Croația pilotează școala primară pe tot parcursul zilei, într-un proiect pe care dorește să-l aplice la nivel național peste doar patru ani / Reforma – introdusă în pofida dificultăților existente: programul în două schimburi, dezechilibre în alocarea resurselor, pregătirea profesorilor
Echivalarea titlului de doctor cu gradul didactic I. Documentele profesorilor se depun la inspectoratul școlar până pe 15 martie 2024
Material susținut de BCR
Bursa de merit a copilului se poate transforma, dacă ai un plan de economisire practic, în 10.000 de euro, bani pentru facultate / Interviu cu Nicoleta Deliu-Pașol, trainer la Școala de Bani
Majoritatea cardurilor cu prima didactică de 1.500 de lei vor fi livrate marți și miercuri, potrivit Poștei Române / Până pe 27 octombrie, toate cardurile ar trebui să fie încărcate
Primul Centru de terapie prin sport și antrenament paralimpic pentru copii cu dizabilități din România – deschis la Gruiu, în Argeș
Drepturile de autor nu pot fi folosite în școli pentru a împiedica părinții să afle ce li se predă copiilor la orele de educație sexuală – ministrul britanic al Educației, în controversa lecțiilor despre sexualitate în liceele din Anglia
Material susținut de Samsung Electronics Romania
VIDEO Profesorii de gimnaziu pot crea o experiență de învățare mai interactivă și mai captivantă pentru elevi cu tablele interactive. Cadrele didactice le pot folosi pentru a testa înțelegerea elevilor sau pentru a oferi feedback instantaneu
OFICIAL Lista celor 450 de școli care organizează, în anul școlar 2023-2024, programul Masa caldă
DOCUMENT Lista școlilor admise pentru finanțare în programul de combatere a abandonului școlar, runda a II-a, publicată de Ministerul Educației
Sindicatele profesorilor, despre salarizarea de la 1 ianuarie 2024: Săptămâna viitoare se vor definitiva toate calculele financiare și se va lua o decizie – document
Ordonanța „mătură”. Cum ia premierul Ciolacu toți banii de la școli, rămași din burse pentru elevi neplătite sau din programul „corn, lapte și fructe”, ca să umple Fondul de rezervă și să evite rectificarea bugetară – proiect
Ciprian Fartușnic: Pot să am un curriculum minunat, dacă nu ajunge în sala de clasă și lucrurile nu sunt învățate, suntem pe un drum înfundat
Ligia Deca, după consultările de la Guvern cu sindicatele din Educație, dă asigurări că sunt bani pentru plata salariilor actuale, a burselor și decontarea navetei elevilor
Elevii din țară ar avea nevoie, în medie, de peste doi ani de școlarizare suplimentară pentru a elimina decalajul de învățare față de București-Ilfov – raport Banca Mondială / Situația din educație și migrația – cauze pentru deficiențele majore în domeniul competențelor cerute pe piața muncii
Creșteri de salarii pentru directorii de școli, contabilii și secretarii șefi, propuse de Guvern “în cel mai scurt timp” pentru eliminarea inechităților / În privința majorărilor salariale promise de la 1 ianuarie, „dialogul rămâne deschis”
Grevă generală a studenților din Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, care cer îmbunătățirea condițiilor din cămine și restituirea banilor încasați ilegal de universitate de la studenții din cămin sub pretextul „fond de reparații”
Un elev cu media 1,97, de la Liceul Tehnologic Agricol Bărcănești din Prahova, primește bursă de merit în valoare de 450 de lei
UPDATE Simion Hăncescu, FSLI, după întâlnirea cu premierul Ciolacu și mai mulți miniștri: Legea salarizării nu se face în 2023, trebuie să găsim soluții pentru Educație de la 1 ianuarie. Încă nu avem soluții clare / Marius Nistor, FSE: Guvernul trebuie să-și facă niște analize și să ia o decizie în privința inechităților salariale
UPDATE Întâlnire cheie de la Guvern, cu premierul Ciolacu, sindicatele profesorilor, miniștrii Educației, Muncii și Finanțelor, pentru „stabilirea modalității de majorare a salariilor” în școli și universități din 1 ianuarie 2024
Toți beneficiarii tichetelor educaționale în valoare de 500 de lei vor primi carduri noi – precizează Ministerul Fondurilor Europene / Nu se știe când vor fi livrate, pentru că licitația pentru carduri a fost lansată abia vineri, după ce Guvernul a extins termenul până la care părinții pot depune cererile
Școli cu datorii la stat. Până pe 30 octombrie, directorii trebuie să trimită la inspectorate fișele de evidență fiscală care trebuie să coincidă cu evidențele contabile. Dacă nu, atunci sunt puși să explice diferențele – adresă a Ministerului Educației
Material susținut de Fundația Bosch Romania
VIDEO Integrarea copiilor, studenților și profesorilor refugiați, în sistemul de învățământ românesc, în județul Timiș
