Gheorghiță: În jurul datei de 25 noiembrie, Agenția Europeană a Medicamentului va autoriza vaccinarea copiilor de 5-11 ani

2.157 de vizualizări
Foto: gov.ro
Agenția Europeană a Medicamentului urmează să autorizeze, cel mai probabil în jurul datei de 25 noiembrie, vaccinarea anti-Covid a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, la conferința săptămânală de la Guvern pe această temă.

Mai jos, declarațiile lui Valeriu Gheorghiță pe tema vaccinării copiilor:

„Încep prin a aduce câteva detalii despre vaccinarea grupei de vârstă 5-11 ani. Am spus săptămâna trecută să se așteaptă autorizarea din partea Agenției Europene a Medicamentului la jumătatea lunii decembrie, însă ultimul calendar devansează acest termen și ne așteptăm ca în a doua parte a lunii noiembrie, la sfârșitul lui noiembrie să avem această autorizare. Mai exact, foarte probabil că undeva pe data de 25 noiembrie vom avea opinia Agenției Europene a Medicamentului.

Pentru vaccinul de la compania Moderna, care de asemenea a depus documentația pentru evaluare la Agenția Europeană a Medicamentului, se așteaptă ca autorizarea să se acorde la jumătatea lunii decembrie.

Sunt deja demarate campanii de vaccinare pentru această grupă de vârstă în Statele Unite, în Israel. În SUA, în prima săptămână au fost vaccinați 900.000 de copii cu vârste cuprinse între 5-11 ani. De asemenea, în Europa, Austria a decis debutul campaniei de vaccinare pentru 5-11 ani înainte de acordarea autorizației din partea Agenției Europene a Medicamentului ca urmare a situației epidemiologice.

Am demarat activitatea de organizare a campaniei de vaccinare, la acest moment centralizăm solicitările din fiecare județ de înființare a unor cabinete de vaccinare în unitățile sanitare cu paturi, sau ambulatorii, care au secții sau compartimente de pediatrie.

De asemenea, în centrele de vaccinare unde există în momentul de față vaccin de la Pfizer pentru vaccinarea persoanelor de peste 12 ani, vom organiza un cabinet de vaccinare în cadrul acelui centru, care va fi destinat pentru grupa de vârstă 5-11 ani tocmai pentru că ne dorim foarte mult să încurajăm vaccinarea la nivelul întregii familii pentru a crea acea barieră de protecție imună a familiei.

Așteptăm la sfârșitul acestei săptămâni colectarea informațiilor din fiecare județ și sperăm ca până la finalul lunii să fim gata cu pregătirile logistice. De asemenea, la cabinetul medicilor de familie va exista posibilitatea de vaccinare pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 5-11 ani.

Sunt în curs de elaborare procedurile și instrucțiunile aferente. De asemenea, se lucrează la optimizarea platformei de programare și la optimizarea Registrului Electronic Național de Vaccinare care să permită celor din grupa de vârstă 5-11 ani să facă programarea prin intermediul unui cont de adult, așa cum se face pentru grupa de vârstă 12-17 ani. Mai departe vom anunța când va fi momentul de debut pentru campania de vaccinare.

Pe lângă organizarea cabinetelor de vaccinare, este foarte important să avem dozele specifice pentru copii, ținând cont de faptul că vorbim de flacoane diferite, flacoane multi-doză, cu 10 doze, vorbeam de o stabilitate la două grade timp de 10 săptămâni, în loc de 4 săptămâni, cât este la acest moment, iar doza este de cca 10 micrograme, practic reprezintă o treime din doza care se folosește în acest moment. Reamintesc că datele din studiile clinice efectuate arată un profil de siguranță foarte bun și o eficacitate de peste 90% în prevenirea bolii simptomatice.”


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Disciplină nouă de Inteligența Artificială pentru liceu sau actualizarea uneia existente și predare cu ajutorul IA, printre măsurile prevăzute de Strategia adoptată de Guvern / Universitățile, firmele sau ONG-urile ar trebui să facă module opționale pentru CDEOȘ de la profilul uman

Inteligența Artificială (IA) ar urma să fie disciplină pentru elevii de liceu de la profilul real, iar cei de la uman să aibă module opționale în Curriculumul la Decizia Elevului…
Vezi articolul

Cardurile de primă didactică și „respectul” față de profesori. Pe lista actualizată a magazinelor apar, printre altele, farmacii, hoteluri și agenții de turism

Ieri, Ministerul Educației a anunțat că lista magazinelor pentru prima didactică, pe fiecare județ, a fost actualizată. De menționat că lista cuprinde și farmacii, hoteluri, pensiuni, magazine de bijuterii, supermarketuri,…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ilie Bolojan: Avem o decuplare totală a sistemului de învăţământ de ceea ce înseamnă realitatea noastră economică. A fost o involuție în acești ani. Universitățile au mers pe ideea unui număr cât mai mare de studenţi, pentru că banii de la bugetul de stat nu ţin de calitatea pregătirii, ci de numărul acestora

Premierul Ilie Bolojan a spus că sistemul de învățământ este „rupt de realitatea economică” și că universitățile au pus accent pe număr mare de absolvenți, nu pe calitatea lor. În…
Vezi articolul

Modele de teste la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024, publicate de Inspectoratul Școlar Sibiu. Subiectele propuse elevilor de clasa a VIII-a pentru luna ianuarie și baremele – descarcă

Modelul de subiect la Matematică pentru Evaluarea Națională 2024 propus elevilor de clasa a VIII-a din Sibiu spre rezolvare în luna ianuarie de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a fost…
Vezi articolul