Până pe 9 mai, școlile se pot înscrie în concursul „Școală Europeană” 2025. Inspectorii școlari vor încărca dosarele de candidatură, nu școlile, deși, pentru prima dată, procesul de înscriere este digitalizat – adresa ministerului 

[jp_post_view]
Foto: © Kumpol Pijadee | Dreamstime.com
Până pe 9 mai, școlile se pot înscrie în competiția „Școală Europeană” 2025. Deși, pentru prima dată, procesul de înscriere este digitalizat, inspectorii școlari pentru proiecte educaționale vor încărca personal la adresa indicată dosarele de candidatură, nu școlile care se înscriu, conform unei adrese a ministerului Educației și Cercetării, publicată de Inspectoratul Școlar Județean Ilfov.

Școlile care se înscriu la concursul „Școala Europeană” 2025 nu vor fi evaluate online. Evaluarea la nivel național va avea loc în perioada 19-23 mai 2025, la Târgu Jiu, județul Gorj, conform adresei.

Adresa ministerului Educației și Cercetării, despre concursul „Școala Europeană” 2025

„Prin prezenta, vă informăm că Ministerul Educației și Cercetării, prin Direcția Generală Echitate și Performanță în Învățământul Preuniversitar, continuă și în anul școlar 2024-2025 concursul „Școala Europeană”, în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului, aprobată prin OMEC nr. 3261/13.02.2025. Competiția este cuprinsă în Calendarul concursurilor naționale școlare finanțate de către MEC-2025, pentru elevii din învățământul secundar, aprobat cu nr. 24184/4/15.01.2025, punctul 3, poziția 1.

Competiția se adresează tuturor unităților de învățământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale (Erasmus+ 2014-2020 și Erasmus+ 2021-2027) și contribuie la dezvoltarea mobilității internaționale și la schimbul intercultural, obiective asumate cu privire la realizarea Spațiului european al educației. 

Unitățile de învățământ și unitățile de educație extrașcolară câștigătoare ale concursului „Școala Europeană” sunt recompensate cu premii și distincția/certificatul „Școala Europeană”, încurajând astfel implicarea în programe ale Uniunii Europene/finanțate de Uniunea Europeană în domeniul educației și formării profesionale.

Dosarul de candidatură va conține: 

Formularul de candidatură și avizul I.S.J./I.S.M.B. de participare la Concursul național „Școala Europeană” (formularul-tip de candidatură și modelul de aviz al I.S.J./I.S.M.B. sunt prezentate în Anexele 1 și 3 la Metodologia de organizare și desfășurare a concursului), 

Portofoliu ilustrativ

Proiectele de dezvoltare instituțională care acoperă perioada evaluată, precum și 

Planurile manageriale anuale din perioada septembrie 2022 – august 2025.

Candidaturile vor fi încărcate la https://shorturl.at/LEpNj, în folderul dedicat județului, până la data de 9 mai 2025. 

Evaluarea la nivel național va avea loc în perioada 19-23 mai 2025, la Târgu Jiu, județul Gorj.

Documentele vor fi scanate pe criterii, vor purta denumirea „Criteriul nr…” și vor fi incluse într-un folder denumit după modelul: indicativ județ_numele complet al unității de învățământ_SE2025 (fără diacritice și fără ghilimele). De exemplu AR_ColegiulNationalVasileGoldisArad_SE2025.

Inspectorii școlari pentru proiecte educaționale vor acorda consultanță școlilor la întocmirea candidaturilor, vor verifica conformitatea dosarelor și le vor încărca personal la adresa indicată.

Ne bazăm, în continuare, pe sprijinul dumneavoastră și vă rugăm să luați toate măsurile necesare pentru a asigura transmiterea acestor informații în deplină transparență către toate unitățile de învățământ preuniversitar și unitățile de educație extrașcolară.”

Informații de context despre Concursul „Școală Europeană”

Concursul „Școală Europeană” a fost inițiat prima dată în 2004 pentru școlile care au promovat valorile europene și au contribuit astfel la aderarea României în Uniunea Europeană în 2007. Competiția presupune evaluarea școlilor aplicante în funcție de mai multe criterii și activități pe care le derulează pentru formarea elevilor și profesorilor.

În trecut, proiectele pentru competiția „Școala Europeană” erau trimise în format fizic, fie prin poștă, fie personal, la inspectorate, precum s-a întâmplat la Oradea în 2024, sau la Craiova în 2022, de exemplu. Documentele erau stocate pe suporturi fizice, inclusiv stick-uri de memorie, iar evaluarea era realizată exclusiv la fața locului de echipe de inspectori care se deplasau pentru această sarcină în diferite orașe ale țării.

Descarcă formularul-tip de candidatură pentru Școala Europeană 2025

Foto: © Kumpol Pijadee | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL La concursul „Școala europeană” 2025 câștigă 80% dintre școlile participante, dacă obțin cel puțin 140 de puncte din 200 / Formularul de înscriere la concurs / Lista cu criteriile de evaluare


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În ce fel s-au terminat acțiunile de protest ale sindicatelor profesorilor, în Anglia: oferta guvernului a fost acceptată prin votul tuturor membrilor / Fără greve pentru salarii în toamnă, dar „pentru anul viitor este cu totul altă discuție”

Decizii luate prin votul tuturor membrilor, separarea problemei salariale de celelalte probleme ale profesorilor și promisiunea de a presa din nou, după un an, pentru creșteri suplimentare: așa se încheie,…
Vezi articolul

UPDATE Proiectul ordonanței pentru decontarea navetei elevilor, aprobat azi de Guvern, ar putea fi neconstituțional, potrivit Consiliului Legislativ: Elevii navetiști sunt tratați diferit în privința realizării acelorași drepturi fundamentale

Proiectul de Ordonanță de Urgență pentru decontarea navetei elevilor ar putea fi neconstituțional, potrivit Consiliului Legislativ. În document se arată că elevii navetiști sunt tratați diferit în privința realizării acelorași…
Vezi articolul

Consiliul pentru Combaterea Discriminării anunță Ministerul Educației că încalcă Constituția prin eliminarea elevilor din școlile particulare din rândul beneficiarilor de burse școlare

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării transmite Ministerului Educației că proiectul de OUG prin care ministrul Ligia Deca vrea să-și modifice pentru a treia oară propriile legi ale învățământului limitează beneficiarii…
Vezi articolul

Ministrul Daniel David: Vreau ca zilnic mintea profesorilor să fie dedicată școlii și copiilor măcar timp de 8 ore pentru care suntem plătiți zilnic. Mi-ar plăcea, ca regulă generală, ca asta să se întâmple și în școală

Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a transmis, vineri, 6 iunie, că vrea ca mintea profesorilor să fie dedicată școlii și copiilor „măcar timp de 8 ore pentru care suntem…
Vezi articolul

Orban, despre solicitarea lui Cioloș: Să ceri demisia ministrului Educației cu o zi înainte de începerea școlii mi se pare o politizare dramatică a subiectului, cu atât mai mult cu cât dna Monica Anisie a fost secretar de stat în mandatul său

„Începerea anului școlar este o necesitate. Și așa 4 luni de zile, din cauza pandemiei, din cauza stării de urgență cursurile au fost online, într-o adaptare care practic a generat…
Vezi articolul