Ultima săptămână de cursuri din primul modul. Urmează vacanța de toamnă pentru toți elevii și copiii de grădiniță în săptămână 28 octombrie – 5 noiembrie. Modulul al doilea începe pe 6 noiembrie și ține 7 săptămâni
Ședințe online, rapoarte simplificate și eliminarea raportărilor redundante – măsuri incluse într-un amplu program adoptat în Portugalia pentru a reduce birocrația în școli și munca administrativă a profesorilor
Decontarea primelor de carieră didactică. Documentele justificative pe care profesorii trebuie să le aducă la școală au fost publicate în Monitorul Oficial
Un profesor cu 17 ani vechime la catedră îi cere Ligiei Deca să-l primească în audiență, dar ministrul Educației îl ignoră de 5 luni, spune acesta – scrisoare deschisă / Cum a încercat ISJ Gorj să nedreptățească un cadru didactic și cum doar după intervenția unui secretar de stat acesta a primit orele care i se cuveneau
Dacian Dolean, despre temele la clasele primare: Este foarte important ca părintele și profesorul să lucreze împreună iar părintele să mai lucreze acasă cu copilul, dar în același timp, trebuie să înțelegem că și părintele are o viață
Tinerii cu vârsta de 18 ani și peste vor primi carduri de sănătate, după ce Ministerul Sănătății a reluat tipărirea lor. Primele 200.000 vor ajunge până la finalul lunii noiembrie
Workshop de negociere pentru adolescenți, pe 4 noiembrie, în București. Înscrieri deschise (P)
Ligia Deca, despre profilul absolventului de liceu: Aveți toată hotărârea mea ca acest proces să nu se mai blocheze și noi să putem avea planurile cadru pe care copiii noștri le merită
Guvernul nu susține creșterea salariilor profesorilor de la 1 ianuarie 2024 printr-o inițiativă legislativă în Parlament, pentru că aceasta “are caracter discriminatoriu” față de alți bugetari, deși Ligia Deca a spus că se caută o soluție să crească salariile separat în învățământ, dacă legea salarizării nu va fi gata
VIDEO Protecția mediului, pe înțelesul elevilor, explicată în școli tot de tineri: „Datorită faptului că suntem apropiați de vârstă, noi și elevii, am căutat să avem subiecte care să fie cât mai de interes pentru ei”
Astronomii au detectat o „explozie radio rapidă” într-o galaxie îndepărtată, care a avut nevoie de 8 miliarde de ani-lumină pentru a ajunge pe Terra
Limba română este recunoscută ca limbă oficială a minorităţii române din Ucraina / Măsura a fost adoptată ca o obligaţie a Ucrainei de a îndeplini criteriile de aderare la Uniunea Europeană
Părinții pot depune cererile pentru tichetele educaționale de 500 de lei până pe 26 noiembrie, după ce termenul a fost prelungit, anunță purtătorul de cuvânt al Guvernului
Mai puțin de jumătate dintre copiii victime ale abuzului sexual, în cazurile înregistrate de abuz, au beneficiat de consiliere juridică și 75% de consilere psihologică – Salvați Copiii
Profesoara Lidia Ristea își invită colegii la Săptămâna programării în UE: Elevii își vor dezvolta abilitățile de vorbire în limba engleză, gândirea critică, algoritmică și vor învăța câteva limbaje de programare (P)
Cardurile pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei au început să fie livrate de astăzi, susțin reprezentanți ai Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene
Guvernul ar putea să nu mai facă rectificare bugetară în acest an – Surse Economedia.ro / Executivul apelează la fondul de rezervă pentru mai multe ministere și instituții rămase fără bani / Pe agenda ședinței de vineri sunt și suplimentări de credite pentru Ministerul Educației
Marcel Ciolacu: Clarificăm ultimele detalii privind plățile pentru prima de carieră didactică, respectiv prima de carieră profesională / Lista celor 450 de școli care organizează programul „Masa caldă” va fi validată azi, potrivit premierului
SURSE Livrarea cardurilor pentru primele didactice de 1.500 de lei încă nu a început
Inspectorii, șefi de departamente și alți angajați cu funcții de conducere din Ministerul Educației pleacă și se întorc în școli, din cauza salariilor. Există o nemulțumire care se propagă în lanț, până la ultimul salariat din învățământul preuniversitar, spune liderul FSE, Marius Nistor
Studenți ucraineni de la Universitatea din Cernăuţi vor să învețe limba română – TVR
UPDATE Personalul nedidactic, în pericol să nu primească prima de carieră profesională de 500 de lei, scrie Guvernul, care la două săptămâni după adoptarea OUG pentru acești bani, și-a dat seama că acest tip de personal se numește „administrativ” în noua lege a educației / Un proiect de OUG a fost adoptat în ședinta de Guvern
Material susținut de Platforma de management organizațional VIVA