Olivia Steer l-a ironizat pe Mircea Cărtărescu pentru o presupusă greșeală gramaticală, supărată că a îndemnat la vaccinare/ Ulterior și-a șters postarea / Răspunsul exemplar al scriitorului

7.959 de vizualizări
Olivia Steer, cunoscută pentru poziţia sa antivaccinare, îl ceartă pe Mircea Cărtărescu pentru faptul că ar fi făcut o greşeală gramaticală. Scriitorul român a reacţionat şi i-a explicat fostei prezentatoare de televiziune de ce nu are dreptate, relatează Adevărul, citat de G4Media.ro.

Olivia Steer l-a criticat pe Mircea Cărtărescu pentru faptul că ar fi scris greşit genitivul şi dativul de la „dragă”, într-o urare pe care scriitorul a făcut-o pe contul său de Facebook. Fosta prezentatoare TV a făcut o paralelă la campania de vaccinare şi l-a mustrat pe Cărtărescu pentru faptul că i-a îndemnat şi pe alţii să se vaccineze anti COVID-19, dând asigurări că vaccinul este sigur.

Ulterior, Olivia Steer şi-a şters postarea.

Mircea Cărtărescu a reacţionat, la rândul său, şi i-a explicat antivaccinistei de ce nu are dreptate.

„Doamnă Olivia Steer, tocmai fiindcă sunt nesigur, după 40 de ani de carieră ca scriitor şi universitar, în privinţa subtilităţilor limbii române, mai consult dicţionarele din când în când. Am aflat astfel din DOOM că genitivul şi dativul corect de la «dragă» e «dragii» şi nu «dragei». Sigur că asta n-are nici o importanţă, fiecare poate spune cum crede că e bine. Ce nu e frumos e că pe o bază atât de măruntă îmi puneţi la-ndoială toată munca dintr-o viaţă de om. Chiar dacă aici aş fi greşit, dumneavoastră tot n-aţi fi avut dreptate. Nu mai vorbesc de legătura pe care-aţi făcut-o cu vaccinarea, cu care greşelile de limbă n-au nimic a face”, a scris Mircea Cărtărescu.

Citește articolul integral pe G4Media.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Când vor trece bursele sociale la instituțiile de asistență socială? Ministrul Daniel David: Sper să facem acest lucru de la începutul anului școlar 2026-2027. Aceste instituții nu au fost pregătite pentru a face schimbarea de pe o lună pe alta, dar pentru anul școlar viitor este un obiectiv-cheie pe care îl am

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, speră ca bursele sociale să treacă la instituțiile de asistență socială „de la începutul anului școlar viitor”, adică 2026-2027. „Aceste instituții nu au fost…
Vezi articolul

Material susținut de VIVA

VIDEO Directorii de școli să nu se mai zbată singuri în această încercare de a le cuprinde pe toate, spune Bianca-Virginia Ibadula, managerul Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Constanța, care folosește platforma Viva cu documentele necesare pentru fiecare unitate de învățământ

Avantajele platformei Viva au fost prezentate de 3 directori de unități de învățământ. Bianca-Virginia Ibadula, directorul Colegiului National Mihai Eminescu din Constanța, a spus că cei care conduc școlile ar…
Vezi articolul