Părinții, despre modificarea calendarului de admitere la liceu: Nu se poate ca Ecaterina Andronescu să se comporte așa!

3.845 de vizualizări
Iulian Cristache / Foto: Facebook.com
Părinții reacționează la modificarea peste noapte a calendarului examenelor de admitere la liceu 2019. “Nu ne putem bate joc de elevi și părinți”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Federației de Părinți din Preuniversitar. Iulian Cristache a avertizat că “părinții au fost puși, deja, pe drumuri” pentru a-și înscrie copiii la probele vocaționale, ca să afle chiar în ultima zi de înscrieri că totul se amână: atât înscrierile, cât și examenele care ar fi trebuit să înceapă mâine.
  • Amintim că Ecaterina Andronescu încearcă să schimbe data examenelor vocaționale de admitere la liceu, cu două zile înainte ca acestea să se desfășoare.
  • Un ordin de ministru semnat luni, 13 mai, de Andronescu, publicat de sindicate arată că ministrul Educației schimbă chiar și data de înscriere la probele vocaționale. Paradoxal, înscrierile au avut deja loc, conform calendarului încă în vigoare până la publicarea în Monitorul Oficial a ordinului care poartă semnătura lui Andronescu. Prin același act, ministrul amână și afișarea locurilor disponibile în licee și școli profesionale. Detalii aici

Nu se poate să se comporte așa. Ori suntem parteneri, ori nu. Avem comisie de dialog social [la nivelul Ministerului Educației, unde sunt dezbătute toate proiectele de ordine – n.red.]. De ce nu a venit cu această propunere acolo, pentru a fi discutată de către toți partenerii?”, a declarat Iulian Cristache, pentru Edupedu.ro.

Președintele Federației de Părinți din Preuniversitar a adăugat că “tot o decizie greșită este și cea referitoare la cifra de școlarizare la nivelul Bucureștiului. Dacă la nivel național am fost de acord cu modul în care au fost gândite aceste cifre, la București este dezastru. Este făcută din pix, fără pic de logică elementară. Rezultatele elevilor de la nivelul Bucureștiului sunt bune. Numai 15% dintre ei au note sub 5. Cum să fundamentez un procent de 47% către profesional?

Nu ne putem bate joc de elevi și părinți. Susținem o cifră de școlarizare care să dezvolte școlile profesionale, dar nu din pix, ci în baza cererilor fundamentate venite pe filiera școală/Consiliu de Administrație, Inspectorate Școlare Județene și Minister al Educației”, a continuat Cristache.

DOCUMENT Fragment din Ordinul semnat ieri de Ecaterina Andronescu:
Descarcă de aici ordinul integral semnat ieri de Ecaterina Andronescu
Compară cu vechiul ordin care stabilește calendarul de admitere la liceu 2019
  • Amintim că Guvernul a aprobat anul acesta cea mai mare scădere a cifrei de școlarizare pentru liceu, din ultimii 10 ani, fără să dea nicio explicație cu privire la motivele pentru care a tăiat 30.000 de locuri pentru clasa a IX-a.
  • Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE Spiru Haret) a avertizat săptămâna trecută că „170 de clase de învățământ teoretic vor fi transformate în clase de profesională. Acest lucru se întâmplă în condițiile în care părinții nu sunt informați, elevii nu știu absolut nimic, iar planul de școlarizare, din informațiile pe care le avem, va fi comunicat abia după alegerile europarlamentare„.
Citește și:

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marile noutăți din pachetul de reformă ”România Educată”: examen de admitere înainte de Evaluarea Națională la liceele unde cererea depășește oferta, teze unice, reorganizarea inspectoratelor județene. Dan Barna: noua strategie va fi adoptată printr-un memorandum al guvernului

Una dintre modificările în sistemul de educație preuniversitar prevăzute de proiectul ”România Educată” discutat luni la Cotroceni de președintele Iohannis cu liderii coaliției este că liceele vor putea să își…
Vezi articolul

Oficial american: În noul val pandemic, “dacă nu avem măști în școli, acest virus se va răspândi și mai mult” / Alternativa – “focare în școli sau întoarcerea la școala la distanță, primul lucru pe care dorim să-l prevenim”

În prezent, în SUA se înregistrează cel mai mare număr de copii care se află internați în spital, de la începutul pandemiei, anume 1.450, după cum a declarat, duminică, directorul…
Vezi articolul

Prima reacție a Facultății de Științe Politice a SNSPA la 4 zile după acuzațiile de abuz față de profesorul Marius Pieleanu / FSP face apel public la toate persoanele „care pot oferi informații relevante” să depună sesizări la Comisia de Etică

Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) îndeamnă „toate persoanele care pot oferi informații relevante” în cazul profesorului Marius Pieleanu, acuzat de abuz și hărțuire,…
Vezi articolul

Profesorul Gabriel Bădescu: Este populară ideea de a diferenția cât mai rapid elevii pe trasee educaționale, unii cu matematica, alții cu poezia. Din PISA, știm că măsura aceasta nu crește performanța, în schimb, tinde să scadă echitatea și mai mult

„Este populară o idee în discursul public la noi, aceea de a diferenția cât mai rapid elevii pe trasee educaționale, unii cu matematica, alții cu poezia, de la nivel cât…
Vezi articolul
Mircea Miclea / Sursa foto: Ciprian Hord

Mircea Miclea, despre bursele de merit sub media 5: Prin modul în care s-au aplicat acum bursele acestea s-a transmis un mesaj că nu contează cât de mult muncești sau înveți, contează unde te plasezi. Din punct de vedere social e ruinător / Ridicăm la rang național o „șmecherie”

Mircea Miclea, fost ministru al Educației și fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, spune prin modul în care s-au aplicat acum bursele acestea (n.red bursa Ligia Deca acordată elevilor sub…
Vezi articolul