Până pe 5 decembrie toate școlile din programul pentru reducerea abandonului școlar – PNRAȘ – trebuie să raporteze inspectoratelor școlare care sunt achizițiile pe care le vor face în anul 2023, în cadrul proiectului, conform contractului din finanțare

8.780 de vizualizări
Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.com
Ministerul Educației a anunțat săptămâna trecută că a semnat contractele de finanțare din PNRAȘ – Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. Este vorba despre 1.409 contracte, potrivit unui comunicat al instituției. Asta deși în aprilie când a fost publicată lista finală a școlilor selectate să participe la prima rundă, aceasta conținea 1.415 școli – 6 școli renunțând să mai încheie contractele respective.

Contractele de finanțare conțin obligația pentru școlile semnatare ca acestea să transmită în fiecare an – acesta fiind primul din cei 4 ani de implementare, cât durează proiectul – către inspectoratul școlar de care aparține, până la data de 5 decembrie a fiecărui an, lista achizițiilor publice planificate a fi realizate în anul următor în cadrul proiectului, conform documentului consultat de Edupedu.ro.

Foto: Captură din contractul de finanțare din cadrul PNRAS

Inspectoratele școlare județene, respectiv al Municipiului București, sunt agenții de implementare în acest program derulat din PNRR, mai prevăd documentele.

La rândul lor, inspectoratele raportează până pe 10 decembrie lista achizițiilor publice planificate a fi realizate în anul următor de către școlile din județ.

Suma totală contractată a fost de 962.032.795,32 lei (fără TVA), potrivit Ministerului Educației, asta înseamnă circa 196 milioane de euro fără TVA.

Cele 1.415 școli anunțate inițial de Ministerul Educației ca fiind în proiectul PNRAS, plus sumele aferente fiecărei școli:

Achizițiile vor fi însă verificate – inspectoratele au dreptul să facă verificări – nu și obligația – însă potrivit acordului încheiat de fiecare inspectorat școlar cu Ministerul Educației, „părţile se angajează să permită efectuarea de misiuni de verificare şi control de către Comisia Europeană, Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF), Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), Autoritatea de Audit (AA) şi Curtea Europeană de Conturi (CEC), precum şi de alte instituţii legal abilitate în acest sens, conform atribuţiilor specifice fiecărei instituţii”.

Un lucru important pentru transparența proiectelor: contractul de finanțare, inclusiv anexele sale, precum și informațiile și documentele vizând executarea acestora „constituie informații de interes public în condițiile prevederilor Legii nr. 544 din 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea excepțiilor prevăzute de aceasta și a celor stabilite prin contract”.

Foto: © Pattanaphong Khuankaew | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Luati toate școlile la verificat sa vedeti cum isi bat joc de toti copiii.Ati dat lege pt alocatia forfetara in privinta transportului. Cine o respecta? Nimeni. Pe 7 km se dau 35 de lei pe luna si noi dam 135 pe abonament,bursele la fel,ei stiu cum si cand,profesorii se supara pe copii pe motiv ca din greseala s a dat sonirul mai tare la telefon in loc sa fie oprit si diriginta nu a vb cu copiii 9 ore adica 3 zile. Doar a intrat in clasa,le a pus absente chiar daca au fost invoiti in cazul meu pt a merge sa schimbe buletinele,nu le a luat scutirile medicale si azi se incheie luna si multe,multe altele. D na ministra,faceti ceva. Salariile lor le ati marit fara discuții ca le aveau prea mici si obosesc prea tare la ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Știință pentru copii și tineri: Ateliere de seismologie, nanotehnologie, crearea universului și mecanică cuantică, la Târgul de știință și educație de la Măgurele

Experimentul Planeterrella sau cum se formeaza aurora boreală și aurora australă. Ateliere de seismologie, nanotehnologie, crearea universului și mecanică cuantică. Sunt câteva dintre evenimentele cu care cercetătorii de la Măgurele…
Vezi articolul

Cîmpeanu anunță primele măsuri educaționale pentru copiii refugiați: În 55 de școli din 8 județe se predă în limba ucraineană, dar numărul profesorilor este insuficient / Căutăm printre refugiați cadre didactice / Studenții de la facultățile cu predare în ucraineană ar putea să facă practică pedagogică în școli

În 8 județe din România, cele aflate pe graniță, există 55 de școli și licee cu predare în limba ucraineană, a anunțat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, de la Guvern, după…
Vezi articolul

Angajați ai Ministerului Educației au fost sancționați cu avertisment pentru greșelile gramaticale din ordinul care stabilește modul în care profesorii trebuie să le dea teme elevilor / David: Au primit avertisment cei care au redactat acel text

Proiectul de ordin privind temele pentru acasă, publicat pe 19 noiembrie pe site-ul Ministerului Educației, conține mai multe erori gramaticale, relatează eBihoreanul. Documentul are 14 articole pe mai puțin de…
Vezi articolul