Olimpiade școlare 2025. Anca Pricină, inspector de limba și literatura română la ISJ Dolj: Nu sunt suficiente doar talentul și interesul – toate sunt dublate și de un efort în echipă

7.329 de vizualizări
Anca Pricină / Foto: captură Youtube.com
Participarea la olimpiadele școlare presupune nu doar talent, ci și pregătire susținută atât din partea elevilor, cât și a profesorilor, spune Anca Pricină, inspector la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dolj. „Nu este suficient doar talentul și interesul – toate sunt dublate și de un efort, un efort în echipă, deopotrivă profesor și elev. Iar rezultatele, bineînțeles, având în vedere o paletă largă, sunt pentru fiecare domeniu încununate de succesul dorit”, a explicat profesoara pentru TVR Craiova.

Etapa județeană din Dolj a Olimpiadei de Limba și Literatura Română (OLLR) se va desfășura anul acesta la Colegiul Național „Frații Buzești” din Craiova, unde s-au înscris 371 de elevi de gimnaziu și liceu. Cei mai buni dintre ei vor obține calificarea la etapa națională. Olimpiada s-a extins în ultimii ani, incluzând mai multe discipline din aria „Limbă și comunicare”, cum ar fi „Lectura ca abilitate de viață”, lingvistica, limbile clasice și „Cultură și spiritualitate românească”.

Profesorii observă tot mai des probleme legate de scrierea corectă în rândul elevilor, o provocare care se manifestă și la nivel internațional. „Se încearcă – și sunt convinsă că există dorință de ambele părți – să se identifice soluțiile. O serie întreagă de conținuturi care au fost și vor fi reactualizate tocmai pentru a interveni punctual asupra acestor carențe”, a precizat Anca Pricină.

  • VIDEO mai jos în articol

Anca Pricină, inspector școlar de limba și literatura română la ISJ Dolj: Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română se va desfășura, etapa județeană, la Colegiul Național „Frații Buzești”, și s-a înscris un număr semnificativ de elevi, incluzând clasele V-VIII, respectiv clasele a IX-a – a XII-a, însumând 371 de elevi.

Bineînțeles, de data aceasta, spre deosebire de Olimpiada Națională „Lectura ca abilitate de viață”, se va desfășura pe data de 14, însă ora de începere propriu-zisă a probei scrise va fi 13:30, urmând ca a doua zi, bineînțeles, să trecem la cea de-a doua etapă, și anume evaluarea propriu-zisă a lucrărilor scrise. Lucrul acesta, bineînțeles, are ca finalitate potențiala calificare a elevilor noștri pentru faza superioară, însemnând etapa națională.

În ultimii ani, Olimpiada de Limba și Literatura Română s-a împărțit în mai multe substructuri, să spunem așa, și avem acum mai multe olimpiade. Da, având în vedere că aria curriculară „Limbă și comunicare” permite o abordare interdisciplinară, dar și transdisciplinară, provocările în acest sens sunt multiple. Avem în derulare un număr important de olimpiade naționale, cum ar fi cea pe care am menționat-o puțin mai devreme, și anume Limba și Literatura Română, „Lectura ca abilitate de viață”, Lingvistica, Limbile clasice – greaca veche și limba latină – și, nu în ultimul rând, Olimpiada „Cultură și spiritualitate românească”. Tot de aici, având în vedere că am pornit de la prima și poate cea mai cunoscută publicului larg, și anume Limba și Literatura Română, derivă și Concursul Național „Ionel Teodoreanu”.

Reporter: Mai există motivația elevilor de a merge la olimpiade și concursuri școlare?

Anca Pricină: Da. Noi considerăm că există în continuare o motivație intrinsecă pentru ceea ce înseamnă cunoaștere, pentru ceea ce înseamnă temelia pe care o pune cuvântul în tot ceea ce înseamnă paradigma aceasta a comunicării, întrucât numărul de participanți, de la an la an, niciodată nu scade sub 350. Ori, lucrul acesta, de la bun început, generează interes pentru noi, organizatorii. Faptul că participarea este atât de amplă, din punctul de vedere al elevilor de gimnaziu, cât și al celor de liceu, ne determină să depunem eforturi pentru a lucra, pentru că nu este ușor. Necesită exercițiu, pregătirea copiilor. Nu este suficient doar talentul și interesul – toate sunt dublate și de un efort, un efort în echipă, deopotrivă profesor și elev. Iar rezultatele, bineînțeles, având în vedere, așa cum am spus puțin mai devreme, o paletă largă, sunt, pentru fiecare domeniu pe care l-am menționat, încununate de succesul dorit.

Reporter: Vedem în spațiul acesta al internetului din ce în ce mai puțini oameni care scriu corect. Fenomenul se întâmplă și în străinătate. Îl observați? Vă confruntați cu el?

Anca Pricină: Sigur că da. Aceste provocări, exact cum ați punctat și dumneavoastră, sunt generale și poate sunt, în același timp, generate de acest ritm alert al vieții, care, bineînțeles, are repercusiuni asupra noastră, a tuturor. Se încearcă – și sunt convinsă că există dorință de ambele părți – să se identifice soluțiile. O serie întreagă de conținuturi care au fost și vor fi reactualizate tocmai pentru a interveni punctual asupra acestor carențe pe care dumneavoastră le-ați menționat, prin prisma unui curriculum național, dar și a unui curriculum la dispoziția școlii, care să permită o abordare largă din partea atât a profesorilor, cât și a beneficiarilor direcți ai educației, pentru a le suscita interesul și a-i implica în tot ceea ce înseamnă acest efort conjugat de a dezvolta limba și literatura română”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Aplicatia Bright Sky RO care ajuta victimele violentei domestice / Foto: Fundatia Vodafone Romania

Material susținut de Fundația Vodafone România

Victimele violenței domestice pot să ceară ajutor imediat prin aplicația gratuită Bright Sky RO / Angela Galeța, Fundația Vodafone România: Nimeni nu află că ai intrat pe aplicație, care poate să stocheze dovezi foto, audio sau video

Victimele violenței domestice pot cere ajutor imediat prin aplicația gratuită Bright Sky RO, lansată de Fundația Vodafone România în parteneriat cu Poliția Română, Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania.…
Vezi articolul

Eduard Novak, propunerea pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, singurul campion paralimpic din istoria României: Sportul mă defineşte, mă determină să-mi depăşesc orice limită

Eduard Novak, propunerea UDMR pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, este preşedintele Federaţiei Române de Ciclism şi singurul campion paralimpic din istoria României. Novak, în vârstă de 44…
Vezi articolul

OFICIAL Legea 141/2025, legea Bolojan, a intrat în vigoare. Prevederile care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă

Creșterea normei didactice la învățământul preuniversitar cu 2-4 ore, tăierea burselor de reziliență și excelență pentru elevi, reducerea numărului de burse de merit cu mai mult de jumătate, reducerea fondului…
Vezi articolul
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com/Daniel Funeriu

Daniel Funeriu, către președintele Iohannis: Schimbați urgent modul de admitere la liceu. Vom produce generații întregi de infirmi intelectual, pentru că nimeni nu va mai dori să fie profesor de fizică, chimie, biologie, istorie, geografie

„Din cauză că doar româna și matematica vor fi importante pentru intrarea la liceu, ne îndreptăm către un cataclism educațional. Nimeni nu va mai dori să fie profesor de fizica,…
Vezi articolul