Pachetul de vouchere pentru elevii dezavantajați și pentru cei din familii monoparentale va fi definitivat săptămâna viitoare, anunță președintele PSD Marcel Ciolacu

1.554 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos –George Calin
„Ne-am încadra cu aceste vouchere de 50 de euro la două luni pentru persoanele cu pensii sub 1500 de lei și pentru voucherele la copii pentru rechizite și îmbrăcăminte, în funcție de veniturile părinților, sau dacă sunt familii monoparentale, le acoperim chiar cu fonduri europene, având voie până la aproape 700 de milioane de euro să venim cu acest pachet social, susținut și de către Comisia Europeană”, a declarat Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social-Democrat.
  • Amintim că sprijinul pentru elevi ar consta în acordarea lunară a unui voucher în valoare de 30 de euro (circa 150 de lei), timp de 7 luni, adică până la finalul acestui an, cu excepțai lunilor iulie și august, după cum a scris G4media.ro.

Acesta a anunțat că săptămâna viitoare va fi definitivat pachetul de măsuri: „Am stabilit astăzi cu domnul prim-ministru și cu domnul Kelemen Hunor, și o să stabilim și cu domnul Florin Cîțu când se va întoarce, ca luni să avem această coaliție și să definitivam pachetul de masuri. (…) Cred că săptămâna următoare începem pe segmente, să vină miniștrii cu ordonanțele în ședința de guvern. Vedem dacă trebuie modificări legislative în Parlamentul României”, a mai spus liderul PSD.

„În aceste măsuri, de exemplu, despre vouchere: categoric se va veni cu această măsură. Mai mult, noi am avut discuții și la nivelul Comisiei, astfel încât din exercițiul financiar 2016-2020, bani pe care știți foarte bine că avem până acum o absorbție de aproape 54%, cu o medie europeană de 63, suntem un pic întârziați și presați de timp, neluându-se o decizie la nivelul Comisiei de a se prelungi. Din acei bani, am făcut și calculul de impact. Și aici este o diferență între propunerile festiviste, pe Facebook, și propunerile totuși argumentate și discutate (…)”, a completat acesta.


1 comment
  1. De ce e nevoie de asa ceva ? in conditiile in care va lăudați ca avem pib-ul cat un balaur si toată lumea traieste bine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ligia Deca: Mai avem la nivel național 19 unități de învățământ care funcționează în trei schimburi. De anul școlar viitor este ilegal să mai avem școli care desfășoară activitate în trei schimburi

Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat în cadrul unui briefing de presă că „mai avem la nivel național 19 unități de învățământ care funcționează în trei schimburi”. Potrivit Ligiei Deca,…
Vezi articolul

Propunerile societății medicilor de familie pentru începutul școlii: Fără adeverințe pentru sport sau avize medicale, vaccinare antigripală gratuită, programul „Masca și Dezinfectantul”

Școlile ar trebui să renunțe la birocrația medicală, începând cu adeverințele medicale pentru sport și avizul epidemiologic pentru (re)intrarea în colectivitate, iar familia ar trebui responsabilizată în cazul aparițiilor unor…
Vezi articolul