Părinții ai căror copii de grădiniță sau elevi au acasă rude cu vulnerabilități sau recomandare de la medic și au dreptul să facă școală online, indiferent de scenariul epidemiologic, nu pot solicita zile libere angajatorului din cauza legislației neactualizate

[jp_post_view]
SURSA: pixabay.com
Părinții ai căror copiii de grădiniță sau elevi locuiesc cu rude care au comorbidități și au dreptul să stea acasă de luni și să facă școală online, indiferent de scenariul epidemiologic, au trimis sesizări Edupedu.ro susținând că nu pot solicita zile libere angajatorului în baza legislației actuale.

Asta pentru că ordonanța de urgență 147 din 2020, cu modificările și completările ulterioare, pe baza căreia se dau zile libere plătite, nu prevede noile condiții din ordinul MS și ME, ordin care încă nu a fost publicat în Monitorul Oficial, dar care va produce efecte imediat de la publicare și care se va aplica de luni, 8 februarie 2021, potrivit declarațiilor ministrului Educației. În plus, legislația actuală face referire la ordinul de ministru din septembrie sau la cel din noiembrie, prin care au fost suspendate cursurile în toate școlile.

Concret, articolul 7 din Ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, varianta actualizată din 4 februarie, prevede:

„(6) Preșcolarii/elevii care locuiesc împreună cu o persoană care face parte dintr-o grupă de risc, după o evaluare medicală a persoanei respective, pot să nu se prezinte fizic la şcoală, la recomandarea medicului curant și cu acordul părinților/reprezentantului legal.

(7) Pentru preșcolarii/elevii menționați la alin.(6), conducerile unităţilor de învăţământ vor asigura desfășurarea procesului educaţional în sistem online.

(8) Preșcolarii/elevii cu dizabilităţi, care optează pentru participarea la cursuri, în funcție de specificul afecţiunii, vor beneficia de adaptarea măsurilor de prevenţie în mod adecvat dizabilităţii specifice”.

În plus, noile reguli prevăd faptul că elevii și copiii din învățământul primar și preșcolar, adică exact cei care au nevoie de asistența părinților acasă, merg la școală în toate scenariile.

Acest ordin ar putea fi publicat în Monitorul Oficial vineri, pentru a intra în vigoare regulile de redeschidere a școlilor, potrivit declarațiilor ministrului Educației.

Ordonanța de Urgență 147 din 2020, actualizată cu cea mai recentă modificare pe 31 decembrie 2020, prevede că părinții pot cere zile plătite doar pentru scenariile 2 și 3.

Articolul 8 indice 1: „Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și în situațiile în care s-a stabilit aplicarea scenariului 2 «Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție și Revenirea parțială prin rotație de 1-2 săptămâni a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție», respectiv a scenariului 3 «Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online» prevăzute în anexa nr. 1 – Ghidul privind măsurile sanitare și de protecție în unitățile de învățământ preuniversitar în perioada pandemiei COVID-19 la anexa la Ordinul ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/ 1.494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările ulterioare”.

Foto: pixabay.com


3 comments
  1. Cat va fi ora la primar si la gimnaziu de la 8 februarie? Nu scrie nicaieri? cat va fi pauza la primar si cat va fi pauza la gimnaziu?

    1. Am doi copii unul de clasa 3-a si celălat de a V -a. Dar al doilea ea sub 12 ani, noi suntem in scenariu roșu și nu mergem la școală. Nici in scenariu galben clasa V-a nu merge la școală, ce se întâmplă putem solicita liber pt al doilea copil?

  2. Normal și logic ar fi fost să deschida școlile după ce se făcea imunizarea personalului didactic.Daca era făcuta,(și se putea face și în funcție de preferințele viitorului vaccinat)in martie-aprilie s-ar fi putut deschide școlile.Dar cine să facă asta când ei au angajat pe posturi importante de coordonare a profesorilor/directorilor persoane gen „domnișoara de la ape”.La ISMB 6 vara trecuta era o „duamna” secretara inspectorului care avea un singur răspuns:nu știu.Era pusă să coordoneze profesori și nu numai ,o persoana care ,ca și „domnișoara apelor” era la fel de bine instruită.Dar in învățământ lumea tace și pleacă capul,cei câțiva care au arătat cu degetul au fost puși la punct de către inspector.Rezultatele se vad:oameni incompetenți puși în posturi cheie nu aduc nimic bun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Zile libere 2021. 30 noiembrie și 1 decembrie – pauză de școală în mijlocul săptămânii. Sfântul Andrei și Ziua Națională – între vacanța forțată abia încheiată și vacanța scurtată de sărbători

Următoarele zile libere legale din 2021, 30 noiembrie – Sfântul Andrei și 1 Decembrie – Ziua Națională, prevăzute în Codul Muncii și valabile pentru sistemul educațional, pică în timpul săptămânii…
Vezi articolul

Două treimi dintre studenții Universității Politehnica din București sunt deja vaccinați anti-Covid – 19, anunță rectorul Mihnea Costoiu: Vom deschide un centru de vaccinare în Regie

65% dintre studenții Universității Politehnica din București sunt deja vaccinați anti-Covid-19, potrivit declarațiilor rectorul instituției de învățământ, Mihnea Costoiu, informează Agerpres. Rectorul a precizat că urmează să fie deschis un centru…
Vezi articolul

Guvernul Ciolacu condiționează acordarea în 2025 a tichetelor educaționale pentru 600.000 de copii de „decontarea integrală” din fonduri externe nerambursabile, deși în anii precedenți acestea nu au putut fi decontate integral

Tichetele sociale pentru sprijin educațional, în valoare de 500 de lei, acordate preșcolarilor și elevilor dezavantajați pentru achiziția de rechizite, cursuri sau cărți, ar putea fi suspendate în 2025. Proiectul…
Vezi articolul

Președintele Federației părinților, îndemn către politicieni: Să spună acum dacă au ceva de spus, dacă nu, să tacă pe veci. Dacă vom avea iar o lege a educației care va fi amendată de 150 de ori, reprezintă un atac la ceea ce înseamnă siguranța națională

„Educația timpurie devine foarte importantă. Pentru a fi pusă în practică, factorul politic este esențial. Rugămintea mea și îndemnul meu către politicieni, pentru că tot vorbim de o nouă lege:…
Vezi articolul

Protest al unui părinte la Palatul Cotroceni. Mama care a făcut greva foamei în fața Ministerului Educației cere Președintelui Nicușor Dan să intervină pentru pentru corectarea unei ilegalități sistemice la Bacalaureat

Oana Corina Rogojanu, mama fostei eleve de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, a reluat marți, 17 iunie 2025, protestul față de obligativitatea susținerii probei de limba maternă…
Vezi articolul