Până pe 25 ianuarie, Ministerul Educației le cere inspectoratelor școlare raportul cu activitățile de educație juridică realizate în școli anul trecut – document

29.759 de vizualizări
Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com
Până la data de 25 ianuarie, inspectoratele școlare vor trimite Ministerului Educației raportul anul privind activitățile de educație juridică realizate în 2023, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre activitățile desfășurate în școli și grădinițe, conform sursei citate anterior.

„Prin prezenta, vă solicităm să dispuneți măsurile necesare în vederea realizării şi transmiterii la Ministerul Educaţiei a raportului anual, perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, privind activitățile de educaţie juridică desfășurate în unitățile de învăţământ preuniversitar din județul dvs./municipiul Bucureşti, prin completarea Anexei nr. 3.2. la Metodologia de organizare și desfășurare a activităților de educație juridică”, potrivit documentului menționat anterior.

Raportul va fi transmis Ministerului Educației până la data de 25 ianuarie, după cum se arată în documentul consultat de Edupedu.ro.

În adresa Ministerului Educației apare că, potrivit art. 12 – e) din Metodologia de organizare și desfășurare a activităților de educație juridică, persoana responsabilă cu activitățile de educaţie juridică de la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean/ISMB “redactează raportul privind activitățile de educație juridică desfăşurate în unitățile de învăţământ preuniversitar din județul/municipiul Bucureşti (Anexa nr. 3.2.), avizat de inspectorul general, pe care îl înaintează la Ministerul Educației”.

Raportul privind activitățile de educație juridică:

Adresa Ministerului Educației poate fi consultată mai jos:

Metodologia de organizare și desfășurare a activităților de educație juridică

Foto: © Nd3000 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Inspectoratele școlare au desemnat, până pe 17 noiembrie, o persoană responsabilă cu activitățile de educație juridică – document


2 comments
  1. Terminati cu corupția la nivelul inspectoratelor si directorilor de scoli Se dau examene extrem de grele pentru profesori noi,inspectii si in scoala elevii isibatjoc de profesori.Directori nu comunica posturile libere,si dupa repartitie apar posturile tinute de directori pentru pileObs.Un profesor cu facultate de patru ani de geografie si doi ani masterat in turism nu poate preda turism dar cu studii medii poti preda tot ce este descoperit pentru norma intreaga.Terminati cu coruptia si vor aparea si rezultatele in scoli!

  2. pe hârtie vor fi destule astfel de activități raportate,dar in realitate,pe teren,lucrurile stau foarte prost…atât de prost,încât nici măcar profesorii nu au o educație juridică atât de consistenta încat să facă față la un eventual proces….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Facultățile de Litere și Limbi străine din țară cer absolvirea masteratului drept condiție pentru ca profesorii să poată preda la liceu, plus un cadru național pentru integrarea AI în predare, după o întâlnire a decanilor și prodecanilor la Sibiu – DOCUMENT

Decani și prodecani din facultățile de litere din țară propun modificarea legii care permite predarea în liceu doar cu diplomă de licență și pregătire psihopedagogică, fără masterat în domeniu, și…
Vezi articolul

Ministerul Educației primește aproape 300 de milioane de lei în plus pe februarie, pentru salariile profesorilor și transportul elevilor, față de limitele stabilite tot la cererea instituției cu o lună în urmă – document

Planificare defectuoasă la Ministerul Educației în stabilirea bugetelor lunare. Instituția va primi aproape 300 de milioane de lei în plus pentru luna februarie, pentru salariile profesorilor și transportul elevilor, față…
Vezi articolul

Radu Szekely, consilierul ministrului Daniel David, atac la adresa președintelui Academiei Române care i-a numit „toboșari ai vremurilor noi” pe criticii programei de română: Aleg să fiu toboșar, nu trompetist!

Radu Szekely, consilier onorific al ministrului Daniel David, îi răspunde dur președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop. „În problema programei de Limbă și Literatură Română de clasa a IX-a, aleg…
Vezi articolul