naționale de Lingvistică „Solomon Marcus” (clasele V – XII) 2023:

Regulament specific privind organizarea și desfășurarea Olimpiadei de Limbă şi literatură polonă maternă 2023:

Regulament specific privind organizarea și desfășurarea Concursului Național de Matematică Aplicată „Adolf Haimovici” 2023:

Regulament specific privind organizarea şi desfăşurarea Olimpiadei Naționale de Matematică pentru Școlile/Secțiile cu predare în Limba Maghiară (clasele V-XII) 2023:

Regulament specific privind organizarea şi desfăşurarea Concursului Național Istoria și tradițiile minorității rușilor lipoveni din România (cu anexe incluse) 2023:

Regulament specific privind organizarea şi desfăşurarea Concursului Național de Ortografie „Implom József” 2023:

Regulamentele pentru olimpiadele și concursurile școlare din anul școlar 2021-2022 se pot consulta aici.

Foto: © Nirut butrngam | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Olimpiade școlare 2023. Modificări la calendarele oficiale, anunțate într-o erată de Ministerul Educației: etapa județeană de Fizică este mutată duminică, 5 martie. Naționala de Informatică se ține în 1-5 aprilie
ULTIMA ORĂ Calendarele olimpiadelor și concursurilor școlare din anul școlar 2022-2023, publicate de Ministerul Educației. Când sunt fazele județene, unde se țin fazele naționale în 2023
Olimpiade școlare 2023. Care sunt concursurile pentru care elevii pot primi bursele de merit și performanță – LISTĂ
LISTĂ Concursuri școlare sportive 2023. Calendarul campionatelor pentru elevi legitimați și cel al Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS) 2022-2023, publicate de Ministerul Educației
Olimpiade școlare 2023. Etapele naționale la Matematică, Fizică și Chimie, stabilite în documente de inspectoratele școlare din țară, chiar și în vacanța din februarie / Încă n-au apărut calendarele oficiale de la Ministerul Educației

1 comment
  1. Concursurile cultural artistice când vor apărea în listă? Nu am văzut nimic afișat nici pentru cele finanțate , nici fara finanțare a ministerului. Pentru balet, dans sportiv sau alte…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Profesoara Rodica Zafiu, despre schimbările din Limba română: De ceva vreme, din ce în ce mai mulți oameni răspund „cu drag” la „mulțumesc”, în contexte în care nu există o apropiere între vorbitori, ceea ce poate să șocheze

Limba română, ca celelalte limbi, „se schimbă în permanență și fenomenul este perfect normal” și din aceste motive ar trebui „ca în învățământ și în dezbaterile obișnuite să avem mult…
Vezi articolul

Criteriile de acordare a burselor, în analiza Ligiei Deca: „O să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”, unde niciun elev nu primește acest drept. Ministrul mai spune că nu a existat nicio “evaluare a nevoii reale” în cazul burselor rurale pentru liceenii care învață în altă localitate, eliminate de Cîmpeanu luna trecută

Ligia Deca a spus că se va uita pe ordinul cu bursele ce vizează elevii de clasa a V-a și liceenii care învață într-o altă localitate: „O să mă uit…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Director de școală, despre corectarea digitalizată de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024: Dacă un evaluator dă zero puncte și un evaluator dă cinci puncte, cred că trebuie îmbunătățită aplicația

Iulius Timar, director Colegiul Național Onisifor, a declarat pentru Antena 3 CNN, în legătură cu evaluarea digitalizată a lucrărilor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, că aplicația trebuie îmbunătățită:…
Vezi articolul

Proiectul SuperTeach este susținut de Telekom Romania

Ligia Deca, consilier prezidențial: Suntem în discuție cu Ministerul Educației și cu Ministerul Fondurilor Europene cu privire la alinierea priorităților de finanțare pentru următorul exercițiu financiar 2021-2027, pentru Planul Național de Reziliență / Bani or să fie

Corelarea resurselor de finanțare centrale, europene și locale cu nevoile din școli și din comunități – aceasta este una dintre cele mai mari provocări pentru Educație, a spus Ligia Deca,…
Vezi articolul